Current track

Title

Artist


Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie

#Postat de on iulie 15, 2023

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

 

  • Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
  • Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.
  • De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Extras din Codul Penal

Articolul  336

            Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

  • Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
  • Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Polițiștii vasluieni reamintesc cetățenilor că,

Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal, cunoscută în spațiul public ca Legea ANASTASIA, a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

 

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

CONDUCEȚI CU GRIJĂ!

Sursa: I.P.J. Vaslui/15 iulie 2023

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *