Investigații neinvazive asupra siturilor arheologice nemțene
#Postat de JurnalFM on octombrie 9, 2023
La începutul acestei luni, ca urmare a protocolului dintre Complexul Muzeal Național Neamț și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, au fost realizate în județul Neamț o serie de investigații neinvazive asupra mai multor situri arheologice. ”Principalele investigații realizate au fost: aerofotogrametrie, LIDAR (Light detection and ranging), GPR (ground-penetrating radar), electrometrie și rezistivitate, fiind obținute, în acest fel, informații științifice extrem de valoroase pentru diferite categorii de situri (fortificații și tumuli). Cel mai important obiectiv investigat este fortificația dacică de la Piatra Neamț – Bâtca Doamnei, dar s-au făcut cercetări și în cazul unor fortificații preistorice din zona de nord-est a județului Neamț. De asemenea, au fost investigați neinvaziv o serie de tumului aflați în zona orașului Târgu Neamț”, au precizat reprezentanții instituției muzeale nemțene.



În luna septembrie, o echipă a Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului a efectuat o primă etapă de investigații interdisciplinare neinvazive asupra sitului de la Piatra Neamț – Bâtca Doamnei. Echipa de specialiști a efectuat atunci mai multe aerofotograme cu o dronă și o scanare LIDAR, prima de acest fel pentru situl arheologic pietrean.


Jurnal FM 