Jurnal FM 
„Lume, lume, soro lume…” America „ogarilor” roș-albaștri…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 17, 2022
Motto: „Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare și înainte de alegeri.” – Otto von Bismarck
Stimați amici, sub denumirea generică „Lume, lume, soro lume...”, ne întâlnim, din nou, și în această zi de joi, pe acest „bulevard virtual”, cu câteva gânduri referitoare la „trendurile” politicii „din afară” și la influența acestora asupra României. Sau la faptul că orice se întâmplă „pe afară” ne poate influența. Pentru că este evident pentru oricine că lumea este, din ce în ce mai mult, interdependentă. Azi vă propun o călătorie pe meleaguri americane cu referire la alegerile intermediare din SUA. De ce vorbesc azi despre SUA? Zile trecute aveam o mică discuție cu un amic pe tema alegerilor intermediare americane din Senat, Camera Reprezentanților și pentru guvernatorii statelor și am rămas înțeleși că…nu ne-am înțeles! Pe această temă, că, în rest, am rămas și suntem amici. Că ne place sau nu, că e bine sau nu, momentan avem pe planetă o situație în care americanii conduc detașat, din multe puncte de vedere, în ecuația geopolitică actuală destul de complicată, încâlcită și generatoare de multă „ceață” pentru viitorul planetei. De ce ne privește pe noi, locuitorii spațiului mioritic, trebușoara cu alegerile americane? Pentru simplul motiv că avem cu SUA un parteneriat strategic pe care, vrem nu vrem, trebuie să ne bazăm, pentru că, momentan, nu prea avem alternative în a nu intra, zilnic, cu oiștea-n gardul istoriei. Că acest parteneriat nu prea este dezvoltat de pe poziții de egalitate, asta-i altă gâscă-n altă traistă și chiar nu e vina americanilor că „elita” noastră politică, fie ea de dreapta, stânga (ori stânga-mprejur) negociază pururea-n genunchi. La nivel geopolitic, spunea mai demult un „făuritor de politică”, nu există prietenii ci doar interese. La fel ca-n relația cu Bruxelles-ul…În fine, cert este că, la stadiul actual al omenirii, modul cum sunt conduse SUA influențează întreaga planetă. Nu trebuie să privim mai departe de întâlnirea din cadrul Summit-ului G20 din Bali de la începutul săptămânii acesteia dintre Joe Biden și Xi Jinping ca să înțelegem că în geopolitică, la fel ca-n biologie, peștele cel mare-nghite pe cel mic, iar peștii cei mari își împart teritoriul „de vânătoare”…Sper să mai evoluăm într-un viitor nedefinit. Noi, ca specie…
Cele câteva rânduri de azi nu se doresc a fi o analiză a acestor alegeri americane denumite „midterms”, intermediare, adică. Și nu am să vă plictisesc cu numărători pe state, camere și alte „căprării”. Și nici nu mă voi erija într-un analist politic, pentru că nu sunt, dar asta nu mă împiedică să mă gândesc la „ce și cum” și să-mpărtășesc și cu dvs. câteva gânduri de-ale mele în câteva rânduri. Titlul pe care l-am dat azi gândurilor din aceste rânduri se doresc o parafrază la o vestită carte a lui Romulus Rusan și una dintre cele mai frumoase cărți de călătorie din literatura noastră contemporană, „America ogarului cenușiu”. Cel puțin așa am perceput-o eu, fiind faină, în anii ‘80 când am citit-o! Pentru Romulus Rusan, aflat pe la jumătatea anilor ‘70 ai secolului trecut în SUA pentru câteva luni, împreună cu soția sa, Ana Blandiana, surprinderea esențialului în viața unor largi categorii ale societății americane, a oamenilor care o compun și a unor diverse „felii” din viața de zi cu zi a acestora, se putea face cel mai bine în „fuga calului” ori în goana mașinii (ori autobuzelor interstatale ale firmei Greyhound, de unde și titlul cărții sale) fiind alături de aceștia pentru a-i putea simți, vedea, auzi și studia, fără să pară că o face, în propria lor normalitate, într-o lume atât de vie, de bogată în tipuri și de diferită de a noastră, cum erau atunci Statele Unite ale Americii. Și cum este și astăzi, aș spune…Revenind la titlu, de ce „ogari” roș-albaștri? Nu e nicio referire la vreun club de fotbal, de pe la noi ori de prin Spania, ci la culorile electorale pe care le au