Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Despre Crăciun, oameni și familiile lor…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 22, 2023
Motto: „Şi de-acum până-n vecie / mila Domnului să fie! / Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!”
Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici la „Jurnal de Brașov”, la „moara cu povești”, un fel de continuare la cele „măcinate” în „moara” de săptămâna trecută. Adică, voi încerca să-mpărtășesc cu dumneavoastră doar câteva gânduri despre semnificația sărbătorii de Crăciun și despre cum s-a „înșurubat” în viețile fiecăruia dintre noi această „sărbătoare a familiei” de atâtea secole și secole, împreună cu câteva obiceiuri și tradiții implicite perioadei Crăciunului…Apropo, despre cele spuse săptămâna trecută, adică strict despre obiceiul colindelor, puteți citi sau reciti aici, la acest link https://jurnalfm.ro/moara-cu-povesti-florile-dalbe-ale-colindelor/ .
Chiar vinerea trecută, atunci când a apărut acest articol, am participat la un spectacol de colinde care m-a impresionat profund. A fost un veritabil cadou special de Crăciun de care au avut parte toți cei care au participat pe 15 decembrie la spectacolul de colinde „Doamne, auzi glasul meu” de la Sala Coloanelor de la Cercul Militar din Brașov, acolo unde au răsunat colindele tradiţionale care au întregit atmosfera sărbătorilor pentru care se pregătesc, în această perioadă, oamenii trăitori pe acest Pământ! Spectacolul a devenit tradiție de ani buni în Brașov, fiind întrerupt doar în perioada pandemiei. A fost plin de copii la acest eveniment, atât pe scenă cât și în public, ceea ce m-a bucurat mult, pentru simplul fapt că aceștia merită să prețuiască valorile reale ale acestei țări! Activitatea, organizată, în principal, de preotul militar Bogdan Oancea și de oamenii faini din preajma Capelei Militare „Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință” a Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Brașov, în cooperare cu Cercul Militar Brașov, a beneficiat de o serie de invitați deosebiți care au „performat” la superlativ. Puteți vedea aici, pe afișul concertului, cine a participat. Calde felicitări și prezentatorului spectacolului, Daniel Giurma! A fost o seară frumoasă! Mă bucur și mă înclin!
Cu permisiunea dumneavoastră, fac o nouă pauză în subiectul articolului și reiau anunțul meu prin care vă spuneam că zilele trecute, chiar de Moș Nicolae, mi-a ieșit de sub tipar cartea „Jurnal cu oameni și povești”, la Editura Creator din Brașov și pe care v-o recomand cu drag. O puteți comanda la linkul următor, dacă veți considera că merită, cu încă o carte-cadou, „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens! Din ianuarie, colo după jumătatea lunii, o veți putea găsi și fizic în Librăria „Șt.O.Iosif” a grupului Libris, după finalizarea renovării acesteia. Cel mai probabil, pe la final de ianuarie, va avea loc și lansarea oficială a cărții. Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi micul meu anunț!
În cele ce urmează, nu veți găsi nimic nou, ci lucruri cunoscute cam de vreo două mii de ani și pe care nu fac decât să vi le reamintesc în prag de Crăciun. Dacă privirea dumneavoastră a adăstat deja pe aici, cred că nu vă va face niciun rău să citiți câte ceva despre această sărbătoare atât de dragă românilor, dar și întregii lumi creștine. Cred că toți știm că sărbătoarea Crăciunului este una a luminii, a renașterii întregii firi, a compasiunii față de semeni și este o vreme de voioșie, de stare de bine, de bucate alese și de clipe de neuitat petrecute majoritar cu familia. Nu vă spun nimic nou când afirm că sărbătoarea Crăciunului este, probabil, cea mai iubită și cea mai așteptată sărbătoare a anului. Nu cred că e musai să explic de ce! Crăciunul reprezintă, pe lângă faptul că o sărbătoare creștină „de bază”, o perioadă a tradițiilor și a obiceiurilor frumoase transmise din generație în generație și duse mai departe cu bogăția pe care o dă evoluția umană pe acest pământ. Așa