„Oameni care au fost”. Gheorghe I. Brătianu, istoric și om politic…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit” – Gheorghe I. Brătianu

Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim una-alta despre personalități care au marcat istoria, viața și cultura nației noastre. Astăzi va fi vorba despre unul dintre Brătieni, un om politic din stirpea sa celebră de politicieni dar și un istoric renumit. Firește, este vorba despre istoricul şi omul politic Gheorghe I. Brătianu, nepotul lui Ion C. Brătianu şi fiul lui Ion I.C. Brătianu, personalităţi reprezentative ale vieţii politice româneşti. Câteva dintre reperele principale ale biografiei sale le vom parcurge împreună în cele ce urmează. Gheorghe I. Brătianu s-a născut la data 3 februarie 1898, la Ruginoasa, în judeţul Iaşi. El a fost cunoscut ca fiind un reputat istoric şi om politic român, profesor universitar, membru al Academiei Române, iar la finalul vieții sale, o victimă a regimului comunist din România. Amintesc aici faptul că unele surse menţionează data de 28 ianuarie ca zi de naştere, aceasta fiind data pe stil vechi a nașterii sale. Cum aminteam anterior, s-a născut la Ruginoasa, judeţul Iaşi, fiind fiul lui Ion I. C. Brătianu (1864 – 1927) şi al principesei Maria Moruzi – Cuza. Mama sa era văduva lui Alexandru Al. Cuza, fiul lui Alexandru Ioan Cuza, fostul domnitor al Principatelor Unite. Mama sa, Maria Moruzi, se căsătorise în anul 1889 cu fiul lui Alexandru I. Cuza – rezultat din relaţia acestuia cu Maria Obrenovici –, tot Alexandru, care însă a murit la scurtă vreme. Prin moştenire, văduva Maria Moruzi locuia la castelul de la Ruginoasa, unde a invitat să locuiască şi pe tânărul Ion (Ionel) I.C. Brătianu, proaspăt inginer ce lucra la calea ferată Iaşi – Paşcani. Între cei doi s-a înfiripat o idilă, în urma căreia s-a născut Gheorghe I. Brătianu, părinţii căsătorindu-se formal doar pentru a legitima copilul, după care s-au şi despărţit, fiecare având propria viaţă. Copilăria şi adolescenţa şi-a petrecut-o alături de mama sa, la Ruginoasa şi la proprietatea din Iaşi a mamei sale, Casa Pogor.

Deşi părinţii săi s-au despărţit la scurt timp după căsătorie, chiar înaintea naşterii sale, Ionel Brătianu l-a recunoscut ca fiu legitim şi a avut grijă să supravegheze formarea intelectuală a fiului său. În urma absolvirii studiilor liceale, Gheorghe Brătianu şi-a dat bacalaureatul la Iaşi, în anul 1916, iar în vara aceluiaşi an îl vizitează pentru prima oară pe istoricul Nicolae Iorga, aflat la Vălenii de Munte. Nicolae Iorga a fost unul dintre cei care i-a insuflat dragostea pentru istorie și a fost cel care i-a publicat primul studiu tânărului viitor istoric, în „Revista istorică”. Imediat după intrarea României în războiul „cel Mare”, la 15 august 1916, Gheorghe I. Brătianu, în vârstă de 18 ani, se înrolează voluntar, fiind încorporat la Regimentul 2 Artilerie. Apoi, în perioada 10 octombrie 1916 – 31 martie 1917, Gheorghe Brătianu a urmat cursurile şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie, la Iaşi, iar la 1 iunie 1917, a fost avansat la primul grad de ofițer, cel de sublocotenent. A luptat pe front, iar în vara anului 1917, participând la luptele grele de la Cireşoaia, a fost rănit, iar după însănătoşire a ajuns din nou pe front, în Bucovina, de data aceasta. Vom aminti, în acest context, faptul că experienţa de pe frontul primei conflagrații mondiale şi-a descris-o în cartea sa „File rupte din cartea războiului”. După terminarea războiului și demobilizarea sa din armată, în anul 1918, Gheorghe I. Brătianu a urmat calea firească a studiilor pe care și le dorea, pentru a deveni şi a se afirma ca savant istoric.

