Current track

Title

Artist


Șofer de 29 de ani, în stare de ebrietate, descoperit în trafic de către polițiștii brașoveni

#Postat de on noiembrie 14, 2022

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 13 noiembrie 2022, în jurul orei 21.20, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 29 ani, care conducea un autoturism pe bulevardul 15 Noiembrie din municipiul Brașov.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/ma%c8%99in%c4%83-conduce-vedere-de-noapte-1929135/

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,66 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Sursa: I.P.J. Brașov/14 noiembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *