In cadrul competiției 580 de elevi de toate vârstele din 45 de licee de artă din țară și de peste hotare își vor etala valoarea pe scenă, iar publicul se va bucura de un eveniment cultural deosebit.
,,Acest eveniment este o bucurie pentru copiii care studiază un instrument muzical și cei care își exersează calitatea vocală, atât pe planul muzicii clasice, cât și pe planul muzicii tradiționale. Din experiența anilor, acest concurs a căpătat un magnetism, o atracție pentru copiii din toate școlile și liceele de Artă din România, și din majoritatea școlilor din Republica Moldova, daca-ș spune de Chișinău, Bălți, Soroca, Fălești, Tiraspol, Orhei.
Am putea să spunem că prin concursul Elenescu se realizează România Mare la Piatra Neamț.
Probabil și datorită personalităților care sunt invitate dar și datorită numelui Elenescu, care a fost un mare dirijor al României, poate chiar și al Europei…pentru că a dirijat foarte multe orchestre din Europa și nu numai.
De-a lungul anilor, copiii care au participat la acest concurs, au devenit consacrați și bucură multe suflete în România, în Europa și chiar și în lume. Deci este un lucru deosebit. Mai mult decât atât, acest concurs este cea mai puternică motivație de a studia, pentru că nu e chiar ușor să îți obligi în fiecare zi voința, să te apuci să exersezi. De aceea, copiii, prin aceste concursuri, au această motivație, cu trudă, zi de zi, ore în șir, să stea de vorbă cu instrumentul și să își supună dorinței, voinței și talentului pe care i l-a dat Dumnezeu, sub îndrumarea marilor maeștri.”, a precizat domnul profesor Albu Mihăiță.
Alegerea derulării evenimentului are legătură cu data de 1 Decembrie, fiind un eveniment dedicat Zilei Naționale a României. Acest concurs de interpretare muzicală este ca o rampă de lansare pentru copii. Concursul ,,Emanuel Elenescu” cuprinde toate instrumentele orchestrei simfonice, cu excepția instrumentelor de orgă și harpă.
,,Marele câștig și poate că unul din secretele longevității acestui concurs este sufletul organizatorului. Este formidabil ca după 22 de ani, să îți păstrezi entuziasmul, dorința. Acest concurs este unul unic, prin multe. Dar, în primul rând prin acest suflet care merge de la an la an, în crescendo, pentru că iată suntem la ediția 29. Capul de afiș este, de fapt, Emanuel Elenescu, o personalitate născută la Piatra Neamț și cred că suntem aproape obligați să nu uităm de acest lucru, chiar dacă Liceul de Arte se numește Victor Brauner, iarăși, un mare artist, cunoscut și recunoscut pe plan mondial”, adaugă doamna conf. univ. dr. Vasilica Stoiciu Frunză.
Doamna conf. univ. dr. Vasilica Stoiciu Frunză a absolvit în anul 1986 Universitatea de Artă ,,George Enescu” din Iași. A fost elevă la Școala de Muzică din Piatra Neamț, pe atunci fiind o unitate școlară foarte importantă.
Jurnal FM 

