Current track

Title

Artist


ISU Brașov: Pompieri de meserie, „spartani” în timpul liber

#Postat de on mai 23, 2023

ISU Brașov: Pompieri de meserie, „spartani” în timpul liber!

 Spartan Race nu este doar o competiție cu provocări fizice, ci și cu unele de ordin psihic, întrucât necesită mult curaj și motivație pentru a depăși toate probele.
 Este un eveniment sportiv ce presupune o serie de curse cu obstacole pe teren accidentat, pe diferite grade de dificultate.
Traseele au o lungime între 5 și 42 de km, iar numărul obstacolelor crește de la nivelul Sprint ( 20 de obstacole ) la nivelul Ultea Beast ( 60 de obstacole ).
 Fiind o competiție internațională, Spartan Race a ajuns și la noi în țară. De la un an la altul se organizează în locații diferite, anul acesta având ca locație Cheile Grădiștei, județul Brașov.
 Printre participanții la competiție s-au aflat și 2 pompieri din cadrul ISU Brașov. Pentru că meseria de pompier este una grea și foarte solicitantă, iar colegii noștri necesită o condiție fizică bună și pregătire permanentă, competițiile la care participă sunt un bun prilej pentru a se antrena continuu, dar și pentru a-și depăși propriile limite.
 Și în această ediție a competiției, pompierii brașoveni au avut de înfruntat pe lângă cei 360 de sportivi de renume, condiții extreme, precum noroi, foc, sârmă ghimpată, ziduri și frânghii, și toate acestea într-o cursă contracronometru, dar acestea nu au fost un impediment pentru ei, obținând, ca în fiecare an, rezultate remarcabile.
Pompierii brașoveni s-au clasat astfel:
Pătrașcu Răducu – locul 5 la categoria de vârstă, și locul 12 la general
Durnă Bogdan – locul 3 la categoria de vârstă și locul 20 la general.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *