Motto: „Grea e viaţa, măi bădie,/ Pretutindeni sărăcie,/ Birurile se ţin scai…/ Ai… n-ai… dai!”- din „zicerile” lui Constantin Tănase

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la  „moara cu povești” de fiecare vineri, să mai aflăm împreună, una-alta despre fapte, date și întâmplări ce marchează societatea noastră cea de toate zilele. Iar azi n-o să mergem prea departe-n timp, ci doar „o țârucă” pe la începutul secolului trecut, cel de-al douăzecilea, și prin perioada interbelică și să ne-aducem aminte de câteva frânturi de povești despre cel ce a fost marele Tănase…Constantin Tănase. Nu am să inserez aici o biografie standard a sa, ci am să trec în revistă doar câteva frânturi de povești care, cred eu, îl definesc pe marele comediant! Țin să precizez, de la bun început, că majoritatea informațiilor pe care vi le aduc azi în atenție provin dintr-o lucrare mai veche,„Tănase”, a lui Ioan Massoff și a nepotului actorului, Radu Tănase, apărută cu mult timp în urmă, în anul 1967, la Editura Meridiane din București.

Cred că aproape toți cei de vârsta a doua către a treia (fără a dori să exclud generația tânără din ecuație, firește) cunosc, din diverse surse, faptul că, în perioada interbelică, era un „loc comun” că, dacă vrei să râzi și să te „simți bine” într-o atmosferă de comedie și vodevil, mergi „la Tănase“, la al său teatru, numit „Cărăbuș”. Marele actor Constantin Tănase era  „sufletul” de la „Cărăbuş“, trupa de teatru de revistă pe care o înfiinţase în 1919 şi ajunsese să câştige simpatia unui public foarte larg, de la omul de rând până la intelectualitatea rasată care avea și ea nevoie, firește, de amuzament… Spectacolele sale (ca să nu mai zic de cupletele sale personale) aveau mare priză la public, pentru că Tănase folosea satira ca să critice politicianismul de doi bani, impostura de orice fel, prostia, corupţia şi dispreţul faţă de nevoile oamenilor, reuşind să producă un gen de divertisment care dacă nu-i alina, reușea, totuși, să dea un oamenilor un „debușeu” valoros cât un munte de satisfacţie morală.

Ca date generice despre marele actor, acesta s-a născut la 5 iulie 1880, la Vaslui, tatăl său, Ion Tănase, fiind laborant de farmacie, iar mama sa, Elena, fiind o femeie simplă, care se îngrijea de cele ale casei. În primii ani de viaţă, ca orice copil năstrușnic, împreună cu prietenii, „bătea” ulițele și maidanele, vara se scălda în apele Vasluieţului şi „pescuia” cu mâna peşti şi raci, iar iarna mergea, la aceleași ape, să se dea pe gheață, cu o singură patină, pe care o confecţionase el, cu mâinile sale. Cert este că, încă din copilărie, a primit porecla „Năsăilă“, cu referire clară la „amănuntul” anatomic mai lung decât „normal”, ce-i orna fața! Tănase n-a fost un școlar prea silitor, însă i-au plăcut mult orele de muzică și educație fizică. Încă din copilărie, a luat contact cu lumea teatrului, fiind prezent, de câte ori se putea la spectacolele de teatru popular de la Grădina „Pârjoala” din Vaslui, unde a avut ocazia să vizioneze, de mai multe ori, evoluțiile unor actori precum Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu. În același timp, era atras şi de muzică, fiind nelipsit de la concertele fanfarei militare, desfăşurate în grădina publică din centrul Vasluiului. În anii de sfârșit de secol al XIX-lea și ulterior, în anii interbelici, era un fapt obișnuit ca muzicile militare din garnizoanele mai „răsărite” să țină concerte în parcuri sau zonele centrale, duminicile sau în zilele de sărbătoare. Simțind, poate, că teatrul este lumea sa și că el se va dedica scenei, a decis, de mic, să încropească o trupă de amatori de teatru, prima „scenă” în care aceştia jucau fiind beciul casei sale, apoi în hambarul casei, în scene diverse din piese precum „Meșterul Manole”, „Căpitanul Valter Mărăcineanu” sau „Constantin Brâncoveanu”. În anul 1896, Constantin Tănase  a absolvit gimnaziul și, deşi își dorea, în continuare, să facă teatru, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a picat, însă, la examenul medical. Ulterior, a frecventat, pentru o scurtă perioadă, liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, la care este obligat să renunțe din cauza lipsurilor financiare. Familia sa nu era una cu prea multe resurse financiare, ci dimpotrivă. Trebuia să-și câștige, cumva, existența, astfel că, la vârsta de optsprezece ani, devine învăţător la Cursești, județul Vaslui, dar, după un conflict cam aprig cu directorul și unii dintre colegii profesori, se mută ca învăţător la şcoala din Hârșoveni, altă localitate din județul Vaslui.

La această din urmă școală, Constantin Tănase devine, la scurtă vreme, un dascăl iubit atât de către elevi, cât și de către părinţi şi locuitorii din sat, având un fel de a preda mai special, în care se regăseau mai vechile sale pasiuni din şcoală, adică muzica și sportul, dar şi excursiile cu aplicabilitate practică, în care îi învăţa pe copii istoria și geografia. Firește că răutățile unora nu l-au ocolit, astfel că aprecierea de care se bucura din partea majorității sătenilor a atras și antipatia notarului şi a altor câtorva „notabilități” locale, care l-au „săpat” și au făcut ca tânărul învățător să fie îndepărtat din școală. Nu are ce face și, la 14 octombrie 1899, se înrolează voluntar în armată, în Regimentul 1 Geniu din București, unde, în ciuda vieţii militare destul de grele, îşi începe cariera artistică, organizând un prim teatru ostăşesc pe la noi.de acest regiment se va mai lega” câțiva ani mai târziu…Așa că, vreme de vreo trei ani, Constantin Tănase a pus în scenă, în sala de mese a regimentului, o serie de spectacole. Pentru a nu-și uita cealaltă pasiune, muzica, în aceeaşi perioadă „militară”, a început să cânte la corul de la Biserica Popa Tatu şi a vizionat o serie de spectacole de la Teatrul Naţional, visând, probabil, la momentul când alții vor veni să-i vadă spectacolele sale.  După terminarea perioadei sale de militărie, se înscrie unde-și dorea cel mai mult, adică la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică. Nu avea bani de înscriere la Teatru și se va înscrie la cursuri abia în ultima zi, când, lipsit de orice speranţă, primeşte, de acasă, suma de cinci lei de care avea nevoie pentru înscriere. La examenul vieţii sale, s-a prezentat ruşinat. Purta singurele haine decente la care a avut acces, nişte pantaloni oarecare şi o cămaşă rămasă din uniforma militară, pe când aproape toţi ceilalţi candidaţi se plimbau pe holurile Conservatorului cu lavaliere, pălării cu boruri şi monoclu. A ajuns în faţa comisiei formate din somități teatrale ca Ştefan Sihleanu, C.I. Nottara, Aristizza Romanescu, Alexandru Davila şi Eduard Wachmann, prezentând fabula „Naiul, cobza şi vioara“, şi le-a câştigat simpatia membrilor comisiei când a început să imite instrumentele din fabulă… Într-o vreme când „la modă” erau actorii „frumoşi“, Tănase, un june cu nasul mare și ochi bulbucaţi, îmbrăcat sărăcăcios, e remarcat de onorabilii membri ai comisiei pentru calităţile sale deosebite. Fiindcă Tănase era foarte expresiv şi, potrivit scrierilor lui Ioan Massoff, „avea darul de a nuanţa cele mai dificile poante, natural, fără prea mai eforturi şi fără să ridice glasul sau să-şi schimbe tonul”.A fost admis pentru că era un veritabil talent care promitea mult. „Ăsta are în el un comic natural – vorbeşte doar şi râzi de el“, îl remarcă Nottara, care-i va deveni profesor. Tănase e admis la clasa de comedie şi, de fericire, conform spuselor lui Ioan Massoff, „fumează restul unei ţigări păstrate în buzunarul drept al vestonului…” Anii studenţiei sale au fost ani destul de grei din cauza stării sale materiale precare. Locuia în mizerie și mânca ce apuca. Pentru a se întreţine și a nu muri de foame, a fost comisionar de diverse produse, vânzând unsoare pentru copitele cailor, a cântat în coruri de biserici, dar, firește, banii pe care îi primea erau doar puțin peste nimic. A conștientizat că mizeria nu-l va ajuta în cariera pe care şi-a ales-o, aşa că s-a angajat, o perioadă, în armată. Tănase a mers, din nou, la colonelul Hârjău, comandantul Regimentului 1 Geniu din capitală, care l-a primit în unitatea sa cu brațele deschise. Îl cunoștea din prima sa perioadă de militărie. Condițiile trebuiau, însă, acceptate din ambele părți: colonelul să-i permită să meargă și la Conservator, iar Nottara să-l primească la Conservator în hainele militare. Părțile au fost de acord, așa că Tănase ajunge plutonier în Regimentul I Geniu…

