Nicolae Iorga

10 minute de istorie cu Daniel Dojan
17 august

Sursa: mnlr.ro

Născut la 5 iunie, 1871, în Botoșani, fiul avocatului Nicu Iorga și Zulniei Arghiropol, este cunoscut pentru opera sa, genialitatea naturală dar și personalitatea care a marcat o epocă. Se mândrea cu înaintașii săi din partea mamei: „După mamă, eram deci din acel Bizanț […]Arghiropolii au fost mari dragomani ai Porții și la 1818 au trecut dreptul lor la domnia Moldovei și a Țerii Românești. […] De la dânsul (n.r. buniciul) și de la ai lui îmi vine ce e mai istoric în ființa mea. Prin ei înțeleg istoria așa cum aș fi văzut-o, simțindu-mă tovarăș, rudă, prieten, uneori complice cu toți aceia a căror viață o scriu.” Studiile primare și gimnaziale le-a urmat în Botoșani, la Colegiul Laurian. La vârsta de 13 ani și-a făcut debutul în presă, în ziarul Romanul, unde a publicat anecdote și editoriale despre politicile din Europa. Într-un singur an absolvă cu Magna Cum Laude Facultatea de Litere a Universității din Iași.
În perioada 1890 și 1894 a urmat studiile în Italia și Franța. După experiența franceză a plecat în Imperiul German încercând să-și prezinte doctoratul la Universitatea din Berlin. Ulterior a fost primit la Universitatea din Leipzig, unde a primit diploma de doctor.
În 1901 se căsătorește cu Catinca (Ecaterina), după ce mariajul cu Maria Tasu se sfârșise. Catinca a fost o colaboratoare științifică temeinică, cei doi desfășurau cercetări în arhive, biblioteci și muzee din Europa. Au înființat împreună tipografia „Neamul Românesc”, Școala de misionare, dar și a Cursurilor de Vară de la Vălenii de munte.

Opera sa rămâne emblematică pentru întreaga istoriografie românească, având un suport documentar serios, o noutate în tratarea temelor și o profunzime absolută. A fost autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii. Printre operele sale, se plasează la nivel central impresionanta sinteză în 10 volume Istoria Românilor, a cărei publicare a avut loc între 1936 și 1939. Aceasta a fost tradusă și în limba franceză Histoire des Roumains et la romanite orientale (1937-1945). Alături de aceste preocupări se adaugă și demersurile sale referitoare la instituții și profesii: Istoria presei românești (1922), Istoria industriilor la români (1927), Istoria învățământului românesc (1928). Acestora li se adaugă monografii consacrate unor personalități de seamă, cum au fost, de pildă, cea despre Mihai Viteazul (1935), ce se alătură celei închinate, în 1904, lui Ștefan cel Mare, ori lucrări deosebit de valoroase, precum: Istoria literaturii române (1920), L’art populaire en Roumanie (1923), Istoria artei medievale (1923). Este considerat, primul bizantinolog român și unul dintre cei mai renumiți, publicând lucrările fundamentale: Histoire de la vie byzantine (1934), Etude byzantines (1939-1940), dar mai cu seamă Byzance apres Byzance (1935), caracterizată drept una dintre cele mai armonioase și mai dense opere ale istoricului.

Nicolae Iorga a fost Doctor Honoris Causa al mai multor universități din întreaga lume, între care cele din Strasbourg (1919), Lyon (1923), Geneva (1926), Oxford (1930), Paris (1931), Bratislava (1932), Roma (1933). A fost ales membru al mai multor Academii de Științe din Franța (1919), Polonia (1923), Portugalia (1926), Italia (1930), Cehoslovacia (1931), Grecia 1933, Chile 1937. În 1937 a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comitetului Internațional de Științe Istorice.
Debutează în politică la începutul secolului XIX, când formează alături de antisemitul A. C. Cuza, Partidul Naționalist Democrat. A fost ales Președinte al Camerei Deputaților după Unirea de la 1918. Ulterior s-a distanțat de radicalii din partid, conduși de A.C. Cuza, care au înființat Mișcarea Legionară. La începutul anilor ’30, Nicolae Iorga a fost în favoarea revenirii în țară a lui Carol al II-lea, căruia i-a fost consilier regal. În 1931 Regele Carol al II-lea îl numea în funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri. Neavând în spate un mare partid, a primit sprijin din partea mai multor formațiuni politice printre care și liberalii.
Una dintre marile probleme ale guvernării sale a fost criza economică care a afectat întreaga lume. A intrat în conflict cu Mișcarea Legionară, Iorga semnând un decret pentru scoaterea în afara legii a partidului Garda de Fier. Măsurile sale s-au dovedit ineficiente și au creat o indignare publică la adresa sa, tăierile salariale în rândurile bugetarilor, au fost printre cauzele prin care clasa de mijloc s-a apropiat de legionari. Conflictul dintre coaliția de guvernare și Regele Carol al II-lea a dus la demisia guvernului Iorga, care a durat între 18 aprilie 1931 și 5 iunie 1932.

După demisia sa, a intrat în conflict, cu Lucian Blaga dar și cu noua generație de istorici printre care Gheorghe Brătianu, P.P. Panaitescu și C. Giurescu. În 1934 a condamnat public Garda de Fier, după ce o grupare de legionari l-au asasinat pe premierul liberal Ion G. Duca.  La mijlocul anilor ’30 a intrat în conflict cu Mișcarea Legionară și Corneliu Codreanu, iar în 1937 se retrage din viața politică. După ce îndeplinește funcția de consilier regal al lui Carol al II-lea, condamnă înșiruirea violențelor de pe scena politică. În 1940, pe 27 noiembrie, după ce legionarii au ajuns la putere, a fost ridicat din Sinaia, de un grup de 7 legionari și ucis. Vestea asasinării lui Iorga a consternat lumea academică, iar 47 de universități din lume au arborat drapelul în bernă.

„Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi!”  – Nicolae Iorga

Surse:
Academia Română, „Istoria Românilor” vol. VIII, pp. 708-711
Vasile Șoimaru, Cugetări – Nicolae Iorga, Ed. Prometeu, Chișinău, 2005