Current track

Title

Artist


I.S.U. Neamț, exercițiu de evacuare în școlile nemțene

#Postat de on octombrie 11, 2023

Pe 13 octombrie 2023, de Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, desfășoară, în intervalul orar 09.50 – 10.10, un exercițiu de evacuare ca urmare a producerii unui cutremur. Exercițiul se va desfășura în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Neamț.

”Nu se vor acționa mijloacele de alarmare a populației, sirenele electrice sau electronice. Sunetul semnalului, sonerie sau clopoțel, stabilit Ia nivelul uniății de învățământ va declanșa începerea exercițiului”, au precizat reprezentanții ISU Neamț.

Totodată, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, preșcolarii, elevii și cadrele didactice au posibilitatea să participe, tot pe 13.10.2023, începând cu ora 12.00, Ia Ziua Porților Deschise, în subunitățile din Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamt și Poiana Teiului. În cadrul acestei acțiuni va fi prezentată tehnica de intervenție, cu posibilitatea utilizării unor accesorii de către participanți.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *