Incendiu devastator la o gospodărie din Brodina: o victimă carbonizată (foto)
#Postat de Carmen Vintu on februarie 5, 2024
Incendiu devastator la o gospodărie din Brodina: o victimă carbonizată – un incendiu violent a izbucnit, în cursul zilei de astăzi, la o gospodărie din comuna Brodina.
Pompierii militari și civili au intervenit prompt cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Din păcate, o femeie a fost găsită carbonizată în interiorul locuinței.

Incendiu devastator la o gospodărie din Brodina: o victimă carbonizată
Gospodăria se afla într-o zonă greu accesibilă, ceea ce a îngreunat misiunea pompierilor.

Casa de locuit și o anexă au fost cuprinse de flăcări generalizate.

S-au efectuat operațiuni pentru localizarea și lichidarea incendiului, care pune în pericol restul anexelor gospodărești și alte construcții din vecinătate.

Misiunea este în dinamică și vom reveni cu detalii suplimentare.

Mr. Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, a transmis:
„Incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Brodina. Spre locul intervenției s-au deplasat pompierii militari și civili, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Gospodăria se afla într-o zonă greu accesibilă autospecialelor de stingere. Casa de locuit și o anexă ard generalizat. Până la sosirea pompierilor militari, din locuință a fost extrasă o victimă, femeie, care era carbonizată.
Se lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului, care pune în pericol restul anexelor gospodărești, dar și alte construcții învecinate. Misiunea este în dinamică. Se va reveni cu detalii”.
Update ora 14:26: „Au ars casa și o anexă, corp comun, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Femeia decedată avea vârsta de 66 de ani. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut dintr-o sobă metalică. Pompierii militari și civili lucrează în continuare pentru lichidarea focarelor ascunse și pentru îndepărtarea elementelor de construcție afectate de foc.”
Jurnal FM 