Cât a primit un polițist de la Rutieră din Dărmănești ca să urgenteze un dosar penal
#Postat de Florin Craciun on iunie 30, 2023
Un polițist de la Rutieră din orașul Dărmănești a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile după ce a primit mită pentru a urgenta un dosar penal pe care îl avea în lucru.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, la data de 28.03.2023, în intervalul orar 11.00-13.00, I.M.C, agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Dărmănești-Compartimentul rutier, s-a întâlnit cu numitul Ș.C., de la care a primit suma de 500 euro pentru a urgenta soluționarea dosarului penal în care acestaera cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și care se afla în instrumentarea polițistului .
“Cercetările în cauză au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție Bacău și al Biroului Operațiuni Speciale Bacău. Punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat reprezintă o etapă procesuală necesară în vederea desfăşurării procesului penal care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Jurnal FM 