UPDATE!!! Neamț: Impact frontal între două mașini la Dobreni. Doi bărbați au murit, iar o femeie este transportată în stare gravă la spital
#Postat de Jurnal Fm on octombrie 28, 2022
În urmă cu puțin timp, a avut loc un accident teribil între două autoturisme, pe DN15C, pe raza localității Dobreni.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Brașov, conducea un autoturism, în localitatea Dobreni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din Piatra Neamț, ce circula din sens opus.
În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul ambilor conducători auto și rănirea unei femei, în vârstă de 67 de ani, pasager în al doilea autoturism .
Se vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”,a precizat sinsp. Ramona Ciofu.

Foto: ISU Neamț
„Pompierii au acționat pentru descarcerarea celor trei persoane. Din păcate, conducătorii celor două autoturisme nu prezentau semne vitale.
Din interiorul unui autoturism a fost descarcerată și o femeie de 67 de ani. Aceasta a fost preluată, în stare gravă, de un echipaj de la SAJ și transportată la UPU Piatra Neamț.
Pompierii au acționat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Deasemenea, după ce colegii de la IPJ vor efectua cercetările cu privire la producerea accidentului, se va acționa pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, transmite ISU Neamț.

Drumul este blocat pe ambele sensuri.
Jurnal FM 