Brașov: Primarul Allen Coliban a prezentat public proiectul de buget pentru anul 2023
#Postat de Jurnal Fm on ianuarie 16, 2023
Primarul Allen Coliban a prezentat, astăzi, 16 ianuarie, proiectul de buget pentru anul 2023, proiect care se află în dezbatere publică până în data de 25 ianuarie. Este un buget construit pe dezvoltarea orașului, zona de investiții fiind prioritară în cadrul capitolului de cheltuieli. În acest an Brașovul intră în cea mai rapidă etapă de dezvoltare a orașului din ultimii 30 de ani, mai ales prin prisma fondurilor nerambursabile atrase.
Dacă în 2020 municipalitatea depunea 18 proiecte pentru obținerea de finanțare nerambursabilă, în 2022 s-a reușit depunerea a 59 de proiecte, de 3 ori mai multe, iar pentru o mare parte sunt deja semnate contractele de finanțare. În sume atrase sau pentru care s-au depus proiecte, creșterea este cu 270% din valoarea acestora în 2022, față de 2020 (de la 800 de milioane lei, la peste 2,2 miliarde lei).

Este al treilea an consecutiv în care municipiul reușește să depășească bariera de 1 miliard de lei la capitolul de venituri, anul acesta având o creștere de peste 80 de milioane de lei față de anul trecut. La partea de cheltuieli bugetul se apropie de 1,5 miliarde de lei.
În ceea ce privește investițiile, mare parte din bugetul acestui capitol provine din fondurile europene nerambursabile atrase anul acesta, veniturile din aceste fonduri depășind veniturile din taxele și impozitele brașovenilor cu peste 20%.
„Este un buget echilibrat, este un buget bun pentru Brașov, un buget care ajunge aproape la un miliard și jumătate (de lei, n.n.) pe zona de cheltuieli, o zonă în care se regăsesc atât partea de funcționare, cât și, foarte important, proiectele de dezvoltare. Avem vești bune mai ales din zona de fonduri europene, unde în doi ani de zile am triplat numărul de proiecte depuse și totodată am triplat și finanțările pe care le solicităm prin aceste proiecte. Multe dintre ele sunt deja aprobate și intră în derulare în acest an. Este un an al marilor proiecte și al finanțărilor nerambursabile, un an care va fi foarte, foarte activ. Avem deja proiecte mari și certitudini, cum ar fi proiectul Spitalului de Pneumoftiziologie și Infecțioase, primul spital nou pe care îl construim la Brașov în ultimii aproape 50 de ani. Pe lângă acestea, avem investiții importante la fiecare capitol – fie că vorbim despre mobilitate, achiziție de mijloace de transport în comun electrice. Avem pe site-ul buget2023.brașovcity.ro o defalcare pe fiecare capitol. Îi invit pe brașoveni să ne trimită sugestii la adresa de e-mail infopublice@brașovcity.ro și să se înscrie la dezbaterea publică de vineri, 20 ianuarie, de la ora 15.00. Formularul de înscriere este disponibil pe site“, a declarat primarul Allen Coliban.
Bugetul previzionat din acest an depășește 1,49 miliarde lei la capitolul cheltuieli, din care 1,07 miliarde lei reprezintă veniturile totale, iar 145 de milioane sunt alocările din excedentul anului 2021.
Primarul a prezentat astăzi fiecare program de dezvoltare a orașului și proiectele propuse pentru a îndeplini aceste programe.
Pentru acest an, municipiul Brașov are în deja în derulare proiecte cu finanțare europeană în valoare de 562 de milioane de lei, cărora li se vor adăuga proiectele aprobate pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 860,69 milioane de lei. Alte 270 de milioane de lei reprezintă proiectele depuse prin PNRR, aflate în faza de evaluare. Mai multe detalii pe www.brasovcity.ro.
Jurnal FM 