Current track

Title

Artist


Infracțiuni la regimul rutier constatate de către polițiștii vasluieni

#Postat de on noiembrie 21, 2023

Infracțiuni la regimul rutier constatate de către polițiștii vasluienipolițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

         

Vineri, 17 noiembrie 2023, la ora 20.20, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Codăești, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 50 de ani, din localitatea Codăești.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Infracțiuni la regimul rutier constatate de către polițiștii vasluieni

Infracțiuni la regimul rutier constatate de către polițiștii vasluieni

          

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/police-car-light-police-2946429/

Vineri, 17 noiembrie 2023, la ora 23.03, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată telefonic, de către un angajat al Poliției Locale Vaslui, cu privire la depistarea, în parcarea unui centru comercial din municipiul Vaslui, a unui conducător auto care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii Biroului Rutier și ai Biroului de Ordine Publică au identificat conducătorul vehiculului înmatriculat în județul Vaslui, în persoana unui tânăr de 18 ani, din localitatea Costești..

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au confirmat cele sesizate, faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere ” .

 

          Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, la ora 23.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Decebal din municipiul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 23 de ani, din comuna Oltenești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

          Duminică, 19 noiembrie 2023, la ora 02.30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN 24A, în dreptul localității Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 35 de ani, din comuna Zorleni.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

          Duminică, 19 noiembrie 2023, la ora 10.17, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Calea Basarabiei, municipiul Huși, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, cu numere provizorii, condus de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Lunca Banului.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce vehicule din data de 19.08.2022.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

          Duminică, 19 noiembrie 2023, la ora 19.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Republicii, din municipiul Bârlad, au oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 22 de ani, din comuna Vinderei.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Extras din Codul Penal

Articolul  335

Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2)  Cu aceeași pedeapsă se sancționează persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.

Articolul  336

            Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

  • Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
  • Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența      unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

 

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Polițiștii vasluieni reamintesc cetățenilor că,

Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

CONDUCEȚI CU GRIJĂ!

Sursa: I.P.J. Vaslui/21 noiembrie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *