Current track

Title

Artist


Exercițiu: Explozie la fabrica de la Tașca

#Postat de on mai 24, 2023

Conform scenariului, la ora 10:00, prin sistemul S.N.U.A.U. „112” Neamţ, dispeceratul unităţii a primit un apel de la personalul de pe locul de muncă al fabricii de ciment Tașca, care anunță faptul că s-a produs o explozie puternică la moara de cărbune, urmată de un incendiu în zona unui transformator electric.  Prima etapă a acestui exercițiu a vizat modul de acțiune a personalului de pe locul de muncă, a SPSU de pe amplasament și a SVSU din unitatea administrativ teritorială de care aparține operatorul economic.  A doua etapă a vizat modul de intervenție a forțelor profesioniste la locul producerii evenimentului. Astfel, timpul de răspuns, modul de amplasare al tehnicii de intervenție, salvarea victimelor, limitarea și stingerea incendiului, precum și cooperarea cu forțele de intervenție venite în sprijin au fost itemii de evaluare urmăriți la acest exercițiu.  După desfășurarea și evaluarea exercițiului au fost desfășurate activități de instruire a personalului angajat cu privire la reguli și măsuri de acordare a unor manevre de acordare a primului ajutor.

I.S.U. Neamț a organizat și desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, fiind urmărită activitatea componentelor județene ale Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență în cazul producerii unui incendiu urmat de explozie la un operator economic din comuna Tașca. Obiectivele exercițiului au fost verificarea funcţionării fluxului informaţional decizional; perfecţionarea deprinderilor pentru punerea în aplicare a planurilor de cooperare cu instituţii care pot îndeplini funcţii de sprijin pe timpul gestionării situaţiilor de urgenţă; verificarea capacităţii de cooperare pe timpul misiunilor de intervenţie cu forţe aparţinând MAI; antrenarea autorităţilor responsabile, definite prin H.G. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, pentru tipul de risc simulat; verificarea modalităţii de punere în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie al judeţului Neamţ; antrenarea personalului unităţii pentru conducerea operaţiunilor şi coordonarea forţelor venite în sprijin de la alte unităţi utilizând mijloace de comunicaţii; verificarea gradului de pregătire a personalului unităţii pentru executarea acţiunilor de intervenţie pentru extragerea victimelor de sub dărâmături, dar și antrenarea întregului personal participant pentru punerea în aplicare a planurilor şi procedurilor de intervenţie conform încadrării şi misiunilor primite”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.

La acest exercițiu au participat: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț cu forțe și mijloace de la detașamentele de pompieri Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț (4 autospeciale pentru stingere, 6 ambulanțe SMURD (4 EPA, 1 TIM și 1 ATPVM), 1 autospecială de descarcerare ușoară cu modul URSU – cu materialele sanitare necesare punerii în aplicare a Planului Roșu de Intervenție, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială complexă pentru intervenție și 5 autoturisme de serviciu cu 60 de cadre militare); IPJ Neamț; IJJ Neamţ; SAJ Neamţ; UPU Piatra Neamţ; SVSU Tașca; HEIDELBERGCEMENT S.A. Tașca/Formaţia de intervenţie din cadrul Serviciului Privat a obiectivului; Comisariatul Judeţean Neamţ al Gărzii Naţionale de Mediu și Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului; Filiala Neamț a Societății Naționale de Cruce Roșie.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *