Current track

Title

Artist


Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Vaslui a avut loc sâmbătă, 27 august 2022

#Postat de on august 28, 2022

Municipiul Vaslui a fost sâmbătă, 27 august 2022 gazda ediției a IV-a a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Eparhia Hușilor.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Vaslui (ITOV) a reunit, la Vaslui, sute de tineri de pe tot cuprinsul Eparhiei.
Aproximativ 100 de voluntari s-au implicat în buna organizare a evenimentului, pe parcursul întregii zile.
Participanții au beneficiat de un program complex, cu manifestări cultural-educative (conferința susținută de Jonathan Jackson; ateliere de comunicare în Parcul Copou) și artistice (concert tradițional).
Întregul eveniment a avut tema: „Identitate virtuală versus identitate reală. Pericol, nepăsare sau stare de fapt?”.
Ziua a început cu Sfânta Liturghie, oficiată, începând cu ora 07.00, de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Vaslui.
Deschiderea oficială ITOV 2022 a avut loc la ora 10.30, în Parcul Copou din Vaslui.
A urmat apoi Conferința susținută de cunoscutul actor și cântăreț de origine americană, câștigător a 5 premii Emmy, convertit la Ortodoxie, Jonathan Jackson (intrarea liberă).
Atelierele de comunicare pe baza temei conferinței s-au desfășurat tot în parcul Copou, începând cu ora 14.00.
De la ora 17.00, în aceeași locație, a avut loc Spectacolul tradițional susținut de solistele: Teodora Panainte, Raluca Radu, Viviana Bulugu și Grupul Ecou.
După Concert și cuvântul de final al Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a urmat „Marșul Tineretului” pe traseul: Parcul Copou – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Bulevardul „Ștefan cel Mare” – Crucea Gării – Sensul giratoriu OMV – Sala Sporturilor.
Evenimentul a fost  organizat de Episcopia Hușilor și Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui, fiind cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *