Focuri de veghe aprinse în o sută de localități din Harghita și Covasna. Se cere din nou autonomie
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 1, 2022
Duminică seara au fost aprinse focuri de veghe în peste o sută de localităţi din județele Harghita și Covasna pentru a reitera solicitarea autonomiei ținutului secuiesc din România. La fiecare dintre focurile de veghe aprinse pe înălţimile din apropierea aşezărilor a fost citit proclamaţia evenimentului, semnată, ca şi în anii precedenţi, de Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), iniţiatorul şi organizatorul focurilor de veghe.

Sursa Foto: Körkép.sk
În unele locuri, focul de veghe a fost înconjurat de husari călare în uniformă, în alte locuri participanţii au fost invitaţi la un gulaş la ceaun. În cele mai multe locuri s-a cântat în jurul focului. Organizatorul principal a declarat: în acest an, vremea excelentă a contribuit şi ea la asigurarea unei adevărate experienţe comunitare pentru cei care s-au adunat pentru aprinderea focurilor de veghe.
Cu o săptămână în urmă, trimisul special al premierului ungar Viktor Orban, Katalin Szili, a declarat într-o vizită din România că Declaraţia de la Cluj, care a formulat cererea de autonomie a maghiarilor din Transilvania, ”este de actualitate şi în prezent”.
Proclamaţia focurilor de veghe, semnată de Balázs Izsák, susține că autonomia teritorială ar putea fi o garanţie a securităţii, păcii şi prosperităţii, potrivit MTI. De asemenea, se afirmă că populaţia din zonele locuite de secui solicită în continuare autonomia teritorială chiar şi după epidemia de coronavirus, după toate tensiunile vieţii internaţionale.
Reamintim că autonomia teritorială este respinsă de România și, potrivit Constituției, este imposibil de acordat. Mai multe detalii accesați: www.g4media.ro.
Jurnal FM 