Al treilea an de război: 1918

10 minute de istorie
14 august

Continuăm seria dedicată participării României la Primul Război Mondial, cu prezentarea evenimentelor care au dus la momentul 1 decembrie 1918.
Agitațiile politice din Rusia creează în continuare probleme pe frontul românesc, iar soldații ruși dezertează, organizează jafuri, proteste, iar pe 7 noiembrie 1917, guvernul provizoriu este răsturnat de bolșevici. Pe 5 decembrie este semnată Pacea germano-rusă de la Brest-Litovsk, care pecetluiește soarta României.
Negocierile dintre România și Puterile Centrale, de la Focșani, desfășurate între 7 și 9 decembrie 1917, au condus la o încetare a focului, însă cerea armatelor inamice să-și păstreze pozițiile. Dar guvernul Brătianu nu se grăbea să se ajungă la o reglementare definitivă de pace, iar tergiversările sale l-au condus în cele din urmă pe exasperatul Mackensenn să dea un ultimatum la începutul lui februarie 1918, cerând să se ia o decizie în privința războiului sau a păcii în termen de patru zile.

Conservator-democrații nu erau de acord cu armistițiul și când au ieșit din guvern, Brătianu și-a înaintat demisia. Guvernul i-a fost încredințat generalului Alexandru Averescu dar negocierile au fost extrem de dure, iar liberalii nu erau de acord, de facto niciun partid nu-și dorea semnarea Păcii cu inamicul. A fost numit premier Alexandru Marghiloman, filo-german, care rămăsese la București și datorită statutului său ar fi trebuit să limiteze efectele devastatoare pentru țară.
Puterile Centrale doreau: demiterea guvernului Brătianu, cedarea Dobrogei în totalitate, cedarea altor teritorii la sud de Carpați, demobilizarea Armatei Române, pretenții economice nedefinite. Dacă România nu ar fi acceptat, germanii amenințau cu atacul. Însă în cadrul Puterilor Centrale, reluarea conflictului în România nu era deloc dorită, armatele germane fiind destul de slăbite. Principalul obiectiv al politicienilor și militarilor români era să tragă cât mai mult de timp pentru a urmării evoluțiile de pe frontul de Vest.

Basarabia își declarase independența ca Republica Democratică Moldovenească, însă era amenințată de Republica Ucraineană, iar în privința tratativelor dintre România și Puterile Centrale, ucrainenii cereau să fie reprezentați pentru a lua parte la decizii privind frontierele, basarabenii se orientau către România, unde ideea unirii era susținută fie de liberali cât și de conservatori. Pe 27 martie 1918, sub guvernul condus de Alexandru Marghiloman, basarabenii votează unirea cu țara, nu fără condiții politice și administrative, Ion Inculeț și Daniil Ciugureanu intră în guvernul condus de Marghiloman ca miniștri fără portofoliu. Era singura alinare în acele vremuri tulburi, cu un aliat fugit de pe front și cu Puterile Centrale care făceau presiuni enorme pentru capitularea României.
După Consiliile de Coroană ce s-au succedat rapid, care au fost concluzionate cu lacrimile Regelui Ferdinand I, țara trebuia să adopte o decizie. Pe 7 mai 1918, premierul Alexandru Marghiloman semnează Tratatul de la București, însă regele refuză categoric să-și pună semnătura pe document. Acesta a fost cel mai umilitor document diplomatic semnat de România în acest război.

Din fericire în iulie 1918 ofensiva germana pe Frontul de Vest a eșuat, iar mișcarea militară a Antantei în peninsula Balcanică în septembrie 1918, obligă Turcia și Bulgaria să semneze un Armistițiu. În fervoarea evenimentelor, guvernul Marghiloman a fost demis, iar guvernul Brătianu a anulat toate documentele semnate de acesta iar pe 10 noiembrie 1918 România reintră în război de partea Antantei. Pe 11 noiembrie 1918 este semnat armistițiul de către Germania, iar Primul Război Mondial se încheie. Armata germană se retrage din România ocupată și pe 1 decembrie 1918, regele Ferdinand I reintră în București.
Pe 28 decembrie 1918, Congresul General al Bucovinei votează Unirea cu România iar pe 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia votează Unirea Transilvaniei cu România.

Însă toate aceste acte politice urmau a fi trecut printr-un lung șir de negocieri diplomatice pentru țara noastră la Versailles în Franța, iar etapele realizării României Mari, abia începeau. România pierduse în Primul Război Mondial aproximativ 536.000 de oameni. Armata Română în ciuda tuturor dificultăților și deciziilor eronate ale politicienilor români a dovedit că este loială Dinastiei și Națiunii, făcându-și datoria atunci când a dispus de toate mijloacele necesare. Deși contextul diplomatic ne-a permis recunoașterea României Mari, excluzând campania din vara anului 1917, România pierduse confruntarea militară în Primul Război Mondial, din motive vaste și diverse precum: corupția administrației și lipsa pregătirii militare, întârzierea intrării în război, concentrarea trupelor în timpul atacului spre Transilvania ignorând frontul din sud, decizia de a schimba direcția atacului a nici zece zile de la intrarea în război, calitate și experiența comandaților militari germani și promovarea în fruntea Armatei Române a unor generali incompetenți, erorile militare din perioada celei de-a doua Bătălii de pe Jiu cât și duplicitatea aliaților ruși. Sunt grăitoare cuvintele președintelui american Abraham Lincoln, despre război: Nu există nicio cale onorabilă de a ucide, nici o modalitate blândă de a distruge. Nu este nimic bun într-un război, excepție făcând sfârșitul său.

Surse:
Anastasie Iordache, Istoria Românilor, vol. VIII, Ed. Enciclopedică, București, 2003
Keith Hitchins, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 2017
Dan Peria, Consecințele asupra României a Primului Război Mondial, Revista Historia, https://historia.ro/sectiune/general/consecintele-primului-razboi-mondial-asupra-574138.html
Mihai Udrea, 8 motive pentru care România a pierdut în Primul Război Mondial, https://colectionaruldeistorie.ro/8-motive-pentru-care-romania-a-pierdut-primul-razboi-mondial-cauzele-infrangerilor-dezastruoase-din-1916/