Current track

Title

Artist


Accident rutier în zona localității Cumpărătura, o victimă a fost încarcerată (Foto-Video)

#Postat de on decembrie 23, 2022

Se deplasează la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

VIDEO

Este vorba despre o coliziune între două autoturisme din care au rezultat două victime, una dintre acestea fiind încarcerată. Se lucrează pentru extragere.

Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers (pe DN 2).

Actualizare ISU Suceava: Persoana blocată în autoturism a fost extrasă și predată echipajelor medicale și paramedicale trimise la fața locului.

Persoana încarcerată este transportată la spital.

Cealaltă persoană refuză transportul la spital.

Sursa: ISU Sceava/23 decembrie 2022

SJU Suceava, medic Dan Teodorovici: „În urma accidentului de la Cumpărătura la UPU a ajuns un pacient de aproximativ 42 de ani, conștient, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic cu fracturi costale, hemopneumotorax traumatism abdominal cu lacerație splenică și traumatism la nivelul coloanei dorso-lombare cu mai multe fracturi. La acest moment este în sala de operație la chirurgie”.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *