Generalul Constantin Prezan

10 minute de istorie cu Daniel Dojan
28 august

Constantin Prezan s-a născut pe 27 ianuarie 1861, în satul Sterianul de Mijloc, din județul Ilfov, a fost înscris la gimnaziul școlii din sat, iar în 1874 la Liceul Militar din Iași, ulterior și-a continuat studiile la Școala Specială de Artilerie și Geniu din București. În 1876 mai urmează, timp de un an, cursurile la un liceu din Paris, iar timp de doi ani la Politehnică și încă doi ani la Școala de Poduri și Șosele din capitala Franței, unde se întâlnește cu Ionel Brătianu, un om de care va rămâne legat toată viața. După ce va reveni în România, va fi înaintat la gradul de căpitan, iar în 1892 la cel de maior. În 1894 este numit Șef al Serviciului de Geniu – Corpul 2 Armată în București, având responsabilitatea apărării capitalei în caz de conflict armat.

Sursa: Muzeul Național de Istorie a României

În 1913, când izbucnesc războaiele balcanice, este mobilizat și trimis pe front în Bulgaria. Divizia 7 Infanterie ajunge până la punctele strategice care asigurau accesul spre capitala Sofia. Însă ostașii români au fost loviți nu de atacurile inamicilor ci de epidemia de holeră, însă corpurile de armată de sub comanda sa au fost cel mai puțin afectate, deoarece a luat măsuri sanitare stricte privind activitatea soldaților. Deși era considerat un ofițer exigent avea o apropiere omenească față ostașii din subordinea sa.
În Primul Război Mondial va avea în subordine Armata a IV-a Română, aproximativ 108.000 de oameni desfășurați pe 270 de km între văile Bistriței și Cașinului. Misiunea sa era să nimicească rapid rezistența inamicului și să ajungă în văile superioare ale Oltului și Mureșului, datorită stilului său modern de luptă, reușește în mare parte să-și îndeplinească misiunile, însă din cauza pierderilor suferite pe frontul de Sud, a fost nevoit să-și retragă trupele în Moldova. Îi este încredințată apărarea Bucureștiului și reușește, pentru pentru o scurtă perioadă de timp, să încetinească avansul germanilor, însă ulterior capitala cade. Ulterior va fi numit șef al Marelui Cartier General, pe 5 decembrie 1916.
S-a opus unor diversiuni din partea bolșevicilor, care în 1917 au trimis în țară 3.000 de militari, care au avut misiunea să aresteze guvernul, să destabilizeze situația frontului și să proclame republica sovietică. Mareșalul Prezan a trimis două regimente de vânători de munte și a lichidat complet pericolul bolșevic.
Momentul său de glorie din punct de vedere militar a fost în cadrul bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Deși țara era într-un moment dificil, Prezan a ordonat o apărare energică, trupele sale să adopte o atitudine agresivă față de inamic, să riposteze la fiecare atac și să dispute terenul cu înverșunare, epuizând unda de șoc al atacului german.
După semnarea Păcii de la București, din mai 1918, el se retrage, iar în octombrie 1918, când este declarat din nou război Puterilor Centrale, este chemat din nou la comanda Armatei. De data aceasta a avut misiunea să-i alunge pe ocupanți din Vechiul Regat și să apere frontiera de Nord-Est care amenințată de bolșevici. Când Republica Sovietică Ungară condusă de Bela Kun va ataca România, trupele lui Prezan vor ajung până în Budapesta să pună capăt regimului bolșevic din mijlocul Europei.
După război primește oferte de participare la viața politică, dar refuză de trei ori postul de premier, iar în 1923 devine membru de onoare al Academiei Române. În 1930, Regele Carol al II-lea îl numește Mareșal al României. Se retrage definitiv din viața publică, iar datorită lui se redeschide schitul Mălinești, căreia i-a donat o parte din moșia sa. Pe 27 august 1943 se stinge din viața în casa sa de la Schinetea.

„Constantin Prezan, se dovedise nesimțitor la curentele populare care avuseseră atâta influență asupra celuilalt mare general al războiului, Alexandru Averescu. Acțiunea sa de străbatere în Ardeal fusese eficace și se menținuse și după catastrofa din Muntenia. Ajuns conducător al defensivei din Moldova, arătase sânge rece, dreaptă măsură, atât optimism cât trebuia pentru a domina dezorientarea și demoralizarea și pentru a fi gata oricând de hotărârile reparatoare ale revanșei. Ieșise complet curat, numai cu moșioara sa din Roman (Schinetea)-Vaslui, dintr-o situație în care atâția au făcut avere. Avea o singură dorință: de a putea să organizeze, fără servituți de partid, armata pe care o condusese cu atâta demnitate.”  – Nicolae Iorga, ”O viață de om, așa cum a fost”.

Sursa: Adrian Cioroianu, 5 minute de istorie, TVR