Pe lângă faptul că învăța la Conservator, a avut mai multe îndeletniciri pe aici: grefier al comisiei de disciplină, șef al pichetului de pompieri al regimentului, ajutor al unui ofiţer de intendență, corist la Popa Tatu și pe la alte biserici şi, uneori, figurant la Teatrul Naţional. Alerga permanent dintr-o parte în alta, de dimineaţa până seara. Ca să-și poată îndeplini toate sarcinile asumate, îşi cumpărase, pe credit, o bicicletă, chiar dacă acest mijloc de locomoție nu era unul prea obişnuit la acea vreme în Bucureşti. În vara anului 1905, Constantin Tănase, cel care, în urmă cu câţiva ani, debuta într-un spectacol în limba idiş, a absolvit studiile teatrale și primeşte diploma oficială de actor. Tot atunci, s-a căsătorit cu actrița Iosefina Reitman, de care se îndrăgostise lulea. A părăsit, amiabil, și slujba în armată, nu înainte de a-și face două fotografii: prima, în ţinută de plutonier, cu chipiul cu pampon, specific vremii, cu sabie la brâu, şi a doua, îmbrăcat într-o haină închisă până sus şi cu lavalieră, care era semnul distinctiv al artiştilor de diferite categorii. Ambele fotografii le-a trimis la Vaslui, acasă la părinții săi. O vreme, ca actor, a jucat în tot felul de roluri oarecare la Teatrul Naţional, fără a avea pretenții la distribuție, rolurile aducându-i bani puțini. Actorul îşi aminteşte de un turneu eşuat prin ţară, în 1907, într-o atmosferă încărcată, după răscoala în urma căreia căzuseră victime zeci de mii de ţărani. Lumea era îndurerată şi nu avea cheful necesr pentru a merge la teatru. „Actorii, nemâncaţi, intrau în restaurantele gărilor şi înghiţeau la repezeală, ca să nu fie observaţi de chelneri, pâine mânjită cu muştar, încât «ascundeţi muştarul că vin actorii!» nu era o vorbă goală, ci o realitate tristă“, scriau Ioan Massoff şi Radu Tănase în cartea despre care aminteam la început, cea despre viaţa marelui actor. A jucat, de la operetă până la comedie, în diverse trupe particulare, care purtau numele celor care le înfiinţaseră: Compania Grigoriu, Nicu Poenaru, N. Niculescu Buzău. Numele său încă nu spunea mare lucru publicului larg. Faima sa va apărea mai târziu, în trupa lui Alexandru Bărcănescu, la „Asociaţia lirică“. Ușor-ușor, a apărut și altceva, mai nou „pe piața” spectacolelor, care avea și umor și muzică: cupletul. Tănase a promovat acest nou fel de spectacol cupletul, cu versuri compuse de prietenul și colegul său de la Conservator, Casimir Belcot. Primele cuplete ale lui Tănase aveau ceva mai puţin „tăiș” satiric, iar „poantele” semnănau cu multe dintre textele apărute prin revistele umoristice ale vremii, cu „tușe” groase la adresa modului „burghez” de viață și a unor tare asociate acestuia.. Un lucru este sigur: au avut succes la public. Pe măsura trecerii timpului, Tănase începea să reprezinte „ceva” pentru publicul larg prin cupletele sale din ce în ce mai bune. În timpul primului război mondial, Tănase întrerupe stagiunea sa în teatru şi se prezintă la regiment, ca un rezervist model ce se afla.În amintirile sale, povestea că, pentru a ridica moralul soldaţilor români, George Enescu a adunat câteva echipe de artişti care să-i binedispună pe răniţi în spitale. Tănase a primit ordin să meargă la Buftea. „În timpul unui spectacol, într-un spital de oameni mutilaţi, doi ostaşi, cu ochii strălucitori, care demult nu mai avuseseră prilejul să râdă, s-au ridicat în capul oaselor să aplaude. Dar fiind cu câte un braţ tăiat, cei doi oameni, vecini de paturi, s-au apropiat pentru a aplauda în comun. Lui Tănase, deşi interpreta ceva care ar fi vrut să fie vesel, i-au dat lacrimile“, notau autorii cărţii pe care am amintit-o anterior. După divorțul de prima soție, apropiindu-se de împlinirea a patru decenii de viață, se căsătorește, din nou, cu Virginia Niculescu. La acel moment, Constantin Tănase nu mai era cunoscut doar în capitală, ci în toată ţara. La un moment dat, îl încearcă năstrușnica idee de a avea propriul său teatru, fapt pentru care, închiriază Grădina Academiei din Bucureşti şi, acolo, ia naştere vestita sa Companie teatrală „Cărăbuş“. Numele trupei, zice-se, ar fi venit de la o plimbare a lui Tănase prin grădina de vară, acesta observând că terenul avea forma gâzei pe care a făcut-o el, ulterior, celebră. Şi „Cărăbuş“ a rămas numele trupei sale…Inaugurarea noii „fabrici de vise” a avut loc pe data de 2 iulie 1919, cu spectacolul „Cotoiul e pe varză, pisica pe orez“, iar teatrul său a activat mult timp în „buricul” Bucureștiului. În teatrul său, Constantin Tănase promova spectacole cu un anume fel de personaj apreciat de public, adică omul de rând, cel umilit și necăjit, cel mereu nedreptăţit de oficialități, el, Tănase jucând în cupletele sale îmbrăcat în costum „cu pătrățele”, cu o floare la butonieră și cu baston, fiind un veritabil purtător de cuvânt al celor mai necăjiți și bătuți de soartă.

Cei care-i vedeau spectacolele erau fascinaţi de fastul punerilor în scenă, de balet, de paietele costumelor actrițelor și dansatoarelor, de interpretările orchestrei şi ale dansatorilor, astfel că spectacolele de la „Cărăbuş“ erau adevărate evenimente pentru bucureşteni. Firește, Constantin Tănase era principalul animator și i s-a dus buhul astfel încât mergea vorba în urbe că, dacă vrei să râzi, trebuie neapărat, să mergi „la Tănase“. Prin spectacolele lui Tănase de la „Cărăbuș”, se puseseră, de către marele actor, bazele teatrului de revistă, surse de inspiraţie fiind spectacolul de cabaret franţuzesc, pe muzică, la care „Constantin Tănase are meritul de a fi fost inspirat în suprapunerea monologului, a cupletului satiric, a cupletului muzical şi a altor mijloace moderne de realizare a unui spectacol de gen”. Se spune că acei oameni care-l vedeau pe Tănase  și  cupletele sale pentru prima dată, erau surprinşi de simplitatea şi firescul jocului său, „în care nimic nu era forţat, teatral, având gesturi cuprinzătoare şi pline de tâlc”. Constantin Tănase a creat spectacolul de revistă de factură nouă, închegat, cu alură modernă, amestecând cu măiestrie dansul, baletul, muzica şi fastul marilor montări pe scenă, după cum îi portretizau criticii stilul. În cupletele sale, Tănase  se inspira din actualitate, era curajos, ironizându-i adesea pe cei de la cârma ţării, fapt care a atras de multe ori atenţia cenzurii şi „a ciuntit vorba ascuţită a lui Tănase”. Viața personală nu i-a „mers” chiar pe roze, dar a mers înainte și e important de menționat că, din momentul în care s-a mutat la București, singurele vizite făcute părinților săi, la Vaslui, au fost în timpul turneelor pe care le-a făcut cu „Cărăbuș” în Moldova. Despre Constantin Tănase, toată lumea vorbea „de bine” și frumos. Cu excepția unora ce se simțeau prea mult „atinși” de cupletele sale! El nu s-ar fi supărat şi mai ales nu ar fi jignit pe cineva, în adevăratul sens al cuvântului „jignire”.Și era politicos cu toată lumea cu care se întâlnea. În peste trei decenii, cât a funcţionat Teatrul „Cărăbuş”, a lansat aici zeci de actori şi actriţe de succes. Știa să-i pună în valoare pe fiecare în rolul care i se potrivea. Avea, doar, o condiţie: „La final intră toată lumea, să fim mai mulţi, că omul vrea să vadă pe ce a dat banii!” Printre cei care s-au lansat aici, au cântat şi au dat reprezentații la „Cărăbuş”, putem exemplifica prin câteva nume, cum ar fi: Maria Tănase, marea cântăreață, marele Vasile Vasilache, Mia Apostolescu, cea care făcea ravagii cu frumuseţea şi picioarele sale superbe, Titi Botez și mulți alții…Trebuie să mai amintesc și că aici au fost aduse nume importante ale scenei internaţionale, un exemplu elocvent fiind dansatoarea de culoare Josephine Baker, adusă în urma unor sacrificii financiare considerabile.