cum aminteam și săptămâna trecută, colindul, bradul împodobit (fie el natural ori artificial), scenetele cu motive religioase și mesele mai bogate decât de obicei sunt nelipsite în toate părțile României, mai ales în mediul rural, acolo unde obiceiurile se păstrează (încă) cel mai bine. Dacă suntem oameni normali, în fiecare an așteptăm cu emoţie şi cu nerăbdare sărbătoarea Crăciunului, cu salba sa de obiceiuri şi tradiţii frumoase, care aduc bucurii, amintiri și stare de bine. Nu cred că spun vreo noutate că, pentru toate generaţiile, sărbătoarea de Naşterea Domnului a fost şi va rămâne o sărbătoare a iubirii şi a bucuriei. Prin tot ceea ce se întâmplă de Crăciun, această perioadă este una a sărbătorii familiei, „întâmplare” anuală care îi reuneşte alături pe cei dragi ai fiecărei familii: părinţi, fraţi, copii, prieteni…Sau ar trebui s-o facă! Unii oameni spun că, cel mai probabil, Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit! Sigur, poate fi așa, mai ales că adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să prețuiesti pacea și bunăvoința și să oferi compasiune și bunătate. Dacă ai de unde! La bunătate mă refer…
Cântecul colindelor tradiţionale, îmbinând glasurile copiilor cu acea „magie a Crăciunului” atât de binecunoscută, ne face să trăim emoții eminamente pozitive, adică fericire, liniște, mulțumire, relaxare și orice mai doriți dumneavoastră. Fiind o sărbătoare a familiei, contează doar că aceasta este împreună și reprezintă o ocazie perfectă ca membrii familiei să-și manifeste afecțiunea firească unul față de celălalt. Cred și eu, ca mulți alții, că sărbătoarea de Crăciun este un moment în care oamenii își pot deschide inima, dar și o ocazie perfectă ca sufletul copiilor să recepteze un dar de mare preț pe lumea asta. Mă refer la ceea ce numim căldura familiei și bucuria de a fi împreună cu cei dragi și încrederea că sunt iubiți. În casele fiecărei familii, în preajma sărbătorii, se fac pregătirile pentru aşteptarea Naşterii lui Iisus și a „Moşului”, iar în fiecare casă colindele se aud şi prevestesc Naşterea Domnului. Din foarte multe puncte de vedere, multă lume zice că este cea mai frumoasă perioadă a anului, atmosfera este minunată, majoritatea oamenilor încearcă să fie mai îngăduitori, mai buni şi să lase cele rele deoparte, să ofere căldura gesturilor pozitive, prietenie şi gânduri bune. Bine, trebuie să recunoaștem că sunt și destui trăitori pe planetă care nu se străduie deloc în acest sens, dar, poate, altfel nu am prețui binele dacă n-am vedea și „urâtul” din om! Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă sunt un prilej deosebit pentru a petrece mai mult timp de calitate în familie. Copiii de pretutindeni aşteaptă cu nerabdare această zi de sărbătoare. Toţi se bucură de cadourile primite de la Moş Crăciun, de bradul frumos împodobit, de colinde, de masa „cu de toate” şi, mai ales, de iubirea celor dragi. Totodată, sărbătorile acestea petrecute în familie sunt, oricum am privi problema, o metodă practică şi distractivă de a ajuta copii să fie mai responsabili, mai independenți şi să înveţe mai multe lucruri interesante despre tradiţiile din această perioadă, tradiții care ne îmbogățesc existența. Povestea lui „Moș Crăciun” e un pic mai deosebită și eu zic că merită să adăstăm un pic în mrejele poveștilor. Cât despre varianta standard „din scriptură” a Nașterii Domnului, îi las pe cei mai pricepuți în cele sfinte să se pronunțe pentru că o fac mai bine decât aș putea s-o fac eu! Astfel, în fiecare an, pe 25 decembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, cel care a venit pe lume într-un sat liniștit din estul Mediteranei, acolo unde Fecioara Maria căuta, din poartă în poartă, un adăpost pentru a putea naște. Și așa se face că a ajuns la casa lui Moș Ajun, care i-a spus că n-o poate primi, că este om sărac și care a trimis-o la fratele său mai mare și mai bogat, cel numit Moș Crăciun. Crăciuneasa, nevasta lui Moş Crăciun, era o femeie bună la suflet, aşa că i-a oferit adăpost Maicii Domnului, dar, fiindu-i frică de eventuala supărare a lui Moş Crăciun, a ascuns-o în grajdul pentru animale.Povestea ne mai zice că, la aflarea veștii că nevasta sa a făcut ceva fără voia sa (de, alte vremuri, fără „corectitudine politică” și egalitate de gen…), Moş Crăciun s-a supărat tare şi, într-un gest necugetat, i-a tăiat mâinile soţiei sale. Drept urmare, Maica Domnului a făcut o minune și a „lipit” mâinile Crăciunesei la loc. Uimit de minune, Moş Crăciun a înţeles-o, aflând, la venirea magilor veniți „la închinare”, că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus. Atunci, Moş Crăciun s-a căit pentru fapta sa necugetată şi i-a cerut iertare lui Dumnezeu. Astfel, Moş Crăciun a devenit primul creştin şi sfântul cel mai bătrân…
Această „întâmplare” a Nașterii Domnului a dus la „renașterea” lui Moş Crăciun într-un om blajin, plin de bunătate şi de compasiune, iar, de atunci încoace, sărbătoarea Crăciunului e plină de colinde şi de mese cu bucate alese. Povestea este faină, amestecând imaginarul cu religia creștină și colindele cu faptele bune! Practic, tradiţia legată de acel Moş Crăciun darnic care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, ar fi apărut undeva prin secolul al IX-lea. Imaginea lui (cea de astăzi) este cea a unui bătrân cu o barbă mare şi albă ca zăpada, îmbrăcat într-un costum roşu tivit cu alb pe margini, căciulă roşie și cizme negre. Vă propun să facem o pauză și să rămânem un pic la culoarea hainelor Moșului. Ce vedem azi de Crăciun sau în preajma acestuia? Fundițe pentru cutiile de cadouri, Crăciunițe elegante și cu „vino-ncoace”, ornamente diverse, toate roșii, în diferite nuanțe, dar cel mai cunoscut „roșu festiv” este roșul costumului lui Moș Crăciun. Cei mai pricepuți în a „săpa” în istoria acestui costum ne spun că povestea celui mai faimos costum la nivel mondial ar începe undeva pe la începutul secolului al XIX-lea. Se zice, astfel, că locuitorii din New York (cei de origine olandeză, mai exact), ar fi avut nevoie de un alt personaj public asemenea lui Moș Nicolae, care împărțea cadouri copiilor încă din timpul Evului Mediu timpuriu. Aceștia își doreau ca Moșul acesta „nou” să simbolizeze tot dărnicia, speranța, bucuria, doar că îl voiau pentru a sărbători Crăciunul. Imaginea lui „Sancte Claus”, primul „brand”, a „debutat” la o cină de Sfântul Nicolae, organizată de filantropul american John Pintard, unde creionul de desen al lui Alexander Anderson a desenat un Moș Crăciun vesel, bărbos, cu burtă dolofană, așa cum îl știm și astăzi, doar că în culori alb-negru. Ulterior, Moșul a început „să prindă culoare” abia prin anul 1864, într-o ediție ilustrată a poemului „The Night Before Christmas”, atunci când culoarea aleasă pentru acesta a fost galbenul și, cu toate că îl făcea să pară șters, se zice că „veselia moșului și bogăția de jucării” îl distingeau de Moș Nicolae cel „clasic” în Occident.
Revenind la culoarea de azi a costumului său, tradiția în roșu a început-o ilustratorul Thomas Nast, cel care i-a dat Moșului costum și căciulă roșii, accesorizate cu blană albă și o curea lată, neagră, la „asortare” cu cizmele negre. Era anul 1870, iar în următorul deceniu, Thomas Nast l-a desenat pe moșul preferat al copiilor americani în zeci de costume, culori și ipostaze. Portretele acestea au fost publicate în revista „Harper’s Weekly” şi, din anul 1881, „imaginea” lui Moș Crăciun rămâne, în linii mari, aceeași pe care o știm astăzi: bătrânul cu barbă albă și costum roșu aprins, cizme negre și brâu negru. Același Thomas Nast ar fi „de vină” şi pentru legenda reședinței Moșului. Astfel, într-un desen de-al său, Nast i-a făcut o căsuță „șmecheră” Moșului tocmai la Polul Nord. „Căutările” pentru culoarea „finală” a celebrului costum de Moş au mai continuat, totuși, încă niște ani. Trebuie amintit că, până în perioada interbelică, unii alegeau ca Moșul să fie îmbrăcat în verde, dar viața a făcut ca, începând din anii ’20, niciun Moș Crăciun „adevărat” să nu mai folosească altceva decât roșu.
Cei de la „Historia” ne spun că „primul pas în acest triumf definitiv l-au făcut ilustratorii J.C. Leyendecker și Norman Rockwell, când au pus pe coperta ziarului „Saturday Evening Post” un Moș Crăciun mai natural, mai uman, mai aproape de sufletele celor care așteptau Sărbătorile: cocoțat lângă o hartă imensă, cu lista copiilor cuminți în mână, o pană de scris după ureche și îmbrăcat comod, de casă, în indispensabili roșii.” Adevărul este că povestea costumului roșu al lui Moș Crăciun e legată foarte strâns de mult marketing și multă reclamă la un produs super-cunoscut pe glob. Astfel, compania americană Coca-Cola a avut ideea de a-l arăta pe Moş Crăciun bând licoarea lor carbogazoasă, vestita lor „apă cu întuneric”, cum zice un personaj mioritic din zona mass-media de pe la noi. Campania de reclamă s-a numit „Thirst Knows No Season” (adică „Setea nu ține cont de anotimp”) și s-a lipit „ca marca pe scrisoare” la publicul anilor ’20, mai ales la cel american, firește. Peste numai un deceniu, un alt desenator renumit, Haddon Sundblom, l-a creat pe Moș Crăciunul pe care îl știm astăzi prin toate imaginile: bătrânelul rotofei, cu obrajii îmbujorați, cu zâmbet cald, un pic ostenit de munca de dus jucării la copii, „răsplătindu-se” personal cu o Coca-Cola după împărțirea darurilor. Uite-așa, pas cu pas, reclamele s-au transformat în veritabilă tradiție, iar câștigul real de imagine al brandului de „apă cu întuneric” a fost combinația de culori potrivită imaginii „standard” a lui Moș Crăciun: alb-roșu. Oare dinamoviștii noștri inițiali s-or fi inspirat tot de acolo? Glumesc, desigur!
Crăciunul este, pe lângă o sărbătoare creştină clară și împământenită, o perioadă a unor tradiţii transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu caracter religioas şi mesele bogate în familie sunt cunoscute în toate colţurile României, în special în zona rurală, acolo unde obiceiurile se păstrează încă destul de bine. Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, în primul rând, sărbătoarea Naşterii Domnului, dar, la drept vorbind, pe lângă semnificaţia religioasă, s-a metamorfozat într-un „timp și spirit” petrecut cu familia, cu petreceri, cadouri și bucurii. De unde ar veni numele de Crăciun? Cei ce studiază lingvistica nu ne-au dat un răspuns clar sută la sută, fapt pentru care unii afirmă că numele ar fi moştenit din latinescul „creationem”, („creaţie”, „naştere”) , iar alții spun că, la originea sa, se află un cuvânt mult mai vechi, de origine tracică, și mai sunt destui care susțin și o eventuală origine slavă. Încă nu e sigur, dar, sunt convins că-i vom da de capăt până la urmă! Cert este faptul că, în toate zonele istorice ale României, „figura centrală” a sărbătorilor de iarnă estre familia şi credinţa într-un an mai bun şi mai prosper. Peste tot în țară, în seara de Ajun, casele sunt curate „lună și bec” şi sunt pregătite să-i primească pe colindători. Știm prea bine că, la români, colindul este cea mai larg răspândită tradiţie de Crăciun, alături de împodobirea bradului (cea din urmă intrată mai recent în obicei). Vă propun doar câteva scurte popasuri prin diferite zone istorice ale țării pentru a vedea cum se sărbătorește de Crăciun. Astfel, am să-ncep cu Maramureșul, unde colindătorii pornesc pe uliţe la colindat în Ajunul Crăciunului (ca aproape peste tot în țară) şi sunt răsplătiţi de gazdele ce-i primesc cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii colindători mai umblă din casă în casă și cu „Steaua”. Unele studii etnografice ne spun că ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. Astfel, după ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este „croit” de biciul „moşilor”. Acești „Moşi” maramureşeni poartă,de principiu, o mască făcută din blană de vite şi bat la uşile oamenilor pentru a-i „speria”, dar, mai ales pentru a le ura un an mai bun.
Jocul mosilor, obicei din satul Chiuzbaia, judetul Maramures, in care personaje mascate, mosii, ies pe strada a doua zi de Craciun si biciuesc baietii intalniti in cale, duminica, 26 decembrie 2010. DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO
O altă tradiţie nelipsită în Maramurș este mersul cu „Viflaimul”, piesă de teatru popular de sorginte religioasă, în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce vestesc Naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol, în care apar personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata. Sigur, mai există și diverse superstiții în zonă, care zic că de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. Totodată, cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea de mâncare pe săturate acestora, dar şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri pe „dobitoace” de boli. Trecând munții spre est, în Moldova, vedem că, pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi, adică decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Aici se știe că preparatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale, dar şi plăcintele poale-n brâu sunt „preparate de seară”. De Crăciun, tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile respective. Nu știu cum își dădeau seama, dar or fi avut ele vreo metodă! Se mai zice că-n Moldova, în special în arealul Bucovinei, se fac turte de Crăciun şi se păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la primul arat. Aceste turte trebuie să fie musai de formă rotundă, precum Soarele şi Luna.Tradiții cosmogonice…Ca și Maramureșul, Bucovina este prețuită pentru modul în care sunt păstrate vechile tradiţii. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie. O fi vreo legătură între forma fusului și șerpi, mai știi? De Crăciun, după ce este pregătită masa specifică, satele sunt animate de colindele cetelor de copii și tineri.
De obicei, aceștia se îmbracă și azi în portul tradiţional, cu sumane sau cojoace şi cu căciuli împodobite cu mirt şi muşcate. În unele zone de aici, pe lângă colindătorii „clasici”, mai ies pe uliţele satelor cetele de mascaţi („babe şi moşnegi”) care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine. Obicei cu rămășițe pre-creștine, firește, dar cu multiple semnificații dacă a rezistat atâta timp prin veacuri! Din Moldova, facem un salt „în diagonala hărții” tocmai prin Oltenia, unde, în Ajunul Crăciunului se practică obiceiul numit „scormonitul în foc”. Mai exact, membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând: „Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul„. Aminteam și săptămâna trecută despre obiceiul „pițărăilor”, acesta fiind un obicei care s-ar cam trage de pe vremea dacilor și care care se practică intens în arealul de pe Valea Jiului (și mai în jos pe Jii), dar și prin Hunedoara şi care s-ar „traduce” prin sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Musai, „piţărăii” trebuie să fie numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete, îmbrăcaţi în straie populare, care se adună în noaptea dinaintea Ajunului pentru a pregăti recuzita necesară (steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori pe care le agaţă de prăjini de câţiva metri lungime). După pregătiri, cetele pornesc la colindat. Ca obicei mai răspândit în Oltenia, mersul „cu Steaua” este preferatul zonei, iar la acest obicei se merge, de regulă, în cete de câte patru membri, fiecare având un rol clar definit. Un ortac ţine Steaua, altul este „casierul” desemnat cu colectarea banilor, al nucilor şi al covrigilor de la gazde, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de eventualii câini scăpați pe drumuri…Ca un obicei al zonei, prin satele oltenești, în ziua de Crăciun, femeile pleacă dimineața la cimitir, unde dau cu tămâie la mormintele celor dragi și trecuți la cele veșnice, după care se întorc acasă şi scot colacii de le copt. Pe fiecare colac sunt puse un ou şi o lumânare, iar apoi se dau de pomană prin vecini. Din Oltenia, poposim acum „taman” în Dobrogea, acolo unde (am aflat și eu cu surprindere) varianta dobrogeană a jocului „Caprei” este…mersul cu „Struţul”. Nu despre struțul african e vorba, firește! Această costumaţie de Crăciun este făcută pe aici dintr-o ţesătură groasă de lână, de care sunt prinse legături de stuf, plante găsite din abundenţă pe malurile lacurilor dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă de la Moş Nicolae, pentru a începe repetiţiile necesare mersului la colindat. Fiecare ceată are un „cap” care se asigură de păstrarea tuturor tradiţiilor, un ajutor, un contabil/casier, un „ţuicar”, un „pisic” şi o „iapă”. După organizare și pregătiri, cetele pleacă la colindat, iar obiceiul se mai păstrează încă în unele localităţi în care băieţii se mai organizează după vechile obiceiuri. Prin apropierea Munţilor Măcinului, cetele de feciori au şi un alt obicei, numit „Oleleul”, cel mai probabil un personaj de sorginte păgână care intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de două-trei ori, după care o veghează. Acesta are, clar, sarcina de a speria și alunga duhurile rele din casa celor colindați, fiind îmbrăcat, de principiu, într-un cojoc din piele de oaie şi înarmat cu un ciomag şi cu o sabie din lemn. Costumaţia acestuia poate fi completată cu beteală, clopoţei şi tălăngi pe care „oleleul” le bate din pământ pentru a proteja gospodăriile de spiritele rele. Tot pe aici se mai află şi aşa-numiţii „moşoi”. Sursele etnografice spun că „aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate.”
Facem, în continuare, un „salt” spațial până în Banat și vedem că, prin localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare, băț care are rolul de a fi lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele din casa gazdelor primitoare de colindători. Cei mai în vârstă aruncă în faţa cetelor de colindători boabe de grâu şi de porumb. De ce fac asta? Pentru că se crede că, dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă, vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine. „Alăturea”, prin Țara Moților, în ultima duminică dinaintea Crăciunului, are loc „Crăciunul fiarelor” ori „Noaptea lupilor”, obicei transmis evident pe filieră pre-creștină. Practic, în zorii zilei, un flăcău „neînceput” este trimis la marginea satului, acolo unde, cu o seară înainte, fetele atârnă într-un copac măşti care reprezintă duhurile pădurii. Aflat aici, respectivul flăcău alege una dintre aceste măști şi devine „vârva” satului (adică o întruchipare a lupului, animal considerat ocrotitorul pădurii şi al vânatului din timpuri imemoriale). Flăcăul respectiv pleacă prin sat, însoţit de o ceată dedicată obiceiului, iar în calea lor nu are voie să iasă nicio fată sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de lupi. Doar bărbaţii îi primesc în curte pe colindătorii care îl însoțesc pe respectivul flăcău-simbol, unde îi omenesc cu băuturi şi bucate alese. Ulterior, către seară, ceata de flăcăi merge „la huda lupului”, o peşteră adâncă, unde aruncă un purcel sau un berbec, ca jertfă oferită animalelor sălbatice. Ajunși prin Ardeal cu poveștile despre obiceiuri și tradiții mai cunoscute au ba de Crăciun, trebuie amintit că, în unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie pentru a fi mai roditori în anul care vine. Totodată, cei care sunt mai superstiţioşi ung cu usturoi vitele, pe la coarne şi la şolduri, pentru a alunga spiritele rele care pot afecta vitele și a le face sterpe și ne-dătătoare de lapte. Se mai zice că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă şi geroasă. O fi luat și meteo-prezentatorii noștri TV „cei de toate zilele” vreo lecție din aceste tradiții?Tot prin Ardeal, prin arealul Târnavelor, se cântă un colind cu rădăcini de peste două milenii, intitulat „Împăratul Romei”, piesă care redă contextul istoric al Naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu darurile știute: aur, smirnă şi tămâie. Prin zona Albei, se mai păstrează încă un vechi obicei, denumit „Piţăratul”. Seamănă la nume cu „mersul în pițărăi”, obicei pe care-l aminteam prin zona Olteniei. Denumirea obiceiului vine de la „piţărău”, adică acel colac pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat, un colac făcut din aluatul care rămâne de la pâinea sau de la cozonacii făcuți în prag de Crăciun. Prin alt colț de Transilvanie, tocmai prin ținuturile din Bistriţa-Năsăud, în Ajunul Crăciunului pornesc cu „zicerile” prin sate „belciugarii”, adică niște flăcăi costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Firește, nici acest obicei nu este unul care ține de creştinism, dar bistrițenii cred că gospodăria în care joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul următor și tocmai de aceea, lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte pe măsură. Etnografii ne mai spun că, de exemplu, la Sălişte, în judeţul Sibiu, în seara de Ajun, cetele de flăcăi colindă pe la toate casele din sat, îmbrăcaţi în straie populare și încep cu casa primarului şi a preotului, după care trec din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la „ceată”, unde colindă „gazda”. Ulterior, în prima zi de Crăciun, pe la prânz, cetele colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul adunat la slujbă. Și pentru că tot suntem la Săliște, amintim și că în a patra zi după Crăciun, toate cetele din Mărginimea Sibiului, dar şi din satele de peste munţi, de prin judeţele Vâlcea şi Argeş (unde, de secole, au migrat mulțoi sibieni), sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la anul 1895, cu o singură întrerupere, de un deceniu, imediat după cel de-al doilea război mondial. Aici, fiecare ceată de juni îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul cetei, după care se prind cu toţii într-o „Horă a Unirii”. Faină îmbinare a tradițiilor creștine cu patriotismul acela normal și fără zorzoane! Tot prin Ardeal, se mai păstrează prin zonele de pe Târnave, un obicei numit „butea feciorilor”. Aici, flăcăii se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vinul necesar pentru petrecerea din ultima săptămână a anului, cea dintre Crăciun și Anul Nou. Ceata de colindători organizată pentru „butea feciorilor” este „asamblată” după reguli „sofisticate” şi fiecare membru al cetei are un rol clar definit (cu denumiri ca: ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic și altele).
Nu aș putea să nu amintesc și doar câteva obiceiuri din satele sătmărene, apropo de locurile mele natale. Nu de altceva, dar județul Satu Mare, conform unor statistici oficiale, se află în primele cinci județe din țară unde tradițiile și obiceiurile moștenite din strămoși încă se mai păstrează. Prin satul de origine al părinților și bunicilor mei, Săuca, aflat aproape de stațiunea balneoclimaterică de azi Tășnad, copiii porneau la colindat odată cu lăsarea întunericului, iar flăcăii mai răsăriți un pic mai târziu. Colinda tuturor era și este răsplătită cu mâncare aleasă și cu diverse „coptături”, cu mere, nuci, dar și bani. Cei plecați în cete colindă toată noaptea, până dimineața, iar dacă nu reușesc să ajungă la toate casele din sat, continuă și în ziua de Crăciun. La ieșirea din casa gazdei, se colindă, de obicei, frumoasa colindă „Trei păstori se întâlniră” (favorita bunicilor mei). Prin zona satelor sătmărene, fetele de măritat pregătesc colaci împletiți pe care îi oferă feciorilor care vin să le colinde. Fetele însoțesc grupul de colindători doar până în vecini, după care se întorc iute acasă pentru a primi alți colindători. Pe aici, copiii mai mici se duc cu Steaua, iar cei mai mărișori și cu Viflaimul. Și pe la oșeni se păstrează cu sfințenie obiceiurile de Crăciun. Manifestările specifice sărbătorilor de iarnă, în general, în Țara Oașului sunt numeroase cum ar fi: colindatul cu Steaua, cu Viflaimul, cu Capra, cu Plugușorul, cu Sorcova, Chiraleisa. Această perioadă este propice și practicilor „magice” pre-creștine de măritiș („descoperirea ursitului”, „aducerea pețitorilor”), de prosperitate, de fertilitate, de împlinire a omului, de înfrumusețare. La colindatul specific sărbătorii Crăciunului participă aproape întreaga colectivitate, de la cetele de copii, la cetele de tineri sau la cele ale bătrânilor și se cântă, în special, colindele religioase, dar și cele laice, sau colindele legate de viața pastorală, care au asimilat balada și colindele cu caracter satiric. Mai trebuie spus și faptul că oșenii iubesc atât de mult tradițiile și obiceiurile lor încât au creat un festival internațional al obiceiurilor de iarnă, organizat anual, în a doua sau a treia zi de Crăciun, la Negrești-Oaș. Aici, se adună grupuri de colindători și formații artistice la o veritabilă paradă a portului popular, iar apoi se întrec în a prezenta cele mai frumoase și originale colinzi și obiceiuri de iarnă. Merită se mergeți pe acolo pentru a fi martori la acest festival!
Voi încheia cu câteva obiceiuri de prin zona Brașovului. Astfel, voi aminti că, dacă în alte zone se colindă cu Capra sau cu Steaua, brașovenii vin și cu…Ursul. Bine, se pare că obiceiul vine mai mult de prin Moldova, dar s-a împământenit aici, mai ales că Brașovul se află la intersecția culturală a celor trei mari provincii românești. O altă particularitate de Crăciun v-o recomand a fi în comuna brașoveană Dumbrăvița. După cum știm, în majoritatea regiunilor din țară, oamenii împodobesc bradul de Crăciun în Ajun sau chiar mai devreme, dar în comuna Dumbrăvița este altfel, adică bradul se împodobește chiar în ziua de Crăciun. Se spune că acest obicei are o vechime cam de vreo două veacuri și nu este vorba doar de brazii din casele oamenilor, ci de cel care se înalță în centrul comunei și la care locuitorii țin morțiș să-l împodobească de Crăciun. La acest obicei, fiecare membru al comunității are un rol specific. De principiu, vătafii, adică tinerii care au făcut și armata, precum și penașii, adică feciorii care urmează să se însoare, sunt cei care aduc în centrul comunei bradul. Practic, tinerii cei voinici aduc bradul și îl fixează ca să fie perfect drept, iar fetele vin ulterior și pun podoabele. La finalul împodobirii bradului, se face o horă în jurul bradului și se dansează pe cântece vechi și faine! Pomul de Crăciun este destinat să rămână în centrul satului până după Bobotează.
Tot în județul Brașov, în zona din arealul Făgărașului, specific pe timpul sărbătorii Crăciunului este jocul cetei de feciori de pe 26 decembrie. Anterior, ziua întâi de Crăciun este destinată slujbei de la biserică și colindatului. A doua zi, tinerii făgărășeni le invită pe fete la dans (pe absolut toate fetele, fără vreo discriminare). Tradiția mai spune că o fată nu poate să-l refuze pe niciun fecior care o invită la dans. Pe lângă jocul cetei de feciori, pe aici se mai păstrează și tradiția numită „Irozii”, acea piesă de teatru pusă în scenă de copii în biserică, pe tema Nașterii Domnului.Tot prin județul Brașov de azi, prin Ținutul Cohalmhului, adică la Rupea, colindatul și balul de sărbători sunt planificate încă din ziua de Sfântul Nicolae, atunci când localitatea își alege conducătorii cetelor de feciori. Conducătorii trebuie să organizeze plecarea la biserică în grup, pentru a asista la slujba de Crăciun, iar după slujbă, tinerii încep să colinde prin localitate. Cu banii strânși după umblatul la colindat, se organizează balul, care are loc a treia zi de Crăciun. Tot în județul Brașov, în drumul spre „satele unite ale Branului” cum mai glumim unii amici între noi, pe la Poiana Mărului, de Crăciun, aici se organizează „scosul fetelor la joc”. De fapt ca și prin alte zone din țară, cetele de flăcăi le colindă pe fetele de măritat în seara de Ajun și le invită la dans, iar dansul propriu-zis are loc în ziua de Crăciun, după slujba de la biserică.
Poate că m-am cam „lungit” la „măcinat” azi, dar, dacă v-ați plictisit, îmi cer iertare! Voi încheia „moara” mea de azi amintindu-vă că vine Crăciunul şi mă gândesc la feeria iernii, la puritatea zăpezii (dacă vom avea sau nu asta vom afla ulterior), dar și la Naşterea lui Hristos undeva prin sufletele noastre. Și vă reamintesc că sărbătoarea Crăciunului este prin excelenţă o sărbătoare a familiei, la un loc cu celebrarea Nașterii lui Isus Hristos. Oricum am privi această perioadă luminată din an, este un moment prielnic să trăim acest praznic t în sânul familiei, împărtăşind iubire, bucurându-ne împreună cu cei dragi şi mulţumind pentru tot ceea ce primim zilnic de la Cel de Sus. Pentru azi, am terminat de „măcinat” și v-aștept la următoarea întâlnire, cea de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Sorin Lavric, „Cartea de Crăciun”, Editura Humanitas, 1997
Mircea Eliade, „Istoria credințelor și ideilor religioase”, Ed. Polirom, București, 2011
Bârlea, Ovidiu, „Colindatul în Transilvania” // Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei 1965-1967. Cluj, 1969
Trifan, Ovidiu, „Colindul în creaţia corală românească”, Iaşi, 2008.
- Dem.Teodorescu, „Încercări critice asupra unor credințe, datine și moravuri ale poporului român”, București 1874.
https://dragusanul.ro/carturarii-ardeleni-despre-colinde-si-vifleimuri/
https://www.romania-actualitati.ro/articole-despre/colinde/
https://foaienationala.ro/despre-colinde-si-colindat.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/interviu-cu-singurul-doctor-in-colinde-din-1755404.html
https://www.cotidianulagricol.ro/colindatul-datini-si-obiceiuri-cu-ocazia-sarbatorilor-de-iarna/
https://www.zf.ro/eveniment/craciunul-in-romania-traditii-si-superstitii-de-craciun-17796288
https://historia.ro/#google_vignette
https://www.gazetanord-vest.ro/2016/12/datini-si-obiceiuri-de-craciun-din-tara-oasului/
https://www.jurnaluldesatumare.ro/traditii-si-obiceiuri-de-craciun/
https://www.cronoscar.ro/stiri/traditii-unice-de-craciun-in-judetul-brasov
https://publicdomainreview.org/collection/a-pictorial-history-of-santa-claus/
https://www.lankabusinessnews.com/cokes-santa-claus-became-part-global-culture/
https://acasalaromani.ro/traditii-si-obiceiuri-dobrogene-de-craciun/
