Tânăr căutat de autorităţile belgiene, depistat la controlul de frontieră, la Albița
#Postat de Carmen Vintu on februarie 20, 2023

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Belgia, la data de 31.05.2022, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei (loviri și alte violențe), pe teritoriul Belgiei.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
#Postat de
Carmen Vintu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 