A studiat intens în mai multe domenii și și-a luat licenţa în drept la Universitatea din Iaşi (în anul 1919), licenţa în litere la Sorbona, Franţa (în anul1921), ulterior a devenit doctor în filosofie la Universitatea din Cernăuţi (în anul1923) precum şi doctor în litere (și istorie medievală), tot la Sorbona, în Franţa, în anul 1929. După cum putem observa, studiile sale l-au format ca un om cu viziune umanistică largă și deschisă spre orizonturi de cunoaștere noi. În anul 1924, tânărul Brătianu a fost numit profesor titular la Catedra de istorie medievală la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. Acolo a activat în această funcţie didactică până în anul 1940, când a fost transferat la Universitatea din Bucureşti, în locul lui Nicolae Iorga, pensionat la limită de vârstă, iar în anul următor fiind numit decan al Facultăţii de Litere. Din anul 1928, a devenit membru corespondent al Academiei Române, la propunerea istoricului Nicolae Iorga, cel care a avut întotdeauna grijă de destinul său academic. În această perioadă, Gheorghe I. Brătianu a devenit membru şi al altor societăţi şi organisme ştiinţifice, lumea ştiinţifică românească şi internaţională recunoscându-l ca pe un savant medievist de primă talie. În luna septembrie 1938, a făcut parte din delegaţia română, condusă de Nicolae Iorga, la cel de-al doilea VIII-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Zürich. Comunicarea sa „O nouă istorie a Europei în Evul Mediu: sfârşitul lumii antice şi triumful Orientului” s-a bucurat de o largă audienţă. A publicat în două volume lucrarea „Acţiunea politică şi militară a României în lumina corespondenţei diplomatice a lui I. C. Brătianu”. În timpul în care tatăl său, Ion I.C. Brătianu domina cu autoritate viaţa politică din România, Gheorghe Brătianu  a aderat la ideologia politică a Partidului Naţional Liberal, dar s-a implicat activ pe scena politică doar după decesul  tatălui său, care a avut loc în anul 1926. În anul 1927, a devenit deputat în Reprezentanţa Naţională, fotoliu pe care îl va păstra neîntrerupt până la dizolvarea din 1940.

Pas cu pas, Gheorghe Brătianu a devenit o voce activă în cadrul Partidului Naţional Liberal, mai ales în rândul tinerei generaţii, dar istoria „ne-a dat lămâie” (într-o exprimare mai colocvială) și problema restauraţiei carliste a generat apariţia unui veritabil clivaj la nivelul elitei partidului. Spre deosebire de majoritatea liderilor liberali, în frunte cu Vintilă Brătianu, unchiul său, şi I. G. Duca, Gheorghe Brătianu a sprijinit reîntoarcerea în ţară a principelui Carol şi proclamarea acestuia ca suveran. În timpul discuţiilor din noaptea de 7 iunie, la numai o zi după sosirea inopinată la Bucureşti a lui Carol, Gheorghe Brătianu l-a asigurat de sprijinul său total pentru anularea actelor anterioare de la 4 ianuarie 1926. Obţinând sprijinul tuturor partidelor, cu excepţia PNL, Carol a fost proclamat rege al României la data de 8 iunie 1930. Ca urmare a atitudinii sale, Gheorghe Brătianu a fost exclus din PNL. Cu toate acestea, tânărul istoric a reuşit să strângă în jurul său o serie de personalităţi marcante ale culturii române cum au fost: Ştefan Ciobanu, C. C. Giurescu, P. P. Panaitescu, Simion Mehedinţi, Arthur Văitoianu, Mihai Antonescu etc, iar la data de 15 iunie a anunţat înfiinţarea propriei formaţiuni politice pe care a denumit-o tot Partidul Naţional Liberal. Fără vreo influenţă electorală care să conteze, „PNL-Georgist” a sprijinit, în primii ani, politica lui Carol al II-lea, însă pe măsură ce acesta îşi accentua lupta împotriva partidismului şi parlamentarismului, regimul său căpătând nuanţe autoritare, Brătianu a început să se distanţeze de atitudinile politice ale monarhului. Drept urmare, în alegerile din decembrie 1937, a semnat pactul de neagresiune electorală cu PNŢ şi cu Garda de Fier împotriva guvernului condus de Gheorghe Tătărescu, prim-ministru PNL însă fără sprijinul bătrânilor din partid în frunte cu Dinu Brătianu. Apoi, după ce niciun partid nu reuşeşte să obţină cel puţin 40% din voturi pentru a obţine prima majoritară şi a avea majoritate în Cameră astfel încât să susţină un guvern, Carol a chemat la guvernare partidul clasat pe locul patru, deschizând calea spre instaurarea dictaturii regale. În aceste condiţii, Gheorghe Brătianu decide să termine cu fronda sa liberală și să se reîntoarcă în PNL, iar la 10 ianuarie 1938 a avut loc fuziunea dintre cele două formaţiuni. După numai trei luni de la aceste evenimente, partidele politiceau fost fi dizolvate de către „dictatorul regal”, iar liberalii se vor vedea nevoiţi să activeze în condiții de efectivă ilegalitate. În perioada interbelică, Gheorghe Brătianu s-a manifestat ca adept al statu-quo-ului de după primul război mondial şi a atras atenţia asupra păstrării alianţelor României, considerând Rusia sovietică un adversar şi un pericol pentru ţară.

Ca urmare a modificării raportului de influenţă în Europa din anii 1935-1936, Gheorghe I. Brătianu a sesizat scăderea vertiginoasă a influenţei Angliei şi a Franţei, acesta fiind, realmente, un pericol pentru garanţia păstrării graniţelor României, obţinute după încheierea primului război mondial. Folosind deplasările pe care le-a făcut în scop ştiinţific în Germania şi în scop politic, al fost primit de Adolf Hitler la data de 16 noiembrie 1936, căruia a încercat să îi explice pericolul revizionismului maghiar, încurajat de Mussolini, dar, după cum știm astăzi, nu a obţinut nici un rezultat. La nivel academic, în anii 1941-1942, istoricul a ținut cursul intitulat „Chestiunea Mării Negre” la Universitatea Bucureşti. Pe data de 15 decembrie 1941, în lecţia de deschidere a cursului despre istoria Mării Negre, Gheorghe I. Brătianu vorbea despre „spaţiul de securitate” al României, un termen geopolitic pe care îl va defini ulterior drept spaţiul care „cuprinde acele regiuni şi puncte fără de care o naţiune nu poate îndeplini nici misiunea ei istorică, nici posibilităţile care alcătuiesc destinul său”. El va face o distincţie între spaţiul de securitate, spaţiul etnic şi spaţiul vital. Spaţiul etnic era „spaţiul locuit de acelaşi popor, în sensul de naţiune”, iar „spaţiul vital” era un „raport de forţe”, „spaţiul peste care se întinde la un moment dat expansiunea unei forţe”. În accepțiunea sa, spaţiul de securitate putea să coincidă cu spaţiul etnic (de unde rezultă o „poziţie tare”), putea, însă, să-l şi depăşească. Afirmarea spaţiului de securitate nu înseamnă voinţa şi dorinţa de-a acapara un „spaţiu vital”, deci nu este expresia unei forţe în expansiune.

Istoricul Gheorghe I. Brătianu identifica două „poziţii cheie”, respectiv poziţii geopolitice decisive pe care România trebuia să le includă obligatoriu în calculele ei strategice permanente: „1.Intrarea Bosforului şi, în general, sistemul strâmtorilor care duce navigaţia dincolo de această mare închisă; şi 2.Crimeea, care, prin porturile ei naturale, prin cetăţile ei din timpurile cele mai vechi, prin bastionul maritim înaintat pe care-l reprezintă în Marea Neagră este evident o poziţie stăpânitoare peste tot complexul maritim de aci. Cine are Crimeea poate stăpâni Marea Neagră. Cine n-o are n-o stăpâneşte. Este evident că această problemă se leagă de chestiunile noastre, pentru că, în definitiv, ce sunt strâmtorile altceva decât prelungirea gurilor Dunării”. Tot el adăuga că „noţiunea spaţiului de securitate presupune că noi nu putem rămâne indiferenţi faţă de ce se petrece în aceste două poziţii cheie ale unei mări atât de strâns legate de existenţa noastră”. Istoria secolelor al XIX-lea şi al XX-lea era sintetizată de Gheorghe I. Brătianu ca fiind „o luptă pentru Marea Neagră între Rusia şi Europa”. Gheorghe I. Brătianu a publicat în 1941, împreună cu Sabin Manuilă, Mircea Vulcănescu, Ion Conea şi Anton Golopenţia, „Geopolitica şi Geoistoria. Revista română pentru Sud-Estul Europei”. A fost membru al Comitetului Naţional al Istoricilor Români, al Institutului „Kondakov” din Praga, al Societăţii Regale de Ştiinţe şi Litere din Boemia, al Comitetului Internaţional de Studii Istorice. De asemenea, i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii din Bonn. A fost membru corespondent (din 2 iunie 1928), apoi membru titular (din 28 mai 1942) al Academiei Române, calitate pe care a pierdut-o după venirea comuniștilor la putere. A doua zi după ce, la 28 mai 1942, plenul Academiei Române susținuse propunerea ca Gheorghe I. Brătianu să devină membru activ în locul rămas vacant prin moartea lui Nicolae Iorga, președintele Academiei, Ion Simionescu, l-a avertizat că ocuparea locului lui Iorga nu este numai „o deosebită cinste”, ci și „o grea sarcină morală”. Deplin conștient de acea îndatorire, proaspătul academician a confirmat, prin întreaga sa activitate, încrederea acordată de înaltul for științific, angajându-se să lupte în continuare „din toate puterile”, pentru „unitatea deplină a întregului neam românesc”. A fost repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române la 3 iulie 1990.

Omul politic Gheorghe I. Brătianu nu a participat la şedinţele Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940 când s-a cedat Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, ci numai la cea din noaptea de 30 spre 31 august 1940. El s-a pronunțat pentru o rezistenţă militară deoarece era de părere că cedarea va aduce „prăbuşirea, prăbuşirea prin demoralizare, neputinţă şi anarhie”. Pe 22 iunie 1941, Gheorghe Brătianu a fost mobilizat în cadrul Diviziei 7 infanterie unde a activat până la 12 iulie 1941. După acea dată, a fost transferat la Corpul de Cavalerie, până la 30 noiembrie 1941, în cadrul Biroului 2 informaţii-contrainformaţii, ca translator de limbă germană și ca analist de informații. În perioada 1- 30 noiembrie 1941, căpitanul Gheorghe I. Brătianu a fost detaşat la Marele Stat Major, Secţia I, Biroul studii-legi. În martie 1942 obţine gradul de maior și istoricul a fost, din nou, concentrat, tot la Corpul de Cavalerie, în perioada 16 iulie-24 septembrie 1942 și a participat la campania acestei mari unităţi în Peninsula Crimeea şi în luptele din Caucaz.

