Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Edward G. Robinson, „Micul Cezar” originar din București…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 14, 2023
Motto: „Actorul e unul care spune pe dinafară ceea ce alţii simt pe dinăuntru.” -Tudor Mușatescu
Edward G. Robinson, „Micul Cezar” originar din București…
Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim una-alta despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, mi-am propus să vă prezint câteva date „fugare” despre un mare actor al perioadei interbelice, actor care și-a făcut o carieră strălucită exact în „fabrica de vise” de la Hollywood. Este vorba despre Edward G. Robinson, actor american de film de origine din România. Viața sa a început la data de decembrie 1893, atunci când s-a născut la Bucureşti. Edward Goldenberg Robinson (născut la Bucureşti și trecut la cele veșnice la 25 ianuarie 1973, în Hollywood, California, SUA) a fost un foarte cunoscut actor american de origine român evreu. Demn de remarcat este faptul că „Institutul American de Film” l-a clasat pe Edward Robinson printre cei mai mari actori ai secolului al XX-lea. Emanuel (Menashe) Goldenberg pe numele său adevărat (și nu Eduard Robu cum îl „creditează” unii) alias Edward G. Robinson, după cum ziceam anterior, s-a născut pe 12 decembrie 1893 la Bucureşti, într-o familie de evrei, fiind al cincilea din cei şase fii ai familiei Goldenberg. După spusele sale de mai târziu, pe fondul sentimentelor antievreiești din arealul în care trăiau, familia sa a luat decizia să plece în Statele Unite ale Americii. Pentru că nu aveau bani de drum pentru toţi membrii familiei Goldenberg, primul care a plecat spre America a fost fiul cel mare. Acesta a muncit din greu în America până a strâns banii de drum necesari familiei sale rămase în România. Familia Goldenberg s-a stabilit în cartierul Lower East Side din New York pe vremea când Emanuel împlinise vârsta de nouă ani. „M-am născut a doua oară pe Insula Ellis. Pentru mine, viața a început când aveam zece ani”, avea să spună mai târziu actorul.Trăiau, în continuare, într-un apartament mic, iar noua lor viaţă nu era nici pe departe luxoasă, dar erau în America, tărâmul tuturor promisiunilor şi oportunităţilor.A copilărit în cartierul Lower East Side din Manhattan, iar la 12 ani a avut parte de tradiționala ceremonie religioasă de acceptare în comunitate, cea denumită Bar Mitzvah, la prima Congregație Româno-Americană din New York.
Edward G. Robinson, „Micul Cezar” originar din București…
Tânărul Manny (cum era alintat de familie) a intrat la Şcoala Publică nr. 137 şi a învăţat engleza pas cu pas, imitându-şi colegii americani. Manny a fost un elev eminent, excelând la toate materiile, cu o singură excepţie, la sport. Citea foarte mult şi, prin intermediul şcolii Townsend Harris Hall, şi-a descoperit, destul de devreme, talentul oratoric. Ulterior, la vârsta de 17 ani, a intrat la City College of New York, apoi a fost acceptat la American Academy of Dramatic Arts cu o bursă de studii. De tânăr, își manifestase dorința de a deveni avocat, dar, în scurt timp, a prins drag de actorie. După ce a obținut o bursă la Academia Americană de Artă Dramatică, tânărul Menashe (Emanuel) a decis să devină actor. Menashe Goldenberg a debutat la Yiddish Theatre District în 1913. Doi ani mai târziu ajungea pe Broadway, pentru ca în 1916 să fie distribuit în primul său film, „Arms and the Woman”. În perioada petrecută la American Academy of Dramatic Arts a fost sfătuit să-şi schimbe numele. Într-un interviu de mai târziu, a declarat că: „Am păstrat iniţialele EG, dar nu am nicio idee de ce am ales Robinson ca nume de familie…Dacă ar trebui s-o fac din nou, aş alege unul mai scurt – nu aveţi nici cea mai mică idee cât de mult îţi ia să scrii «Edward G. Robinson» unei turme de vânători de autografe…”
Edward G. Robinson, „Micul Cezar” originar din București…
Am să fac o mică pauză ți în povestea de azi în ideea în care, chiar dacă, poate, nu se „potrivește” în contextul rândurilor de astăzi, îndrăznesc să vă anunț că zilele trecute, chiar de Moș Nicolae, mi-a ieșit de sub tipar cartea „Jurnal cu oameni și povești”, la Editura Creator a Grupului brașovean Libris și pe care v-o recomand cu drag. O puteți comanda la linkul următor, dacă veți considera că merită, plus o carte-cadou, „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens! Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi micul meu anunț!
