Current track

Title

Artist


Ordin de protecție provizoriu emis de către polițiștii brașoveni

#Postat de on noiembrie 12, 2022

Polițiști din cadrul poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 11 noiembrie 2022, o femeie din municipiul Făgăraș ar fi fost amenințată cu acte de violență, de către fostul său concubin, amenințări transmise atât telefonic, cât și prin mesaje text și audio pe o platformă de socializare.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/violen%c8%9ba-%c3%aempotriva-femeilor-intern-4209778/

Astfel, avându-se în vedere natura amenințărilor aduse, în conformitate cu prevederile legale și ținând cont de faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Sursa: I.P.J. Brașov/12 noiembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *