Ion Scărlătescu, pianist, pedagog și compozitor român

Ion Scărlătescu (n. 16 aprilie 1872, București – d. 19 noiembrie 1922, București) a fost un pianist, compozitor și pedagog român, cu o activitate remarcabilă în domeniul muzicii clasice, atât ca interpret, cât și ca profesor la Conservatorul din Cluj și la Conservatorul din București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Sc%C4%83rl%C4%83tescu#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Sc%C4%83rl%C4%83tescu.png

Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, dar și muzică de cameră, precum „Bagatella” (1917) pentru vioară și pian, o piesă devenită emblematică.

Și-a început studiile la Conservatorul din București (1890–1892), având profesori precum Emilia Saegiu, Iulius Wiest, Eduard Wachmann și Gheorghe Brătianu. A continuat pregătirea la Akademie für Musik und darstellende Kunst din Viena (1893–1895), apoi cu studii particulare alături de personalități precum Karl Navratil și celebrul pianist Theodor Leschetizky.

Între 1900 și 1902, a studiat la Paris cu Charles-Marie Widor, iar apoi, timp de mai bine de un deceniu, și-a aprofundat cunoștințele la Leipzig, cu maeștri ca Karl Reinecke și Hugo Riemann, una dintre cele mai influente figuri ale teoriei muzicale germane.

Ion Scărlătescu a fost:

• profesor particular de teorie muzicală și pian la Viena;

• dirijor al Corului Capelei Române din Paris;

• profesor de armonie și pian la Iași (1916–1918);

• profesor la Conservatorul din Cluj (1919–1920), fiind implicat în organizarea acestuia la cererea Ministerului Artelor;

• profesor la Conservatorul din București (1920–1922).

A desfășurat o activitate concertistică susținută, colaborând cu mari artiști precum George Enescu, Sandu Albu, George Boskoff, Maria și Gheorghe Dima, Constantin C. Nottara și alții. A cântat inclusiv la Palatul Regal din București și la Castelul Peleș, bucurându-se de aprecierea Reginei Carmen Sylva.

Pe lângă activitatea muzicală, Ion Scărlătescu a fost și un scriitor activ:

• a publicat poezii, piese de teatru (Vlad Țepeș, Othello’s letzter Aufzug – reprezentată în 1906 la Teatrul German din Praga),

• cronici muzicale, studii și eseuri în publicații precum Muzica, România Muzicală, Le Guide Musical (Bruxelles), Revue Internationale du Théâtre et de la Musique.

A colaborat cu Societatea România Jună din Viena și Asociațiunea Muzicală din București, susținând conferințe, cursuri și referate dedicate profesorilor de muzică.

Printre elevii săi se numără: Ion Borgovan, Emil Monția, Sandu Albu, Emil Riegler-Dinu, Alexandru Bilciurescu, Alice Ionescu-Mihăiești – muzicieni care i-au continuat moștenirea artistică.