Acum, voi continua cu povestea lui Robinson. După ce a absolvit această școală de actorie, la 19 ani, era deja pregătit să răspundă provocărilor lumii.„Cum este să te simți pregătit pentru cele mai importante roluri scrise vreodată? Este de-a dreptul frustrant. Eşti gata să înfrunți toate provocările, dar acestea nu există”, considerând întârziate oportunităţile pe care avea să le fructifice mai târziu. La început, a acceptat orice slujbă legată de scenă, de la un simplu curier sau la mașinist simplu ori cel care trăgea cortina dar, pas cu pas, a ajuns să aibă roluri mai mici, dar care l-au propulsat spre adevărata scenă. Tot pas cu pas, a acumulat o experienţă valoroasă: într-o singură piesă („Under Fire”) a interpretat patru roluri: un spion belgian, un ţăran, un ofiţer de armată şi un soldat britanic.Timpul a trecut și izbucnirea primului război mondial îl motivează să se înroleze în marina americană, deşi se considera un pacifist. „Pot rezuma experienţa mea în Marină admiţând că am învăţat mai mult despre nave, navigaţie şi flotă dintr-un film în care am jucat ani mai târziu – Destroyer (1944). Am învăţat însă să fac un nod…”, avea sa spună Robinson mai târziu. La 24 de ani, s-a alăturat trupei de teatru Garrick Players în Washington D.C., continuând astfel să joace în mod regulat în diverse piese de teatru. Destul de repede apare din nou pe Broadway, arătându-şi talentul şi câştigându-şi reputaţia de actor versatil și de calitate. Anii ’20 au reprezentat pentru Robinson, așa cum își va aminti mai târziu, „o epocă de aur”. Edward Robinson a simţit ce înseamnă „gustul” industriei de film când i s-a oferit un mic rol într-un film al lui Samuel Goldfish (care încă nu era Goldwyn…), un film turnat în New Jersey. Firește, a acceptat provocarea, dar a fost o experienţă relativ deprimantă şi scurtă, actorul spunând despre aceasta că: „Nu puteai susţine personajul în niciun fel – să începi încet să construieşti punctul culminant – prima scenă filmată era ultima scenă a filmului. Şi cum puteai să comunici non-verbal?”. Manny spunea aceasta pentru că acest film era, bineînţeles, un film mut…
Edward G. Robinson, „Micul Cezar” originar din București…
Trebuie spus că, deşi nu era o fire prea sociabilă, Edward Robinson se bucura de participarea la petrecerile „întâmplate” de după piesele de teatru, petreceri date de către colegii săi. La o astfel de petrecere, a întâlnit o femeie pe nume Gladys Lloyd de care s-a îndrăgostit lulea! Actorul spunea în amintirile sale că: „Gladys era înaltă, frumoasă, aristocrată, reţinută, îngrijită, spirituală, având un şarm natural. Şi a fost dragoste la prima vedere.” „Porumbeii” s-au căsătorit la finalul anului 1925 şi s-au stabilit într-un apartament spaţios din apropierea cartierului Greenwich Village din New York. Ulterior, prin 1927, Edward Robinson apare într-o piesă numită „The Racket”, care i-a schimbat viaţa profesională, piesă în care juca rolul unui gangster, un rol care nu i-a plăcut deloc. Ironia sorții a făcut ca acest tip de „răi” să-i caracterizeze viața profesională. Actorul declara: „Înţelegeam foarte puţin furtul şi crima şi, de aceea, nu aveam un etalon după care să-mi creez rolul”. Dar a creat acel rol, iar piesa aceasta a fost un veritabil succes de casă și de critică. Mogulii din industria filmului s-au îngrămădit să-l vadă jucând, iar Robinson a început să primească invitaţii de a juca în filme de la mai multe studiouri din Hollywood. Ca urmare a faimei brusc crescute, Robinson, a mers până pe coasta de vest a Americii şi a iubit mult California. Despre aceasta, actorul nota: „Mirosul portocalilor, al palmierilor, climatul fenomenal, ritmul de viaţă încetinit, un sentiment al ruralului şi oraşului combinat… un loc minunat pentru a fi vizitat, dar cine ar fi vrut să trăiască acolo?!” Paradoxal, actorul a refuzat oferte din partea studiourilor din „fabrica de vise” şi s-a întors în mult iubitul său New York. Viața a făcut, însă, ca Hollywoodul să fie foarte hotărât în privința lui Robinson, iar în anul 1929, producătorul