cele două partide care ocupă agenda electorală americană cam de pe la începuturile democrației lor. Celelalte formațiuni politice (câte-or mai fi ele…) contează prea puțin, către deloc, în ecuația politică din SUA. Apropo de culori, Partidul Republican folosește roșul pentru a se identifica, în timp ce Partidul Democrat folosește culoarea albastru. Deși SUA dă impresia unui sistem politic în care regulile și tradițiile par a fi bine „trasate” și intrate în cotidian, cvasi-convenția legată de culori este chiar una relativ nouă, de doar vreo două decenii. Deși roșul și albastrul au fost adesea folosite pentru a prezenta părțile adverse în istoria politică a SUA, abia de la alegerile din 2000, roșul și albastrul au fost atribuite în mod constant, în spațiul public, partidelor politice. Cât despre „animalele” din imaginea fiecăruia dintre aceste partide (că tot vorbeam de ogari ori de cai), nu sunt, nici pe departe, ogarii, și nici caii, ci măgarul și elefantul. Fapt pentru care, de-a lungul timpului, în toate campaniile electorale din SUA, ilustrații diverse cu măgari și elefanți apar în caricaturi politice, ecusoane de campanie și fotografii distribuite pe internet. Cele două animale – primul reprezentând Partidul Democrat, iar cel de-al doilea Partidul Republican – fac parte, efectiv, din „cultura vizuală” a Americii, la fel de ușor de recunoscut precum Santa Claus ori Uncle Sam. Cele două simboluri au fost popularizate de Thomas Nast, primul mare caricaturist politic din America, care și-a publicat desenele în „Harper’s Weekly”, între anii 1862- 1886.
Marțea trecută, pe 8 noiembrie, deci, nord-americanii din SUA au mers la urne pentru a-și alege alege liderii federali și de stat în alegerile de la jumătatea mandatului, așa numitele „midterms”. Aceste alegeri sunt, în fapt, o aplicare clară a principiilor democrației americane de a controla, la mijlocul mandatului prezidențial, modul în care executivul își desfășoară mandatul pe care i l-au dat cetățenii americani din fiecare stat din SUA. Nu am pretenția că știu prea bine cum funcționează sistemul electoral american, dar nici n-am de gând să vi-l explic acum, pentru că este un pic încâlcit și nu asta mi-am propus azi să împărtășesc cu dumneavoastră. Am mai mulți amici americani care mi-au explicat, de-a lungul timpului, „ce și cum” cu acest sistem electoral. În plus, am avut privilegiul ca, la un curs de câteva luni pe care l-am urmat acum mai mulți ani la „George C. Marshall Center For Security Studies” din Garmisch–Partenkirchen, în Germania, să parcurg mai multe detalii legate de procesul electoral american, în general. Adiacent, la o călătorie peste ocean, exact în SUA, la Parlamentul din statul Maryland și la Curtea Supremă de Justiție a SUA din Ewashington, dar și la Departamentul de Stat (guvernul federal american), am mai primit câteva informații relevante despre acest proces electoral diferit de cel practicat, îndeobște, pe continentul european.Așa că, de obicei, cam la jumătatea ciclului electoral prezidențial, electoratul american are ocazia să „tragă la răspundere” administrația de la Casa Albă, ori să o ridice-n slăvi, votând pentru componența efectivă în Congres, de-o parte sau alta a eșichierului politic american. Dacă înaintea acestor alegeri de mijloc de mandat prezidențial se vehicula mult ideea unui învingător „val roșu” (adică republican) ce-i va reduce la tăcere pe democrați, observăm, la o minimă analiză că, în pofida unei inflații destul de ridicate, cum n-a fost demult prin SUA, în pofida cotei de popularitate extrem de scăzute a lui Joe Biden, a ratei crescute a criminalității, a amenințărilor putiniste de război „cu nucleara”, fapt care îi sperie pe cetățenii americani etc, rezultatele acestor alegeri intermediare par să indice faptul că americanii n-ar conștientiza aceste pericole politice care-i pasc.Cel puțin așa zic susținătorii republicani. Unii chiar pun la îndoială corectitudinea acestor alegeri, ba merg mai departe și afirmă, în instituții media de renume, că alegerile ar cam fi fost manipulate și chiar fraudate. Cântându-i în strună lui Mister Donald, firește! Care, cred că v-aduceți aminte, tuna și fulgera acum vreo doi anișori că i-a fost furat „tronul” din Biroul Oval și s-a dus cu „circul” până acolo încât a ieșit la Capitoliu acel veritabil asalt, la propriu, cum n-am crezut că voi/vom vedea veodată în „capitala democrației”…Adică unii pun la îndoială validitatea și corectitudinea acestor alegeri, pe motivul că, dincolo de așa-zisele „probleme culturale”, dincolo de spectrul unui posibil (puțin probabil, însă) război mondial, americanul de rând are un „indicator” personal care nu greșește: dolarii pe care-i deține la teșchereaua proprie și ce poate face cu aceștia, precum și faptul că cineva s-ar juca cu banii lor, iar americanii de rând se presupune că ar trebui să observe asta. Și din acest motiv, aceștia spun că rezultatele alegerilor acestea sunt contradictorii! Sau chiar, cu jumătate de gură ori în gura mare, fraudate…E destul de greu să credem asta, numai pentru că ar zice-o Trump și zeloșii săi susținători. Sau poate o ști, oare, Mister Donald ce se poate face exact și câte softuri electorale se pot „cumpăra” cu petrodolarii (ori gazodolarii ori gazorublele) provenite acum câțiva ani pe filiera amicului său Volodea?…Posibil!
Înainte de aceste alegeri, neica Trump (cel pe care, personal, nu l-am creditat niciodată ca fiind unul cu bune intenții pentru SUA, chiar dacă pentru unii nu pare așa, ci ca pe unul interesat doar de el și de orgoliul său imens) tuna și fulgera împotriva actualei administrații și a democraților, gândindu-se că e platforma perfectă pentru reintrarea dumisale în arenă! Cred că s-a cam grăbit. Îmi mai aduc aminte, în acest context și de vorbele unui moșneag sfătos cu care mai vorbeam acum câțiva ani, când Mister Donald conducea „prin crăci” Casa Albă, legând „pretinii” cu pseudo-țarul Volodea și cu „piticul atomic” din Coreea de Nord și care l-a caracterizat scurt pe dom’ prezidentul american: „Un circar, dom’le”. Și mai cred, totuși, că, oricâte „spume” curg printre conspiraționismele amplificate de viteza călătoriei informațiilor de azi, Trump a făcut mult rău atât Americii sale, dar și restului lumii. Și ar mai vrea s-o facă, doar pentru binele propriu. Nu e momentul acum să-mi justific afirmația, dar am s-o fac cândva. Și nu am spus asta pentru c-aș fi vreun mare fan al actualului locatar „sfătos”, uituc și strâns „ghidonat” de sfătuitorii alocați dumnealui de la aceeași Casă Albă, care, în fruntea administrației sale, „valsează” mersul lumii cam în cârje…Când cârje de sprijin, când din acelea de „mângâiat” spinările oamenilor acestei lumi…Înainte de aceste alegeri intermediare, „trompetele” lui Trump începuseră a suna adunarea pentru lupta electorală, iar analiștii politici, în general, au prezis, cum spuneam anterior, „un val roșu”, adică o victorie zdrobitoare a republicanilor. N-a fost să fie chiar așa! Astfel că, la peste doi ani de la înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidențiale americane, candidații republicani care îi sunt aproape și îl susțin pe acesta au avut parte de niște adevărate eșecuri electorale. Analiștii pricepuți spun că balanța acestor alegeri a stat, de fapt, în mâinile independenților. Fapt pentru care, potrivit unor sondaje „de marcă”, independenții ar fi votat cam 49% pentru democrați, față de 47% pentru republicani. Firește, numărătoarea voturilor continuă, zilnic, iar rezultatele finale vor fi cunoscute undeva pe la începutul lunii decembrie. Până atunci, zilnic, cu o simplă căutare pe motoarele de căutare ale internetului puteți vedea în timp aproape real, numărătoarea voturilor în SUA. Cert este că, în pofida scăderii evidente a cotei de popularitate a președintelui Joe Biden la doar circa 30% în ultimele luni, partidul democraților a fost relativ mai preferat. Unii analiști afirmă, chiar că „democrații nu s-au înșelat, finanțând campanii ale unora dintre conspiraționiști în timpul procesului de nominalizare, pentru a-i putea învinge după aceea.” Așa o fi, dacă spun ei!
Ca să fim cinstiți, atât cât s-a numărat până acum, rezultatele dezamăgitoare ale republicanilor, comparativ cu „valul roșu” prognozat la alegerile acestea intermediare reprezintă, în fapt, o înfrângere personală pentru Donald Trump, cu atât mai mult cu cât principalul său rival din cadrul partidului pentru prezidențialele următoare, Ron DeSantis, a obținut o victorie fără tăgadă, chiar cvasi-unanimă, în cursa pentru păstrarea fotoliului său de guvernator al statului Florida, de mult timp un fief al republicanilor. Apropo de caracterul lui Mister Donald, cum a aflat asta, a început, în stilu-i caracteristic, să-l împroaște cu noroi pe Ron DeSantis, cel care s-ar putea să-i strice lui planurile de a reveni în cursa prezidențială următoare, zicând că deține el niște „chestii” compromițătoare despre acesta…Un „circar”, vorba amicului meu mai în vârstă…În esență, rezultatele finale ale „midterms” nu au fost încă anunțate și nici nu aveau cum să fie, apropo de durata numărătorii voturilor, dar conform ultimelor previziuni, este de așteptat ca Partidul Republican să recâștige, eventual, controlul asupra Camerei Reprezentanților, având, ce-i drept, o majoritate fragilă, în timp ce democrații, cărora republicanii le promiteau o înfrângere zdrobitoare în ambele camere, ar putea păstra controlul Senatului. Deci, „rămâne ca-n tren”, cum zice o vorbă mioritică! Din cele pe care le-am citit prin „gazetele” americane zilele trecute, se pare că dezamăgirea conservatorilor, transpusă-n rezultatele cunoscute până acum a alegerilor intermediare, a fost recepționată, faptic, ca o „înfrângere personală” pentru Donald Trump. Firește, unii rămași fideli acestuia i-au adus niște victorii, dar mai mulți candidați republicani, mai ales conspiraționiști fideli ideii că alegerile prezidențiale de acum peste doi ani au fost fraudate, au pierdut „binișor” în statele cheie.
Analiștii pricepuți asupra mersului politicii americane spun că republicanii se află acum, în previziunile scrutinului,într-o situație relativ paradoxală. Electoratul republican „dur” dă dovadă de o loialitate necondiționată față de candidații fideli lui Donald Trump, dar rezultatul, a fost, de fapt, că această „loialitate fanatică” i-a speriat pe cei independenți, al căror vot s-a dovedit c-ar fi fost, de fapt, cel care înclină balanța. În acest context, se pune întrebarea, oare Partidul Republican ar avea nevoie de un alt candidat la următoarele prezidențiale? Unul care să și aibă reale șanse, în afară de „cioace” trumpiste…Practic, nu prea mai e mult timp, după „standardele” electorale de campanie americane, iar problema se pune mai ales după victoria categorică din Florida a puternicului rival și potențial candidat republican, Ron DeSantis despre care aminteam anterior. Nu întâmplător, după re-alegerea sa, partidul și susținătorii săi din Florida au scandat public „Încă doi ani!”, încurajându-l să-și termine mandatul de guvernator mai devreme, în vederea viitoarei candidaturi pentru Casa Albă. Nu-l cunosc pe acesta și nu pot previziona de-o fi bine ori rău pentru americani, dar, în opinia mea, cred c-ar fi cazul ca Mister Donald să-și ia tălpășița din politica mare. Dintr-o mie de motive…
Ce va fi dacă numărătorile finale vor contrazice cele înșirate de mine pe aici? Adică „rămânerea ca-n tren”?…Păi, atunci, e cert că Joe Biden (și establishmentul său) ar putea fi nevoit să uziteze mult mai des de prerogativele sale privind ordinele executive și la dreptul de veto pentru a putea guverna. Adiacent, va trebui, în acest caz, să se concentreze preponderent pe problematici de politică externă în detrimentul celor interne în cazul în care va avea un Congres dominat de republicani sau cu aceștia controlând cu o relativă majoritate una dintre cele două camere legislative federale americane. Într-o scurtă concluzie a rândurilor de azi, rezultatele acestor alegeri intermediare din SUA sunt departe de dezastrul electoral democrat anticipat de mulți analiști și îi oferă președintelui Joe Biden variate posibilități de negocieri, scurtături ori chiar compromis. După cum spuneam anterior, rezultatele finale ale alegerilor intermediare vor fi cunoscute, cel mai probabil, la începutul lunii decembrie. Ce va mai fi după aceea? Vom trăi și vom vedea. În încheiere, aș reveni, preț de o frază-două, pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, ori mioritice, după gust! Cu a vă cita dintr-o postare de pe Facebook a unui domn pe care-l stimez foarte mult pentru gândurile sale „în 77 de cuvinte”, un fost jurnalist militar român, Francisco Stoica pe numele dumnealui, care scria alaltăieri, marți dimineață, apropo de obiceiurile „elitei” noastre politice mioritico – azurii în priviri (unii dintre dvs. știu despre ce vorbesc, cred) că: „PARCĂ AM FI PĂRĂSIȚI…Chiar nu mai știu, exista un obicei ca, anual, să ne prezinte președintele starea în care se află națiunea? Eu unul simt nevoia să ni se spună ce s-a putut face și ce nu, din ce motive, să ne zică cineva ceva!!! Parcă nu vrea nimeni să se implice în chestia asta, oare nu au ce să ne spună de bine? Sau aceste două cuvinte, stat eșuat, cuprind totul și nu mai este nevoie de alte explicații?”… Iar o doamnă, amică comună a noastră, i-a replicat, printre altele că: „Nu găsesc de cuviință să spună. Și dacă ar spune, oricum nu au credibilitate. Și nu au ce să spună de bine, fiindcă totul merge prost.” Tristă încheiere, dar alta n-am a vă oferi azi!
Repet și în finalul rândurilor de astăzi, ca în fiecare săptămână, până la finalul „flăcărilor din ograda vecină”, că, dintre toate relele acestui conflict, unul iese, de departe, în evidență, și anume faptul că mor mulți oameni nevinovați pe front și nu numai, precum și acela că sunt distruse sute de mii ori milioane de destine, laolaltă cu casele, străzile, orașele și viețile multor oameni. Solidaritatea trebuie să fie cea care ne unește, să ne sprijinim unii pe alții și să-i ajutăm pe cei în suferință! Dumnezeu să ne ocrotească! Pe toți! Inclusiv pe ruși! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse și surse foto:
https://www.bbc.com/news/world-us-canada-62807061
https://ziare.com/alegeri-sua/alegeri-sua-rezultat-vor-republicani-pierdut-senat-1771943
https://romania.europalibera.org/a/alegeri-sua-donald-trump-republicani/32124052.html
https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/alegerile-din-sua-si-razboiul-din-ucraina-si-2219184.html
https://www.bursa.ro/alegeri-in-sua-rezultate-preliminare-democratii-favoriti-in-senat-republicanii-in-camera-reprezentantilor-06322845
https://www.bbc.com/news/world-us-canada-63593457
https://www.nytimes.com/interactive/2022/11/08/us/elections/results-house.html
https://eu.usatoday.com/elections/
https://kmkz.ro/de-ras/klaus-iohannis-si-un-peste-marii-favoriti-la-premiul-nobel-pentru-tace