În primăvara anului 1945, a revenit de pe front la Şcoala Superioară de Război, unde a ţinut patru prelegeri, rezumate ulterior sub titlul „Formule de organizare a păcii în istoria universală”, dar numai prelegerea cu numărul 1 este cunoscută în prezent. Gheorghe I. Brătianu va suferi consecinţele atitudinii sale politice şi ştiinţifice anti-ruseşti/sovietice. Astfel că, după evenimentele din 23 august 1944, a fost considerat de către comunişti ca fiind adversar al acestora şi a fost atacat frecvent în presa de stânga care servea interesele Partidului Comunist din România. Ulterior, în anul 1947, autorităţile comuniste i-au fixat domiciliu obligatoriu pe strada Biserica Popa Chiţu, în Bucureşti, interzicându-i şi contactele de orice fel cu lumea din afara ţării. Totodată, Gheorghe Brătianu a fost suspendat şi din postul de la Universitate şi de la Institutul de Istorie Universală „Nicolae Iorga”, iar la data de 9 iunie 1948, prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale, i-a fost retrasă calitatea de membru al Academiei Române, alături de alte 97 personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti. Mai multe surse spun că, deşi a fost sfătuit încă din anul1947 de către mai mulți prieteni să se refugieze în afara ţării, Gheorghe I. Brătianu a refuzat şi a continuat activitatea sa ştiinţifică pe durata anilor de domiciliu forţat (în perioada1947-1950), redactând patru mari lucrări: „Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române”, „Formules d’organisation de la paix dans l’histoire universelle”, „În jurul întemeierii statelor româneşti” şi capodopera sa, „La mer Noire. Des origines a la conquete otomane”. Ulterior, așa cum s-a întâmplat și cu alte personalități care trebuiau să dispară conform „directivelor sovietice” puse în practică de slugile de pe la noi, în noaptea de 7/8 mai 1950 a fost arestat şi a fost întemniţat la penitenciarul pentru deţinuţi politici de la Sighetu Marmaţiei, acolo unde, fără a fi fost vreodată judecat şi condamnat pentru vreo faptă penală. În noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953, Gheorghe I. Brătianu a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiţii încă neelucidate.

Potrivit mărturiilor unor deţinuţi, se pare că s-ar fi sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detenţiunii, iar după alte mărturii se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe I. Brătianu a murit. Prin grija familiei, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate ulterior la Ştefăneşti, în judeţul Argeş, la Biserica Florica, în anul 1971, împreună cu cele ale unchiului său Constantin I. C. Brătianu, de asemenea decedat tot în temniţele comuniste. Pe placa funerară de la Biserica Florica, familia sa a pus următoarea inscripţie: „Au murit la Sighet, neclintiţi în credinţa lor. Osemintele aşezate în aceeaşi criptă la 2.X.1971„. Referitor la opera sa scrisă, fișierul bibliografic al lui Gh. I. Brătianu însumează, după cele mai recente și riguroase căutări datorate academicianului Victor Spinei, 282 de titluri, „de la Antichitate la Istorie contemporană, de istorie românească și universală, cuprinzând lucrări de teoria istoriei, izvoare, sinteze și monografii, cursuri universitare, studii, articole, recenzii și note bibliografice, memorialistică, evocări de momente istorice și personalități, comemorări, rapoarte, dări de seamă, proiecte și prefețe”. Această bibliografie reprezintă un cumul impresionant de lucrări științifice, de angajare civică și de „popularizare savantă”, elaborate în limbile română, franceză, germană și italiană. În toate lucrările sale, se remarcă, în primul rând, viziunea unitară și coerența lor logică. Aceste calități ale discursului precum și argumentația științificăp riguroasă fac din opera lui Gheorghe I. Brătianu mai mult decât o sinteză strălucită a unei epoci sau a unor probleme speciale ale istoriei medievale, moderne sau contemporane, „ridicând-o la nivelul sintezelor metaistorice, cu trimiteri la concepte filosofice, etice și științifice, mai greu de întrunit într-o obișnuită operă istoriografică”, așa cum remarca Șerban Papacostea, în lucrarea sa „Gheorghe I. Brătianu: istoricul și omul politic”, în „Revista istorică”, tom IV, nr. 1-2, din anul 1993.

Deși nu a reușit să-și ducă la bun sfârșit toate proiectele, Gheorghe I. Brătianu a rămas în conștiința contemporanilor, ca și pentru posteritate, drept un gânditor care a reușit să afirme o viziune originală în discursul istoric, numeroase principii formulate în studiile sale păstrându-și nealterată actualitatea până în zilele noastre. Brătianu a crezut în adevărul istoric și în faptul că acesta va învinge, indiferent de soarta celor care l-au servit. Pentru savantul Gheorghe I. Brătianu, România Mare nu a fost o idee trecătoare, ci un ideal pentru care a luptat cu forța ideilor creatoare, dar și la propriu, cu arma în mână. Același Șerban Papacostea spunea că: „Acțiunea lui Gh. I. Brătianu s-a desfășurat rectiliniu pe direcția interesului național larg conceput în spiritul tradiției și al misiunii istorice asumate de familia sa. Sentimentul datoriei, sprijinit pe această tradiție, i-a inspirat deopotrivă forța de a  rezista tentațiilor puterii, atunci când puterea s-a îndepărtat de rostul ei național tradițional, hotărârea de a-și expune viața pe câmpul de luptă când în joc se aflau interesele supreme ale națiunii și, mai presus de toate, tăria de a nu abdica de la crezul vieții sale atunci când a trebuit să plătească acest act de fidelitate cu prețul propriei sale existențe”.

La peste șapte decenii de la dispariția sa fizică, Gheorghe I. Brătianu ni se dezvăluie și azi ca unul dintre cei mai talentați și prolifici istorici români, fapt datorat educației sale științifice temeinice de care a avut parte încă din fragedă copilărie, datorită erudiției sale polivalente și a elaborării cu profesionalism a lucrărilor. Toate aceste calități excepționale i-au asigurat un loc de frunte în istoriografia românească și în cea universală, un prestigiu neperturbat de scurgerea anilor. „Datoria noastră este să combatem minciuna cu toată puterea, cu toată convingerea noastră, oricum, oriunde și oricând” spunea, la un moment dat al vieții sale Gheorghe I. Brătianu.

Pentru astăzi, am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Șerban Papacostea, „Gheorghe I. Brătianu: istoricul și omul politic”, în „Revista istorică”, tom IV, nr. 1-2, 1993

http://ziarullumina.ro/unitatea-nationala-fundamentul-operei-si-vietii-lui-gheorghe-i-bratianu-140053.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2023/01/21/o-personalitate-pe-zi-gheorghe-i-bratianu-istoric-si-om-politic–1046528

https://romanialibera.ro/aldine/history/gheorghe-i–bratianu–istoria-mutilata-94163

http://www.memorialsighet.ro/o-carte-pe-zi-maria-g-bratianu-gheorghe-i-bratianu-enigma-mortii-sale-2/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/gheorghe-bratianu-razvratitul-din-neamul-liberalilor

https://leviathan.ro/gheorghe-i-bratianu-a-trait-si-a-murit-pentru-romania-mare-de-daniela-sontica/

https://www.aesgs.ro/gheorghe-i-bratianu/

https://www.aesgs.ro/gheorghe-i-bratianu/

https://www.art-emis.ro/istorie/istorie-si-actualitate-in-gandirea-si-actiunea-lui-gheorghe-i-bratianu

https://www.art-emis.ro/personalitati/gheorghe-i-bratianu-istoric-si-om-al-cetatii-2

https://romanialibera.ro/sport/atletism/gheorghe-i-bratianu-istoria-mutilata-94163/

https://www.descopera.ro/istorie/19755749-gheorghe-i-bratianu-istoricul-care-a-creat-si-a-actionat

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/105-119_0.pdf

https://muzeulvirtual.ro/imagini/gheorghe-bratianu-in-basarabia/

https://www.memorialsighet.ro/wp-content/uploads/2016/04/mbratianu_enigma_mortii_secured.pdf

https://www.universulargesean.ro/centenarul-marii-uniri-argeseni-de-care-suntem-mandri-gheorghe-i-bratianu-istoric-si-om-politic/

https://www.memorialsighet.ro/o-carte-pe-zi-maria-g-bratianu-gheorghe-i-bratianu-enigma-mortii-sale-2/

https://bjmures.ro/wp-content/downloads/cartea_pentru_studenti/B/BratianuGheorghe-Marea_Neagra.pdf

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/top-15/originile-si-formarea-unitatii-romanesti-1682/1/1

https://culturainiasi.ro/gheorghe-i-bratianu/

https://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/an-gruber_000.pdf

https://iini.ro/Revista%20Istorica/RI_complet/2003/Revista_istorica_an14_2003_09_12_nr05_06.pdf

https://historia.ro/sectiune/portret/gheorghe-bratianu-razvratitul-din-neamul-569785.html

https://www.marturisitorii.ro/2017/04/23/gheorghe-i-bratianu-martir-pentru-basarabia-si-bucovina-ucis-de-ziua-sfantului-mare-mucenic-gheorghe/