Walter Wanger de la Studiourile Paramount a fost cel care l-a ademenit, pur și simplu, pe Robinson să lucreze la Hollywood. Filmul sonor (sau „imaginile vorbitoare”) debutase deja sosiseră şi, deşi Robinson nu era încântat de scenariul filmului „Hole în the Wall” („O gaură în zid”), a vrut neapărat să aibă şansa să lucreze cu Claudette Colbert şi să încaseze cei 50.000 de dolari cu care era plătit de Studiourile Paramount.era o grămadă de bani pentru acele vremuri! Practic, o ofertă de nerefuzat! Încă hotărât să stea departe de orice relaţie permanentă cu Hollywoodul, Robinson se afla în tren, înapoi spre coasta de est a Americii, când a primit o telegramă ce îi oferea un rol în „East is West” („Estul este Vest”). Cu cât înainta spre staţia finală, oferta de remunerație creştea astfel, după cele notate : „Oferta era de 25.000$ în Albuquerque, 35.000$ în Kansas City, 50.000 $ în Chicago, şi 100.000 la momentul sosirii mele în Grand Central Station din New York.” S-a întors la Hollywood şi a făcut filmul. În anul 1930, Edward Robinson a apărut în piesa „Dl. Samuel” ce a fost montată pe scena New York-ului pentru o scurtă perioadă. La acel moment nu avea de unde să ştie, dar când piesa a încheiat ultima sa reprezentaţie jucată, a fost şi ultima piesă de teatru pentru actor în următoarea sa perioadă profesională de 28 de ani. Hal Wallis, un producător pentru Studiourile Warner Brothers, a venit la New York cu o ofertă de contract şi, de data aceasta, Robinson a acceptat, dar tot cu multe rezerve. Drept urmare, actorul şi soţia sa, Gladys, s-au mutat în California. Aici, Edward Robinson nu a fost impresionat de primul său film făcut sub contractul cu Warner Brothers, acesta fiind o dramă oarecare intitulată „Widow from Chicago”. Adică „Văduva din Chicago”…
Totuşi, următorul scenariu care i-a apărut în „vizor” va schimba totul pentru carismaticul actor. A început să fie numit „Little Caesar”. După standardele de azi, „Micul Caesar” ar putea părea relativ blând, dar în 1930 a uimit audienţa. Juca roluri de tip „brutal, dezolant şi înfiorător”, iar performanţele lui Robinson în a juca un şef de mafie nemilos și crud era la fel de şocantă. Intensitatea şi puterea interpretării sale în acest gen de roluri nu mai fuseseră văzute până atunci pe marele ecran. Astfel, Edward Robinson s-a trezit ca fiind un star de cinema în toată regula, recunoscut şi „vânat” de fani oriunde mergea prin SUA. Cu toate că era, firește, mulţumit de succesul filmului (ca și a celor care au urmat), Edward Robinson a spus de multe ori că el găsea reacţia publicului ca fiind ciudată și exagerată. Pentru un om cu caracter destul de rezervat ca al său, această bruscă și puternică apariţie în lumina reflectoarelor și în vizorul publicului a avut mereu dezavantaje. De altfel, în amintirile sale, mărturisea: „Eram abordat frecvent de tipi, de obicei mai mult decât băuţi, care mă acostau, Durul, hah? Micule Caesar, hah? Ei bine, hai să vedem cât de dur eşti. Dacă-ţi dau una, îţi revii poimarţi!”… Era clar că dacă mă loveau, nu-mi reveam marţi, ci probabil mult mai târziu”. Edward Robinson a interpretat în mai multe producţii roluri de gangster „standard”, actorul devenind o figură emblematică și „de legendă” la Hollywood. În perioada interbelică, în anii ‘30-’40, prin prisma rolurilor interpretate, numele lui Edward Robinson era asociat cu figura „clasică” de mafiot/gangster american. Merită enumerate și câteva dintre producțiile care l-au făcut foarte cunoscut. Printre filmele care au contribuit la celebritatea sa se numără „Kid Galahad”, „Key Largo” şi „The Cincinatti Kid”. Merită amintit și faptul că Robinson a jucat în mai multe filme în care l-a avut ca partener pe celebrul actor Humphrey Bogart. De asemenea, nu trebuie uitat nic că regizorul iniţial al filmului „Naşul”, Peter Bogdanovich, l-a distribuit pe Edward Robinson în rolul lui Vito Corleone, dar întâmplarea a făcut ca cel de-al doilea regizor al filmului, Francis Ford Coppola, să aibă altă preferinţă pentru rolul principal al peliculei.
Astfel, Coppola l-a ales pe Marlon Brando şi astfel actorul cu origini pe meleaguri româneşti a pierdut şansa de a interpreta celebrul rol. Actorul a fost premiat la Festivalul de Film de la Cannes pentru rolul din „House of Strangers” (1949).În cei 50 de ani de carieră, Edward G. Robinson a jucat în peste o sută de filme. Din păcate, Edward Robinson nu a fost nominalizat niciodată la Oscar pentru vreun film anume, în ciuda succesului înregistrat cu multe dintre rolurile sale și în ciuda faptului că ar fi meritat cu prisosință măcar o nominalizare, dacă nu chiar și intrarea în posesia celebrei statuete de pe vremea când era în viață…Din păcate, de-abia în anul 1973, Academia de Film Americană a decis să îi acorde Oscarul pentru întreaga carieră. Firește, Edward Robinson nu a mai apucat să îşi primească premiul, pentru că a trecut la cele veșnice la data de 26 ianuarie 1973, cu puțin timp înainte de ceremonia de acordare a premiilor. Într-un interviu care i s-a luat cu puțin înainte de a muri, chiar dacă ştia că este foarte bolnav, Edward Robinson a declarat că va participa la ceremonie chiar şi într-un scaun cu rotile, dacă va fi cazul, şi şi-a pregătit, fiind pe patul de spital, discursul pe care să-l rostească la festivitatea de decernare a celebrului premiu. Viața nu i-a acordat acest binemeritat privilegiu de a primi public premiul și a trecut în veșnicie fără a păși pe covorul roșu și în lumina reflectoarelor. Nu a fost să fie…Astfel, la data de 26 ianuarie 1973, cu soţia şi prietenii alături, Edward G. Robinson s-a stins din viaţă. Drept urmare, în cadrul ceremoniei de decernare al Oscarului, Jane, soţia sa, a acceptat să primească premiul oferit în onoarea marelui actor. Tot ea a citit, cu mari emoţii, discursul soţului său, pregătit pe patul de spital și adresat lumii întregi: „Nu ar fi putut veni la un moment mai bun în viaţa unui om. Dacă ar fi venit mai devreme, ar fi trezit sentimente profunde în mine, dar nu la fel de profunde cum sunt cele de acum. Sunt foarte recunoscător colegiilor mei atât de calzi, creativi, talentaţi şi apropiaţi, ce mi-au fost tovarăşi de viaţă. Mai bogat de-atât poţi să fii?”
Edward G. Robinson este înmormântat în cripta familiei sale din cimitirul Beth-El din Brooklyn, iar la funeraliile sale au participat numeroase staruri de cinema cu care a jucat de-a lungul timpului, printre care: Mervyn Le Roy, George Burns și Frank Sinatra. În cariera sa, Edward G. Robinson a fost cap de afiș în numeroase producții cinematografice, alături mari nume ale cinematografiei: Bette Davis („Kid Galahad”- 1937), Humphrey Bogart („Key Largo” – 1948), Marlene Dietrich („Manpower” – 1941), Frank Sinatra („A Hole in the Head” – 1959), Steve McQueen („The Cincinnati Kid” – 1965), Gregory Peck („Mackenna’s Gold” – 1969), Charlton Heston („Soylent Green” – 1973). Reporterul Henry Doru de la revista „Realitatea Ilustrată” l-a întâlnit și l-a intervievat pe Edward G. Robinson în toamna anului 1936, la Paris. Robinson avea la data interviului 43 de ani. Vă prezint, la finalul poveștii de azi, articolul „Ed Robinson”, semnat de Henry Doru și publicat în revista „Realitatea Ilustrată”, în numărul din 16 decembrie 1936, în grafia din acea vreme:
„Robinson e un om foarte simplu (e curios cum toți artiștii din America sunt simpli), cordial, surâzător, lipsit de acea ferocitate arătată în filmele sale, vorbește la perfecție franceza, germana și… românește.
– Foarte drăguț din partea d-tale că ai venit să mă vezi. Am primit tot felul de ziariști și mă simt fericit că pot strânge mâna unui compatriot.
Inutil de a vă descrie stupefacția mea la auzul acestor cuvinte pronunțate de un actor celebru într’o românească perfectă.
– Ca să schimb puțin din banalul interview, îi spusei eu, v’aș ruga să-mi vorbiți de d-voastră.
– Sunt născut în București, îmi declară Robinson, în strada Cantemir, am urmat școala la „Carolina și lacob Loebel” dacă îmi aduc bine aminte; la vârsta de 10 ani am părăsit țara împreună cu familia mea plecând în America. Părinții mei voiau să mă facă avocat sau comerciant. Am fost însă atras către scenă. Am jucat tot repertoriul de Ibsen, Strindberg. Cariera mea teatrală a început imediat după război. Am debutat într’o piesă patriotică, „Sous le Fue”, unde interpretam trei roluri de soldați: francez, englez și belgian. Piesa aceasta a avut un mare succes la New-York și imediat după aceea mi se propuse să joc versiunea americană a piesei franceze „Un trou dans le mur”.
– Cum ați ajuns la film ?
– Am jucat acum 5 ani o piesă de gangster, „Le Rackets”, și după un succes imens pe Broadway am plecat în turneu. După o reprezentație la Los Angeles mi s’a făcut propunerea să turnez un film într’un rol identic cu acela interpretat în piesă. Pe vremea aceea începu voga filmelor de gangsteri. Lesne de înțeles că am acceptat imediat și n’am stat pe gânduri… Și nu regret… lată-mă deci „teribilul gangster”. Filmele acestea mi-au făcut o oarecare popularitate în lumea adevăraților gangsteri. Am primit numeroase scrisori de la celebrii gangsteri, scrisori de felicitare, însă și de amenințare ca să nu exagerez, dându-mi oarecare lămuriri asupra mentalității lor. Aceste lămuriri mi-au fost de mare folos. Am multe relațiuni cu adevărații gangsteri, nu vreau însă să se creadă că sunt un „vraie de vrai”…
– Vă mai aduceți aminte de București?
– Cum nu… Calea Văcărești, Dudești… strada Bradului… O coincidență nostimă: Când eram copil, mă jucam adesea cu camarazii mei de-a „hoții și gardiștii”…Devenisem „temut” prin loviturile de pumni ce le dădeam… Devenisem un fel de spaimă a cartierului…bine înțeles printre copii. Cine se gândea atunci că voi deveni în filme tipul reprezentativ al gangsterilor, care pe vremea mea îi numeam pur și simplu „hoți”? Cine se gândea atunci că astăzi voi face uz de pumni ca acum 33 de ani când umpleam strada și maidanurile cu strigătele noastre…
– Mai aveți rude în țară?
– Nu, am avut un frate care a murit în timpul războiului în armata română.
– Ca încheiere trebuie să vă fac o destăinuire…Numele meu nu este Edward
- Robinson… ci Edy Goldenberg, născut în cartierul Dudești din București…Scrieți în revista d-voastră pe care aș dori s’o primesc regulat, că n’am uitat pe prietenii mei din copilărie și acei ce-și reamintesc sau au cunoscut acum 33 de ani la școala „Carolina și Jacob Loebel” pe un oarecare Edy Goldenberg, să știe că el este astăzi Edward G. Robinson. Spuneți că n’am uitat româneasca și că la New-York am mulți prieteni români. Regret că n’am timp, altfel aș fi venit în țară pentru câteva zile…”
Pentru astăzi, am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
https://www.cinemagia.ro/actori/edward-g-robinson-14433/
https://www.imdb.com/name/nm0000064/
https://www.britannica.com/biography/Edward-G-Robinson
https://walkoffame.com/edward-g-robinson/
https://www.romanipentruolume.ro/etapa1/edward-g-robinson
https://historia.ro/sectiune/portret/edward-g-robinson-singurul-actor-nascut-in-2196357.html
https://www.desprelume.ro/edward-g-robinson-actor-roman-premiul-oscar/
https://deieri-deazi.blogspot.com/2016/03/despre-film-gansteri-si-bucuresti-cu.html
https://www.imdb.com/name/nm0000064/bio/
http://aarc.ro/articol/letopiset-edward-g.-robinson
https://travelwithmatei.com/2020/07/07/edward-g-robinson-actorul-roman-care-a-luat-oscarul/
