Jurnal FM 
„Mașina Timpului”. Despre un Tratat de la Brașov…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on martie 6, 2024
Motto: „Io Mircea mare voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului“. – titulatura oficială a lui Mircea cel Bătrân
Astăzi, vă propun la „Mașina Timpului” să ne „plimbăm”, din nou, în perioada viețuirii pe acest pământ a marelui domnitor pe care timpurile ni l-au păstrat sub numele de Mircea cel Bătrân. Desigur, îmi vor spune unii că recent am avut aici pe site-ul Jurnal FM un alt articol de spre Mircea Vodă și de ce ar mai fi nevoie de altul? Părerea mea este conformă cu cele zise demult de o bunică de-a mea: „No, să știi de la mine că numai două bătăi strică”…Apropo de acest articol, cine dorește a-l reciti, poate s-o facă aici, la acest link https://jurnalfm.ro/mircea-cel-batran-si-fiii-lui-baiazid/.
Practic, „trăgaciul” (sau factorul declanșator al) rândurilor mele de azi se regăsește în faptul că, la Brașov, la data de 7 martie1395, a avut loc semnarea acelui important Tratat antiotoman dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Acest Tratat reprezintă, practic, prima alianţă militară românească anti-otomană în condițiile concrete și în contextul timpurilor respective. Semnarea acestui tratat a avut loc la Biserica Sfântul Martin, unul dintre cele mai vechi monumente arhitecturale din Braşov, iar acest tratat este legat istoric de acest lăcaş de cult. Edificiul bisericesc a fost iniţial biserică romano-catolică şi l-a avut drept patron spiritual pe Sf. Martin de Tours. Personal, am avut plăcerea de a fi primit aici, acum câțiva ani, de către domnul Ortwin Hellmann, curatorul protopopiatului Brașov al Bisericii Evanghelice C. A. din România, cel care mi-a explicat multe lucruri faine de aflat despre acest lăcaș de cult și monument de istorie brașoveană, având noi atunci inclusiv câteva discuții despre faptul că, la 7 martie 1395, în această veche biserică (pe atunci mănăstire), Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg au semnat acest prim tratat de alianţă anti-otomană din istoria sud-estului Europei. Cred că merită să menționez și faptul că, pe lângă comunitățile tradiționale săsești din Țara Bârsei, pe teritoriul administrativ al acestui protopopiat se află și cele din Muntenia (inclusiv Bucureștiul), Dobrogea și Moldova. Îl salut cu drag pe domnul Hellmann și-l asigur de întreaga mea considerație, pentru că sunt sigur că citește aceste rânduri!
Apropo de această biserică, profit de spațiul acesta editorial pentru a o aminti aici, mai ales pentru că sunt sigur că prea puțini turiști care poposesc prin Brașov vizitează acest loc, majoritatea fiind atrași de alte „cârlige” turistice brașovene. Ca să nu mai zic că știu destui locuitori ai Brașovului pe care, dacă-i „scuturi” bine, nu prea știu pe unde se află aceasta! Practic, Biserica Sfântul Martin este amplasată pe Dealul Martinsberg, fiind destul de puțin cunoscută brașovenilor și turiștilor în comparație cu alte biserici brașovene celebre. De fapt, aceasta este o adevărată bijuterie arhitectonică și poate fi considerată, pe drept, ca „sora mai mică” a celebrei Biserici Negre din Brașov, ambele având elemente specifice stilului gotic. Se pare că datele despre anul exact al construirii bisericii sunt incerte, dar există date că acest aşezământ are o istorie de circa 800 de ani. Se crede că această biserică de mănăstire s-ar fi clădit pe la 1235. Se mai spune, totodată, așa cum îmi zicea și domnul Helmann, că aici, la această biserică ar fi fost chiar prima primărie a oraşului. În acest context, al situării locului primăriei la final de secol al XIV-lea, îmi spunea acest domn curator că Biserica Sfântul Martin (de fapt casa parohială pe care am avut onoarea s-o vizitez) este şi locul unde s-a semnat tratatul de alianţă anti-otomană dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg. Există documente care precizează că, în același an în care semna aici tratatul cu Mircea, adică în 1395, regele Sigismund de Luxembrurg a „comandat” o slujbă aici. Adică pe 21 iunie…Conform spuselor unor istorici, primii stăpâni ai mănăstirii ar fi fost franciscanii, care au fost îndepărtați de aici pe măsura pătrunderii lutheranismului. În vizita mea aici am văzut că, pe una dintre uși, se află scris anul 1522, iar pe clopotul bisericii „Magister Andreas de brash, anno 1521”. Ce-i drept, de-a lungul veacurilor, această biserică a parcurs diverse modificări, iar înfăţişarea ei actuală datează de la anul1792, atunci când a fost mărită ca suprafaţă, dar altarul său în stil baroc datează din anul 1730. De asemenea, amvonul vizibil și azi a fost construit spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar galeria de lemn din anul 1820 poartă însemnele multor bresle locale brașovene. Aș mai adăuga faptul că, în ultimii ani, la Biserica Sfântul Martin, au fost efectuate ample cercetări arheologice care au scos la iveală valoroase obiecte vechi (precum diverse obiecte de ceramică, textile şi podoabe păstrate în morminte). Cercetările respective au permis reconstituirea istoriei bisericii, cunoaşterea stării tehnice, dar şi scoaterea la iveală a unor elemente necunoscute, cum ar fi diverse și valoroase fragmente de picturi murale din secolul al XlV-lea.
Ce a fost înainte de acest tratat? Reamintesc că am mai scris despre Mircea, dacă vă vine mai ușor să accesați acest site, dar există multe surse viabile, credibile și de valoare în care puteți citi detaliile istorice implicite ale trăirii sale pe tronul Țării Românești. Pe unele le-am inserat la finalul acestor rânduri de azi. Realitatea istorică este că Mircea cel Bătrân a avut cea mai longevivă domnie din istoria Țării Românești, chiar dacă a avut trei întreruperi în timpul luptelor sale cu otomanii. Aflat la mijlocul conflictului dintre două puteri, Imperiul Otoman și Regatul Ungariei, el a reușit să supraviețuiască politic (incluzând aici și țara, firește) printr-o abilă îmbinare a diplomației cu războiul. Unii istorici afirmă că tratatul s-a încheiat în condiţii de deplină egalitate, iar alţii spun că, în fapt, Sigismund a condiţionat sprijinul către Mircea, impunându-i acestuia condiţii de vasalitate…Desigur, este foarte posibilă cea de-a doua variantă, în condițiile în care, pe atunci se gândeau lucrurile în „cheia” feudală a existenței, iar cine avea puterea dicta condițiile! Cred că, orice va fi fost cu exactitate, tratatul a rămas ca un punct de reper în istorie și o piatră de hotar în rezistența ulterioară împotriva oștilor Semilunii. Istoria ne spune că, în 1394, avusese loc bătălia de la Rovine, loc necunoscut cu precizie astăzi, iar despre această bătălie, cronicarul turc Orudj consemna că „s-a dat o mare bătălie”, că „din amândouă părţile au murit mulţi oameni” şi că, la sfârşit, sultanul „se retrăgea plin de demnitate”. La rândul lor, o serie de cronici slave arată că „lănci nenumărate s-au frânt şi s-au tras atâtea săgeţi, încât cerul nu se putea vedea de mulţimea lor”, adăugând că, din cauza pierderilor suferite, Baiazid „s-a spăimântat şi a fugit. Iar râul acela curgea roşu de sângele ce ieşea din mulţimea trupurilor căzute”.
Se spune că, la această bătălie, Mircea cel Bătrân a obținut un succes din punctul de vedere al daunelor provocate inamicului otoman, dar, oricâte daune i-ar fi provocat, totuși, turcii erau prea mulți pentru a fi goniți peste Dunăre cu forțele și resursele pe care le avea la dispoziție Mircea. Drept urmare a prezenței otomane în Țara Românească, un pretendent valah la tron, Vlad I (căruia i s-a mai spus și Uzurpatorul de către istorici, pentru a-l deosebi de Mircea, cel îndreptățit la tron), a fost pus de otomani pe tron. Nefiind dispus să se lase prea ușor învins, Mircea mai dă o luptă nefavorabilă lui într-un areal situat în apropiere de Curtea de Argeș și, ca urmare a pierderii respectivei lupte, se refugiază la Brașov. Iar aici, la Brașov, încheia pe 7 martie 1395 acel tratat cu regele maghiar Sigismund de Luxemburg. Tratatul acesta este documentul care atestă că Sigismund planifica, de fapt, o cruciadă împotriva otomanilor, cu scopul de a-i îndepărta de la linia Dunării. E vorba despre cruciada care avea să se finalizeze prost pentru cruciați la Nicopole, în anul 1396.
Tratatul respectiv semnat la Brașov era îndreptat „împotriva acelor vrăjmași cumpliţi, vicleni şi neîmpăcaţi duşmani ai noştri care sunt turcii”. Tratatul respectiv stabilea scop, strategii și acţiuni comune contra otomanilor. Prin acesta, Mircea cel Bătrân se angaja: „ca ori de câte ori de acum înainte regele maghiar va merge cu oştirea să împotriva aşa-zişilor turci sau împotriva unor părtaşi ai lor atunci tot cu oştirea, oamenii şi toată puterea noastră să fim datori a merge cu dânsul de asemenea noi înşine împotriva acelora”. Dacă însă regele nu ar fi venit în persoană şi ar fi trimis doar oştirea, Mircea urma să procedeze la fel, angajându-se să asigure liberă trecere precum şi hrană necesară, contra cost, oştirii regale ce va merge „în părţile lui Dobrotici sau în orice alte locuri”. În răspuns la ajutorul oferit de Mircea, regele maghiar se obliga să-l sprijine în cazul în care ar fi fost atacat de turci. În toate orașele și cetățile cucerite de la turci urmau să fie puse garnizoane ale lui Mircea, dublate de cele ale lui Sigismund. Dacă e să analizăm atent „moda” vremii precum și circumstanțele nefavorabile lui Mircea, tratatul semnat la Brașov pe 7 martie 1395, considerat de mulți istorici efectiv o alianță anti-otomană, oricât de mult am vrea să credem altfel, e greu de presupus că acesta putea fi semnat pe picior de egalitate înre cei doi. Practic, Mircea cel Bătrân făcea atunci jurământul de omagiu, ceea ce, în acele vremuri, era unul de vasalitate: „Sub credința și jurământul nostru și al boierilor noștri, prestat de noi mai înainte, după cum se cuvine (sub fide et iuramento nostris et baronum nostrorum, per nos prius debite prestitis)”. De menționat este faptul că Mircea era într-o poziție politică destul de precară pentru a putea negocia de la egal la egal, pentru simplul fapt că fusese gonit din țara sa, iar, mai mult decât atât, Tratatul de la Brașov îl întărea cu pecetea mică, cea destinată actelor administrative interne, nu cu pecetea mare, cea destinată actelor de politică externă. În timpul retragerii sale, Mircea nu avusese, practic, timpul necesar să-și recupereze bunurile care îi aparțineau. Trebuie adăugat, totuși, că toate calitățile militare și diplomatice ale lui Mircea au suplinit acel neajuns al stării sale de exilat, neajuns care l-ar fi putut transforma într-un veșnic domn fără tron. Documentul rezultat în urma semnării tratatului este o dovadă că Mircea a fost un bun negociator și a prevăzut cât mai clar posibilele situații ce pot apărea în cazul planificatei campanii antiotomane. Pe de altă parte, există un alt document care arată că și Mircea a făcut concesii, altele decât prestarea omagiului către regele maghiar. Exact în aceeași zi în care se semna tratatul despre care ne amintim azi, regele Sigismund confirma negustorilor brașoveni un privilegiu din anul1358 acordat de regele Ludovic, privilegiu care stabilea scutirea de vamă pe drumul către Chilia. Acel privilegiu datând din 1358 fusese, practic, anulat de un alt document emis de domnitorul Vladislav-Vlaicu în anul1368, act care reglementa obligațiile vamale ale negustorilor brașoveni. Însă în 1395, în condițiile în care Mircea avea nevoie de sprijinul militar al lui Sigismund, brașovenii au reușit să obțină confirmarea scutirii de vamă din 1358, un document total nefavorabil domnitorului român.
Urmarea a fost că, în baza tratatului semnat pe 7 martie 1395 la Brașov, la o lună după aceasta, pe 6 aprilie, oștile lui Mircea și ale lui Sigismund erau gata de plecare spre Țara Românească. Drumul oștilor a durat ceva timp, iar pregătirile necesare luptelor au fost făcute „din mers”. Baiazid revenise cu oaste puternică în „Kara Iflak” la sfârșitul lunii aprilie 1395 și, pe lângă otomani, în oastea sa erau încadrate și corpuri de oaste ale unor conducători slavi din sudul Dunării, care erau tributari și vasali sultanului otoman. Bătălia mare cu turcii a avut loc la 17 mai 1395, dată consemnată și de izvoarele care atestă moartea unui principe slav venit cu oastea otomană. De această dată, victoria lui Baiazid a fost destul de clară comparativ cu bătălia de la Rovine. În respectiva bătălie au căzut toți ostașii unguri trimiși de Sigismund în sprijinul lui Mircea, iar pe tronul Țării Românești a fost așezat (probabil și cu sprijinul unei părți a boierimii mai „flexibile”), Vlad, cel numit și Uzurpatorul. Regele ungar se îndepărtase între timp de granița sudică a regatului său, crezând că Mircea va rezista în fața turcilor. Merită amintit și faptul că, regele nu a putut să intervină imediat în campania militară, pentru că, fix pe data de 17 mai 1395, a murit într-un accident de călărie soția sa, regina Maria. Abia după înmormântarea ei la Oradea, în ziua de 6 iunie, regele a venit imediat la Brașov, unde este consemnată prezența sa la 21 iunie. Sursele ne spun că implicarea regelui și a trupelor sale era degrabă necesară, pentru că turcii au profitat de victoria lor din 17 mai și au atacat și jefuit pentru prima oară Brașovul. Pe de altă parte, Mircea nu mai domnea în Țara Românească, refugiindu-se în posesiunile pe care le avea în Transilvania. Ca urmare, regele Sigismund a mobilizat oastea maghiară și a condus-o personal în Țara Românească, iar la data de 6 iulie se afla deja la Câmpulung, iar în următoarele două luni a purtat lupte cu turcii pe teritoriul românesc, în „tandem” cu Mircea. În acest context, a fost recucerită cetatea de la Nicopolul Mic (Turnu Măgurele). După cum afirma regele ungar peste câțiva ani, lui Mircea „care fusese asuprit de acei turci, i s-a înapoiat stăpânirea”, adică a fost repus în domnia din care fusese alungat de Vlad Uzurpatorul, cel sprijinit de turci. Ulterior, la finalul campaniei, Sigismund și-a dus oastea pe la Severin și Orșova, în Banatul de Severin pe care îl recunoscuse anterior ca fiind al lui Mircea. În această regiune, s-ar părea că ar fi avut loc un eveniment încă neclarificat suficient. Sau nu l-am „descifrat” eu bune!…Potrivit unei scrisori de la anul 1408, se spune că, pe când regele se întorcea în Ungaria, românii conduși de Mircea, care ar fi alunecat „pe calea vechii necredințe”, ar fi înconjurat oastea regelui într-o trecătoare din munți. Acea scrisoare menționa faptul că regele a scăpat din încercuirea respectivă datorită unei șarje de succes a unui nobil, Nicolae Garai. Acest episod pare ciudat și, la prima vedere, logic ar fi fost ca regele maghiar să fie atacat de Vlad Uzurpatorul, nu de Mircea, iar în documentul scris peste niște ani de la eveniment s-ar fi făcut o confuzie. Dar, pe de altă parte, acel document este destul de clar și acuză „vechea necredință” a lui Mircea din nerecunoașterea vasalității și nu lasă loc de vreo confuzie. Este destul de greu de înțeles care o fi fost scopul acțiunii lui Mircea, tocmai repus pe tronul țării sale de către același Sigismund! Se pare că acest „episod” a fost uitat foarte rapid, pentru că, imediat după plecarea oastei maghiare spre casă, Vlad Uzurpatorul a trecut, din nou, Dunărea sprijinit fiind de oști turcești. Ca urmare, Mircea nu a reușit să reziste și a fost, din nou, alungat de pe tron pentru o perioadă de peste un an. Practic, din toamna anului 1395 și până la finele anului1396, pe tronul Țării Românești s-a aflat acel Vlad I. Mircea s-a refugiat din nou în Ardeal, unde, pe lângă vechile domenii, a mai primit de la rege și cetatea Bologa de lângă Huedin. Izvoarele istorice ne mai spun că, la un moment dat, Sigismund a încercat să îl atragă pe Vlad I de partea sa, dar a fost refuzat și solia trimisă de regele maghiar nu l-a convins pe Vlad să devină vasalul regelui maghiar. Avea deja un stăpân…În schimb, pe fondul contestării de către regele Poloniei, Vladislav Jagello, a drepturilor lui Sigismund la coroana Ungariei după moartea reginei Maria, Vlad I i-a trimis o scrisoare regelui polon în care, plusând ca la un poker medieval, se angaja să îi fie vasal acestuia în virtutea drepturilor sale asupra coroanei maghiare…Divide et impera! Sau „întărâtă-i, drace”! Evenimentele au continuat, iar eșecul campaniei în Țara Românească din vara anului 1395, atunci când Mircea a fost înlăturat de pe tron, l-a obligat pe Sigismund să acționeze mai categoric pentru mobilizarea cavalerilor vest-europeni în vederea cruciadei antiotomane programată de el. Desfășurarea cruciadei de la Nicopole este știută de toată lumea. Cert este că dezastrul a fost total pentru cruciați. Mircea și-a pierdut, din nou, tronul, iar Vlad I a revenit în domnie cu ajutorul turcilor. În acest context, Țara Românească a devenit atât de nesigură, încât nu s-a putut asigura o retragere „clasică” în Ungaria pentru regele Sigismund. Ulterior, din îndemnul și cu aproparea lui Sigismund, voievodul Transilvaniei, Stibor, a organizat și a întreprins cu oastea sa, împreună cu Mircea, o incursiune surpriză în perioada sărbătorilor de iarnă la finele lunii decembrie 1396 și, în urma victoriei sale, l-a prins pe Vlad I, luându-l prizonier în Ungaria, unde i s-a pierdut urma din istorie. Același voievod Stibor l-a ajutat pe Mircea să revină pe tron, care a rămas pe acesta până la moartea sa în 1418.
Am să închei rândurile de azi prin a reitera faptul că Mircea cel Bătrân a fost un voievod emblematic al istoriei noastre medievale. Domnia acestuia a început la data de 23 septembrie1386 și a durat efectiv până la 31 ianuarie 1418, iar în timpul domniei sale, Ţara Românească a avut cea mai mare întindere şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidare militară şi afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei. „Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Johannes Leunclavius, care a trăit în secolul al XVI-lea şi care a scris o istorie a Imperiului Otoman, care conține informații prețioase despre țările române și istoria lor în secolele al XV-lea și al XVI-lea, Mircea a domnit peste Țara Românească vreme de 32 de ani, remarcându-se ca un foarte bun conducător, prin măsurile economice pline de înțelepciune pe care le-a luat, și, ca un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe lăcașe de cult care au marcat pozitiv teritoriul pe care l-a oblăduit. Mircea a reușit să învingă (sau să nu fie învins total) într-unele dintre cele mai crâncene confruntări militare ale vremii sale, dar a fost şi un diplomat de excepție, atât în relațiile avute cu Ungaria și Polonia, dar și cu Imperiul Otoman, imperiu cu care a avut cele mai multe „de împărțit”.
La drept vorbind (fără nicio falsă încercare de „mitizare” a personalității sale), pentru toate cele câteva motive amintite anterior, Mircea cel Bătrân a rămas în istoria noastră (și-n cea a unor vecini…) ca una dintre cele mai importante personalităţi ale luptei creștinilor în spaţiul balcanic împotriva pericolului otoman, iar domnia lui a însemnat, practic, peste trei decenii de lupte dure cu adversarii interni și externi pentru pacea și prestigiul țării sale. Bine-ar fi ca liderii politici ai notri din contemporaneitate să-i urmeze, măcar parțial, exemplul în dăruirea față de „misiunea” politică!
Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri. Ne întâlnim și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu Mașina Timpului!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
P.P. Panaitescu, „Mircea cel Bătrân”, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000
- Şerbănescu, N. Stoicescu,„Mircea cel Mare (1386 – 1418). 600 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti”, Bucureşti, 1987
Constantin C. Giurescu, „Istoria Românilor”, Ed. All Educaţional, Bucureşti, 2003.
Bogdan Petriceicu Hasdeu, „Istoria critică a românilor”, vol. I, Bucureşti, 1875.
- D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. I, Iaşi, 1889.
Nicolae Iorga, „Studii şi documente cu privire la istoria românilor”, vol. III, Bucureşti, 1901.
http://ziarullumina.ro/mircea-cel-batran-vrednic-aparator-de-neam-si-de-tara-130285.html
https://bcub.ro/lib2life/Mircea%20cel%20Batran_Onciul%20Dimitrie_Bucuresti_1918.pdf
http://istoriamilitara.org/stiinta/articole/116-mircea-cel-batran.html
http://istoriamilitara.org/stiinta/articole/116-mircea-cel-batran.html
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/mircea-cel-batran-a-fost-si-cel-mare
https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/469-mircea-cel-batran-1355-1418
