Armă și muniția aferentă, oprite la intrarea în țară, în Albița
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 3, 2023

În ziua de 02 ianuarie a.c, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 53 de ani, conducând un ansamblu de autovehicule format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.
Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascuns și nedeclarat, în portiera cabinei, un pistol din categoria armelor letale, de calibru 8 mm, precum și muniția aferentă acestuia (un încărcător în care se aflau cinci cartușe de cal. 8 mm), pentru care nu deținea documente de proveniență și de transport.
În urma verificărilor specifice efectuate de colegii noștri, s-a constatat că cetățeanul ucrainean nu deține permis de port armă.
Cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că deține pistolul pentru autoapărare și că l-a uitat în mijlocul de transport la plecarea în cursă.
Arma și muniția aferentă acesteia au fost ridicate în vederea continuării și definitivării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Jurnal FM 