Evenimente rutiere cercetate de polițiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 21, 2022
Marți, 20 decembrie 2022, în jurul orelor 18:28, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 E pe raza comunei Marginea, o femeie de 37 de ani din comuna Horodnic de Sus a surprins și accidentat un localnic angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Din evenimentul rutier a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii de 37 de ani și de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul pietonului, după care, la spital, conducătoarei auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Marți, 20 decembrie 2022, la ora 20:43, în timp ce conducea atelajul hipo pe DJ209G, pe raza comunei Straja, un bărbat de 64 de ani a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 26 de ani din comuna Volovăț.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din cauza stării de sănătate, căruțașul nu a putut fi testat de polițiști cu aparatul etilotest, dar la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Sursa: I.P.J. Suceava/21 decembrie 2022
Jurnal FM 