20 de infracțiuni silvice sancționate de jandarmii vasluieni (foto)
#Postat de Carmen Vintu on februarie 28, 2024
20 de infracțiuni silvice sancționate de jandarmii vasluieni – în această lună, jandarmii vasluieni, în timpul misiunilor lor specifice, au depistat 9 persoane care transportau material lemnos fără a deține documente legale de însoțire sau proveniență. În aceeași perioadă, jandarmii au surprins alte 11 persoane în timp ce tăiau material lemnos din afara fondului forestier național.

Toate cele 20 de persoane au fost sancționate contravențional, în total cu 30.000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de peste 3.200 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării și predat în custodie reprezentanților Ocoalelor Silvice.

„Faptele au fost constate pe timpul acțiunilor specifice organizate pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, dar și pe timpul misiunilor cotidiene în municipiul Bârlad și pe raza de competență a Ocoalelor Silvice Bârlad și Epureni”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui.

20 de infracțiuni silvice sancționate de jandarmii vasluieni
Consecințele au fost sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, confiscarea materialului lemnos, în valoare de peste 3200 de lei, predarea materialului confiscat reprezentanților Ocoalelor Silvice.
Jandarmii vasluieni vor continua să desfășoare acțiuni și controale pentru a preveni și combate delictele silvice, cu scopul de a proteja fondul forestier, a asigura respectarea legii, a trage la răspundere pe cei care încalcă normele în vigoare.
Jurnal FM 