O femeie fără permis de conducere a izbit autoturismul pe care îl conducea de un stâlp din beton, fiind descoperită de către polițiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 25, 2022
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, la ora 15:15, poliţiştii Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama patrulând pe raza comunei Moldoviţa, jud. Suceava, au sesizat prezenţa în traficul rutier a unui atovehicul care se afla parcat perpendicular faţă de axul drumului şi care prezenta avarii ca urmare a lovirii frontale cu un stâlp din beton.
Ca urmare a intervenţiei la faţa locului, s-a procedat la efectuarea de verificări specifice, reieşind faptul că persoana care a condus acest autovehicul este o femeie din comuna Moldoviţa, județul Suceava.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/search/driving%20license/
Cu prilejul legitimării, femeia a menţionat faptul că nu este posesoare de permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev.şi ped. de art. 335, alin1., Cod Penal.
Sursa: I.P.J. Suceava/25 septembrie 2022
Jurnal FM 