Current track

Title

Artist


„Geneza – Pași în timp” de Carmen Cărbunariu

#Postat de on aprilie 16, 2024

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț își așteaptă vizitatorii la noua expoziție – „Geneza – Pași în timp” semnată de artista Carmen Cărbunariu. Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 – 30 aprilie și va fi marcată de un vernisaj pe data de 18 aprilie, ora 16:30, în cadrul căruia va prezenta criticul de artă prof. dr. Lucian Strochi și președintele UAP – filiala Neamț, prof. Ștefan Potop.

Expoziția cuprinde 40 de lucrări în tehnici diverse: ulei și acrilic pe pânză, grafică în tuș, creion, cărbune, pastel uscat pe hârtie și carton, acuarelă și abordează mai multe teme în lucrările sale cum ar fi, frumusețea florilor, portrete, natură statică, peisaje marine. Nu lipsește din expunere nici marea ei pasiune pentru cai. De asemenea artista expune și câteva lucrări în manieră abstractă.

 ”Primul gând care mi-a venit în minte atunci când am decis să fac această expoziție personală a fost o imagine panoramică care să includă atât retrospectiva cât și perspectiva creațiilor mele astfel încât publicul să poată face o călătorie în timp alături de mine pas cu pas începând cu lucrări pictate la vârste fragede, continuând cu operele maturității într-o viziune hiperrealistică, unde detaliile conferă senzația mișcării într-un spațiu aproape scenografic și prospețimea naturală a unei imagini ce te poartă în timp cu emoția retrăirii unei amintiri dragi ție și de asemenea lucrări de creație conceptual evocativă în simbolistica ei care deschide seria de lucrări abstracte GENEZA – PAȘI ÎN TIMP pictate în anul 2023- 2024. Sigur nu poți să pretinzi că ești pictor dacă nu știi să desenezi! Lucrările mele de grafică sunt cu siguranță marcate de un contrast sculptural evident, amprentă a primilor pași făcuți în lumea artelor sub îndrumarea Maestrului sculptor Prof. POMPILIU CLEMENT. La fel de contrastantă este migala, precizia, pasiunea și răbdarea cu care lunecă penița mea  cu tuș pe hârtie în comparație cu felul meu energic și neliniștit de a fi. Lucrările mele de grafică și pictură sunt făcute sub imperiul  unei provocări cu mine însămi sau a unei idei obsesive care m-a bântuit luni în șir. Dar mai presus de toate aceste opere sunt create cu multă pasiune și dragoste pentru că acesta este unicul mod în care eu știu să-mi exprim trăirile și sentimentele. Când pictez sau desenez mă rup de lumea reală și trec într-o alta unde liniștea și armonia gândurilor mele se transformă în ceva ce reflectă trăirea profundă, intimă a acelui crâmpei din viața mea. 

Eu nu am nici un merit. Tot ceea ce fac îmi vine natural, fără nici un efort și este suficient să mă încânte un reflex de lumină sau o floare ca să văd pe pânza din fața mea cum se transformă culoarea în poveste. Și trebuIe să mărturisesc faptul că de multe ori mi se întâmplă să revăd undeva una dintre lucrările mele și să mă minunez că eu am putut să fac așa ceva. Sigur că talentul nu este suficient pentru un parcurs artistic dacă nu este șlefuit de studiu și multă muncă. Provocarea mea din acest an a fost să mă aventurez în jocul efervescent al culorilor și tehnicilor pline de libertate expresivă în lucrările abstracte din seria GENEZA – PAȘI ÎN TIMP. Sper că timidul pas spre abstract să-mi dea aripi spre un nou limbaj artistic”, a declarat artista.

În decursul anilor artista a creat peste 200 de lucrări de pictură în ulei, acuarelă, grafică, litografie și desen. Operele artistei au fost publicate în diverse cataloage, jurnale și reviste de artă din Italia, Norvegia și Romania bucurându-se de aprecierea publicului, a colegilor artiști și a criticilor de artă. În ultimii cinci ani artista a avut o activitate artistică și expozițională foarte bogată în prestigioase galerii din România (,,Sala Cupola” de la Biblioteca ,,G. T. Kirileanu”, ,,Lascăr Vorel” Piatra-Neamț, ,,Simeza” și ,,Foaier“ București), beneficiind de aprecieri critice de specialitate cu privire la stilul său de pictură de inspirație clasică, plin de expresivitate. Deși este de puțin timp membră a UAP – filiala Neamț, are la activ numeroase expoziții personale și colective, cele mai multe fiind în străinătate. Lucrările sale sunt caracterizate de un hiperrealism expresiv și marcant.

          


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *