Current track

Title

Artist


Trei bărbaţi reţinuţi după ce au furat bani dintr-o societate comercială

#Postat de on noiembrie 30, 2022

Marți, 29 noiembrie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Sagna, Dulcești și Roman, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 24-25 septembrie 2022, un bărbat de 32 de ani, din Sagna, cu complicitatea altor două persoane cu vârste de 20, respective 30 de ani, din Dulcești și Sagna ar fi pătruns în sediul unei societăți comerciale, din municipiul Roman, de unde ar fi sustras suma de aproximativ 7.700 de lei.

Cele 3 persoane au fost conduse la sediul Poliției municipiului Roman, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, persoanele în cauză au fost reținute, pentru 24 de ore, o persoană fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și alte două persoane sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În activități au fost angrenați polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman și cei ai Secțiilor de Poliție Rurale Sagna și Dulcești.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *