Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic
#Postat de Carmen Vintu on februarie 25, 2023
În ziua de 23 februarie a.c, în jurul orei 22.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism, cu număr de înmatriculare specific Bulgariei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţile din Bulgaria începând cu data de 29.01.2023.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Jurnal FM 