Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Gheorghe Tătărescu, jurist și om politic…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on martie 28, 2024
Motto: „Mai mult decât talentele, caracterele hotărăsc soarta popoarelor și doar forța morală le poate feri de învingere și nimicire.” – Constantin Rădulescu-Motru
Stimați amici, ca de obicei, joia, la jurnalfm.ro și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câteva fapte, date și-ntâmplări despre personalități care au marcat istoria, viața și cultura nației noastre. Astăzi, intenționez să vă aduc aminte despre un român care și-a pus amprenta asupra istoriei noastre în prima jumătate a secolului trecut. Repet ceea ce am mai spus de multe ori în cele publicate de mine: nu încerc să ridic nimănui statuie virtuală ori reală (cu doar două excepții…) prin cele scrise pe aici ori prin alte părți, nici să „înfund” memoria cuiva în „tufișurile” istoriei, ci doresc ca aceia dintre dumneavoastră care ați ajuns să citiți aceste câteva rânduri să rămâneți cu câteva informații despre viața celor pe care vi-i aduc în atenție. Buni sau răi ori buni și răi, așa cum le-a fost viața! Astăzi, va fi vorba despre Gheorghe Tătărescu, jurist, om politic și membru de onoare al Academiei Române din data de 22 iunie 1937. Este vorba despre un om care, numărându-se printre marii oameni de stat ai României, nu a ratat nici o oportunitate apărută în viaţa politică, așa cum vom vedea pe mai departe. Imboldul de a vă aminti azi despre el se află și în faptul că la data de 28 martie 1957, acesta a trecut la cele veșnice, azi fiind o zi în care, dacă ne dorim, să ne aducem aminte despre el, cu pioșenie sau nu, așa cum ne îndeamnă sufletul și rațiunea pe fiecare.
Gheorghe Tătărescu a condus un guvern liberal al țării, deşi el nu era preşedintele partidului, într-o perioadă dificilă pentru România, reuşind „performanţa” să fie primul guvern din istoria României care a organizat alegerile şi nu a reuşit să le şi câştige. Tătărescu s-a numărat, totodată, printre colaboratorii apropiaţi ai regelui Carol al II-lea în perioada regimului monarhic autoritar instituit de către acesta. Din nefericire, istoria ne spune că, în timpul celui de-al doilea mandat de prim-ministru al său, din cauza izolării diplomatice în care se afla România la începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale, a fost nevoit să cedeze presiunilor sovietice şi să evacueze Basarabia şi Bucovina de Nord, punându-se astfel capăt României Mari așa cum arăta aceasta în perioada interbelică. Apoi, după „lovitura de palat” prin care mareşalul Ion Antonescu a fost înlocuit de la conducerea statului, Gheorghe Tătărescu şi-a fondat propriul partid, încercând, în același timp,o apropiere de forţele de stânga într-un moment în care URSS făcea toate jocurile politice pe scena de la Bucureşti. Ulterior, anul 1947 a marcat acapararea definitivă a puterii de către comunişti, sprijiniți și îndrumați îndeaproape de Moscova, prin înlăturarea tuturor forţelor de opoziţie, prin abdicarea silită a regelui Mihai şi proclamarea republicii. În acelaşi context menționat anterior, Gheorghe Tătărescu şi miniştrii săi au fost înlăturaţi fără scrupule din guvernul comunist la începutul lunii noiembrie 1947, acest moment marcând şi încheierea carierei sale politice.Cine a fost Gheorghe Tătărescu? Provenind dintr-o familie de militari, Gheorghe Tătărescu s-a născut la 22 decembrie 1886, la Craiova, a urmat cursurile secundare la Craiova, iar pe cele superioare la Bucureşti. După ce ta absolvit studiile Facultăţii de Drept din Capitală, pleacă la Paris, unde îşi obţine doctoratul în ştiinţe juridice (1912), cu teza „La régime électoral et parlamentaire en Roumanie”. În lucrarea respectivă, el făcea o critică a regimului parlamentar din România şi demonstra necesitatea votului universal. Vă amintesc că, în acea vreme, votul era unul cenzitar. În același an 1912, Tătărescu se înscria în Partidul Naţional Liberal, ocupând pentru scurt timp funcţia de avocat al statului pentru Ministerul Instrucţiunii Publice. Apoi, ca sublocotenent în rezervă, a luat parte la campania din Bulgaria, în timul celui de-al doilea război balcanic din 1913. După trei ani, în vara anului 1916, este din nou mobilizat pe frontul Războiului pentru Întregirea Neamului și participă la operații militare din timpul campaniilor de atunci. După Unirea din 1918, tânărul avocat Tătărescu a fost ales deputat de Gorj la primele alegeri pe baza votului universal din noiembrie 1919. La data de 30 octombrie 1922, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu îl desemnează în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul de Interne, funcţie pe care el a deţinut-o în toate guvernele liberale până la data de 3 noiembrie 1928. Merită amintit că, în timp, Gheorghe Tătărescu şi-a consolidat poziţia în partid, în anul 1931 fiind ales chiar secretar general al partidului.
Ulterior, după asasinarea lui I. G. Duca, Delegaţia Permanentă a PNL îl propune drept preşedinte al partidului pe Constantin I. C. Brătianu, ultimul reprezentant al „dinastiei” Brătianu, fapt aprobat de Comitetul Central al partidului la data de 4 ianuarie 1934. În mod surprinzător, în aceeaşi zi, pentru prima dată în istoria Partidului Naţional Liberal, nu preşedintele partidului a fost cel desemnat să preia scaunul de prim-ministru. Astfel, regele Carol al II-lea îl numea pe Gheorghe Tătărescu la conducerea Consiliului de miniştri, cum se numea guvernul pe atunci. Gheorghe Tătărescu era unul dintre reprezentanţii tinerei generaţii liberale, dar simpatiile sale faţă de şeful statului erau bine cunoscute. În ciuda acestui fapt, Constantin (Dinu) Brătianu a păstrat conducerea partidului, dar un conflict între generaţii a fost inevitabil. Drept urmare, între şeful guvernului şi cel al partidului au avut puternice fricţiuni şi controverse care au afectat, firește, Partidul Naţional Liberal. Istoria ne mai spune că, în guvernul condus de el însuşi, Gheorghe Tătărescu a mai ocupat şi o serie de portofolii, dintre care cel mai important a fost cel de la Ministerul de Interne (în perioada 23 februarie-14 noiembrie 1937). În afara unor măsuri economice necesare în perioada crizei economice globale din acei ani, în condiţiile manifestărilor extremiste şi anarhice prezente în epocă, Gheorghe Tătărescu a apelat şi la o serie de măsuri „de mână forte” cum au fost: prelungirea stării de asediu şi a cenzurii, dizolvarea grupărilor politice care atentau la siguranţa naţională, interzicerea publicaţiilor clandestine, întărirea executivului în defavoarea legislativului şi altele. Pentru sprijinul acordat dezvoltării culturii naţionale, din calitatea sa de prim-ministru, Gheorghe Tătărescu a fost ales membru de onoare al Academiei Române pe data de 22 iunie 1937. Unii spun că a fost doar o „închinare” a academicienilor către politică din „înalte” ordine regale…De asemenea, ambiția de a fi în frunte a făcut să fie înregistrate încercări repetate ale lui Gheorghe Tătărescu de a prelua conducerea Partidului Național Liberal şi încercări din partea lui Brătianu de a elimina mai mulţi tineri din guvern. Trebuie spus, totuși, că, deşi s-a consumat multă „energie” politică și au fost în joc multe eforturi, niciuna dintre grupări nu a reuşit să îşi impună dominaţia asupra celeilalte. Acest fapt s-a evidenţiat mai ales la Congresul General al Partidului Național Liberal din data de 9 iulie 1936, atunci când, în cadrul acestuia, Constantin (Dinu) Brătianu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al partidului, iar Gheorghe Tătărescu în cea de secretar general.
Prin veritabila „lovitură de stat” din ziua de 10 februarie 1938, Carol al II-lea l-a demis pe Octavian Goga de la preşedinţia Consiliului de miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. În acest context al ambițiilor regale dictatoriale, Gheorghe Tătărescu a simţit imediat „de unde bate vântul” politic, astfel că a acceptat funcţia de ministru de stat şi ad-interim la Ministerul Afacerilor Străine (în perioada 10 februarie- 30 martie 1938). După cum se știe, dictatura regală a fost instituţionalizată prin Constituţia din 27 februarie 1938, iar pe data de 30 martie a fost adoptat decretul privind dizolvarea tuturor partidelor politice. Din acest moment, Gheorghe Tătărescu a fost numit consilier regal, datorită bogatei sale experienţe politice. În contextul intensificării pericolului izbucnirii unui nou conflict european, Tătărescu a fost trimis ambasador al României la Paris (în perioada 9 decembrie 1938- 30 august 1939). Istoria a făcut ca Tătărescu să fie adus la putere după două asasinate politice. Astfel, la două luni după asasinarea lui Armand Călinescu (21 septembrie 1939), pe 24 noiembrie 1939, Gheorghe Tătărescu a fost numit preşedinte al Consiliului de miniştri. Ca urmare a politicii agresive a Germaniei şi a Italiei şi a conciliatorismului dovedit de Marea Britanie şi Franţa (prin Acordul de la München din 29 septembrie 1938), situaţia internaţională a României s-a deteriorat continuu și iremediabil. Desigur, astăzi știm, dar atunci nimeni nu ştia de notele adiţionale secrete cuprinse în Pactul de neagresiune semnat între Viaceslav Molotov, ministrul de externe al URSS, şi Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei. După cum ltim astăzi, cele două state îşi împărţeau sferele de influenţă în Europa, important pentru România fiind dezinteresul declarat al Germaniei pentru Europa sud-estică. Mai apoi, evenimentele de la începutul anului 1940 au adus România într-o situaţie foarte dramatică. Pe 22 iunie în același an, Franţa capitula în faţa Germaniei, fapt ce a lăsat ţara noastră fără nici un sprijin extern. În acest context, la 26 iunie, URSS a adresat un ultimatum guvernului de la Bucureşti prin care îi cerea acestuia să evacueze de urgenţă Basarabia şi nordul Bucovinei. În ziua următoare, Carol al II-lea a întrunit Consiliul de Coroană, în cadrul căruia s-a decis începerea unor negocieri cu sovieticii. Dar în aceeaşi noapte, guvernul de la Moscova a trimis încă o notă ultimativă, cerând evacuarea de urgenţă „până cel târziu la 28 iunie, ora 12.00”. Pus în faţa acestor date limită, guvernul a acceptat condiţiile impouse de către URSS.
