Tânăr prins de două ori la furat de cetină în Porumbacu de Sus
#Postat de Jurnal Fm on decembrie 9, 2022
În cursul zilei de 8 decembrie 2022, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.
Cu această ocazie, în jurul orei 17,00, pe raza localității Porumbacu de Sus, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 18 ani în timp ce, cu un atelaj hipo, transporta cantitatea de 200 de kg de cetină, fără a deține documente legale de transport și proveniență, faptă pentru care fusese sancționat și cu o zi înainte.
![]()
De această dată, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cetina a fost confiscată și predată reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.
UPDATE: La 62 de ani, reținut și cercetat penal pentru furt și tâlhărie
Joi, 8 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a persoanei în cauză pentru 30 de zile.
![]()
Reamintim faptul că, la data de 7 decembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 62 de ani, din județul Brașov, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și tâlhărie.
Bărbatul este bănuit că, în dimineața zilei de 7 decembrie, în jurul orei 08,45, ar fi sustras un articol vestimentar dintr-un hipermarket din localitatea Șelimbăr, după care ar fi lovit un agent de pază pentru a-și asigura ieșirea din magazin.
În baza administrării probatoriului în cauză, polițiștii șelimbăreni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Jurnal FM 