În acest context, din acest moment, Carol al II-lea a decis să încline decisiv orientarea politicii externe spre Germania, iar, la 4 iulie, cabinetul condus de Gheorghe Tătărescu şi-a depus mandatul. Din ordinul regelui, firește…În acest context dramatic, ulterior România a fost nevoită să accepte şi Dictatul de la Viena din 30 august 1930, prin care țara noastră ceda Ungariei nord-estul Ardealului. Pentru a restabili ordinea în ţară, Carol l-a chemat la putere pe generalul Ion Antonescu şi l-a învestit cu puteri depline în stat. Mai apoi, într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a semnat actul prin care anunţa că a hotărât să treacă fiului său, Mihai I, „grele sarcini ale domniei”. Două zile mai târziu, la 8 septembrie 1940, generalul Antonescu şi-a arogat titlul de „conducător al statului” şi a negociat formarea unui guvern cu Mişcarea Legionară. În acest sens, pe 14 septembrie, România a fost declarată „stat naţional-legionar”. În aceste vremuri tulburi, Gheorghe Tătărescu s-a retras din viaţa publică la conacul său din judeţul Gorj. La 27 noiembrie 1940, el a fost ridicat de către legionari şi a fost dus la Prefectura Poliţiei Capitalei, unde se aflau şi alţi foşti înalţi demnitari ai regimului carlist. Se știe azi că, prin intervenţia directă a lui Antonescu, cei ridicați de legionari și aflați la Prefectură au reuşit să scape cu viaţă. În noaptea precedentă, la penitenciarul de la Jilava au fost asasinaţi 64 de demnitari ai statului român din perioada interbelică. În acest context, Gheorghe Tătărescu nu a mai participat la viaţa publică o vreme. Când situaţia internaţională era din ce în ce mai defavorabilă regimului condus de generalul Antonescu, Gheorghe Tătărescu a încercat realizarea unei coaliţii a forţelor politice care doreau apropierea de Coaliţia Naţiunilor Unite, dar iniţiativele sale nu au fost agreate de partidele istorice. Desigur, nici Maniu, dar mai ales Brătianu, nu uitaseră „trădarea” din 1938. În contextul avantajelor tot mai semnificative obţinute pe front de către aliaţi, după cum se știe, pe 23 august 1944, regele Mihai şi coaliția coagulată de el au reuşit să realizeze „o lovitură de palat” prin care mareşalul Antonescu a fost înlăturat de la putere. După acest moment, Gheorghe Tătărescu a încercat o reapropiere de conducerea partidului și i-a adresat lui Brătianu o scrisoare, la 2 octombrie 1944, prin care, după ce sublinia că nu doreşte şefia partidului, îşi exprima opinia asupra priorităţilor interne şi externe pe care le-ar avea partidul. Cum era de așteptat, efectul demersului său a fost unul lovit de nulitate, nefiind băgat în seamă. Ca urmare a refuzului, Gheorghe Tătărescu a ales calea separării şi, la 19 decembrie, a fost lansat Manifestul-Program al partidului său, intitulat tot Partidul Naţional Liberal. După cum se știe, în februarie 1945, URSS a impus regelui Mihai să desemneze la putere un guvern comunist, astfel că Gheorghe Tătărescu a încercat o apropiere de forţele de stânga. Iar „apropierea” i-a reușit…
„Oameni care au fost”. Gheorghe Tătărescu, jurist și om politic…
Ca vicepreşedinte al Consiliului de miniştri şi ministru al Afacerilor Străine (în perioada 5 martie 1945 – 5 noiembrie 1947) în guvernul dr. Petru Groza, Tătărescu a condus delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris (1946-1947), punându-şi semnătura pe tratatul internaţional ce consfinţea reîntregirea parţială a ţării noastre prin reprimirea nord-estului Transilvaniei răpit prin Dictatul de la Viena. Deşi, la alegerile din 19 noiembrie 1946, PNL-Tătărescu a obţinut 75 de mandate în Parlament, jocurile pentru putere erau deja făcute, iar anul 1947 a marcat acapararea întregii puteri de stat de către comunişti, prin înlăturarea tuturor celorlalte forţe de opoziţie, culminată cu abdicarea silită a regelui Mihai pe 30 decembrie 1947 şi proclamarea Republicii Populare Române.
„Oameni care au fost”. Gheorghe Tătărescu, jurist și om politic…
Pe 5 noiembrie 1947, toţi miniştrii coordonaţi de Tătărescu au fost înlăturaţi din guvern. Ca atare, el s-a retras din viaţa politică, iar anul următor i-a fost impus un domiciliu forţat și partidul său a fost preluat de către Petre Bejan, care a mai încercat o apropiere de comunişti, însă în mai 1948 formaţiunea politică, denumită acum PNL-Bejan, a fost nevoită să-şi înceteze activitatea. Ulterior „debarcării” din politica activă, după o perioadă petrecută la conacul din Gorj, Gheorghe Tătărescu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, fiind închis la penitenciarul din Sighet, dar a fost eliberat apoi în 1955, pentru că a acceptat să lucreze în „Comitetul Român pentru Repatriere”.Sanda Tătărescu-Negropontes, fiica sa, invoca în memoriile sale ultima convorbire avută cu tatăl său: „Cu tatăl meu, două zile înainte de sfârşitul său, la 28 martie 1957, la Spitalul Panduri. Mi-a spus: «Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule». L-am întrebat: «Care zi din viaţa dumitale ai fi vrut să o faci altfel decât a fost?». Mi-a răspuns: «Niciuna».” După eliberarea din pușcărie și după doi ani de suferinţe, Gheorghe Tătărescu a decedat pe un pat de spital din Bucureşti, la data de 28 martie 1957, la vârsta de 71 de ani.
„Oameni care au fost”. Gheorghe Tătărescu, jurist și om politic…
Într-un document scris în perioada petrecută de el în închisoare (1950-1955), Gheorghe Tătărescu mărturisa: „Destinul a voit ca pentru o perioadă de douăzeci de ani, care se încheie în toamna anului 1947, numele meu să fie legat de aproape toate actele politice mai însemnate din această epocă.
De la 1919 și până în 1948 am făcut parte, fără întrerupere, din toate Parlamentele, participând activ la lucrările lor. De la 1924 și până la 1947, am funcționat timp de zece ani ca ministru în diferitele Guverne, care s-au perindat la cârma țării și am deținut răspunderile președinției Consiliului de Miniștri aproape cinci ani. Am guvernat sub trei Regi și am cunoscut toate tainele actelor de guvernare din timpul domniei lor, colaborând uneori la acte de importanță istorică. Am urmărit, în acest timp, desfășurarea evenimentelor internaționale și în mai multe rânduri am apărat interesele țării în fața forurilor străine care hotărau de soarta noastră și de viitorul nostru.
Pentru ultima oară, glasul meu a răsunat la Paris în palatul Luxemburgului, în 1946, când am pledat în fața conștiinței popoarelor dreptatea revendicărilor românești.” În sursele inserate în final puteți găsi multe izvoare din care puteți să vă formați dumneavoastră părerea despre caracterul celui care a fost Gheorghe Tătărescu în relația sa cu regimul care l-a folosit și care l-a și îngropat.
Pentru astăzi, am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007
Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003
Narcis Dorin Ion, Gheorghe Tătărescu şi PNL, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004
https://www.verticalonline.ro/gheorghe-tatarescu-si-pactul-cu-diavolul-comunist-iii
https://cultural.bzi.ro/viata-lui-gheorghe-tatarescu-10334
https://www.art-emis.ro/personalitati/gheorghe-tatarescu-regretul-de-a-nu-fi-general
https://asociatiatatarescu.com/2021/02/25/gheorghe-tatarescu-marturisiri-din-inchisoare/
https://historia.ro/sectiune/general/sfarsitul-politic-al-lui-gheorghe-tatarascu-568246.html
https://www.britannica.com/biography/Gheorghe-Tatarescu
https://gorjeanul.ro/gheorghe-tatarescu-personalitate-politica-marcanta-in-istoria-moderna-a-romaniei/
https://historia.ro/sectiune/general/cum-au-scapat-comunistii-de-tovarasii-de-drum-585166.html
https://www.europeana.eu/en/item/954/Culturalia_edc8c6ba_4213_4347_bff6_9641c37e1939
https://evz.ro/gheorghe-tatarescu-tovaras-de-drum-al-comunistilor.html
https://amintiridincomunism.wordpress.com/tag/gheorghe-tatarascu/