Ar fi de zis, însă, că succesul repurtat în lumea spectacolului nu l-a făcut să uite de unde a plecat, sau de greul vieţii din Vaslui ori de prin alte părți pe unde a trăit, ori de oamenii din mijlocul cărora a pornit. A fost generos când a fost nevoie de a se repara o şcoală sărăcăcioasă și un orfelinat, de exemplu, a făcut rost de materiale de construcţie pentru diverse spații culturale sau burse pentru tineri actori. Odată, se spune că, într-un călătorie cu trenul, a găsit într-un coş un nou-născut părăsit în tren. Întâmplarea l-a marcat profund, aşa că l-a ţinut în grija lui pe bebeluș până când i-a găsit o familie. Noii părinţi l-au botezat pe copil Constantin Cărăbuş. Ar mai fi foarte multe de spus despre viața și creația lui Tănase, dar am să mă limitez la încă trei episoade de „povești” cu Tănase. Primul, despre cum s-a întâlnit el cu Charles Chaplin la Paris, al doilea, cum a ajuns Tănase organizator de corida, lupta cu tauri de sorginte spaniolă și cum a adus-o pe vestita dansatoare americană Josephine Baker la București…Trecând la prima poveste din „răbojul” anunțat, într-o seară, fiind el în turneu prin Paris, Constantin Tănase are parte de o întâlnire neaşteptată și de mare „marcă”. Se întâlnește cu nimeni altul decât  Charlie Chaplin. În cartea „Tănase“, Ioan Massoff şi Radu Tănase rescriu, pornind de la memoriile actorului, cum s-au cunoscut şi au dansat pe același ring de dans, cei doi artişti într-un restaurant parizian.

Astfel descriu aceștia întâlnirea memorabilă: „În restaurantul «El Garon», din Paris, se găseau la o masă Tănase cu soţia sa și cu actriţa Mia Apostolescu. La o altă masă, Chaplin, fiind, bineînţeles, ţinta multor priviri din local. Când celebrul artist s-a ridicat să danseze, lumea l-a aplaudat. Tănase, care avea o mare admiraţie pentru Charlot, aplauda, de asemenea. Ceva mai târziu, s-a hotărât şi a invitat-o la dans pe Mia Apostolescu. Dansa cu uşurință, mişcându-se, în ciuda corpolenţei sale, cu multă dezinvoltură (…). Printre cei care-l admirau pe Tănase era chiar şi Chaplin, care simţise de îndată că Tănase nu-i un consumator oarecare. Chemând un chelner, Chaplin se interesă, arătându-l pe Tănase: – Cine este? – Cred că e un american bogat şi excentric, răspunde chelnerul, încercând să găsească o explicaţie, apoi se apropie de masa lui Tănase şi îi spuse că Chaplin a vrut să ştie cine e: – I-am spus că sunteţi american… aşa credeam, se scuză omul. – American? Asta-i bună, sări Tănase, te rog să te duci imediat si să-i spui ca sunt român… înţelegi? Roumain…artist din Bucureşti…Bucharest…comprenez? Chelnerul s-a executat întocmai si cei doi actori s-au întors, zâmbind, unul spre altul. În clipa următoare, cum mesele nu erau prea depărtate, amândoi se apropiară şi-şi strânseră mâinile: – Tănase! – Chaplin! Apoi, la îndemnul discret al orchestrei, ce urmărise scena, atât Tănase, cât şi Chaplin şi-au invitat din nou partenerele, dansând încă o dată, spre satisfacţia publicului.“

Acum, vă propun să trecem la următoarea „poveste”, cea cu „corida de București” Nu se știe bine cine, cum și în ce fel l-a influențat pe Tănase să „investească” în luptele cu tauri, dar se pare că el voia să ofere un spectacol inedit, de mare amploare şi, probabil, să câştige ceva bani din investiția asta „exotică”. Astfel, în luna iunie a anului 1927, „după multe greutăţi şi complicaţii cu autorităţile, s-au adus la Bucureşti, din Spania doisprezece tauri şi cincisprezece toreadori”! Bineînţeles, că vestea s-a răspândit prin urbe cât ai clipi: „Tănase Toreador”! Firește, toată lumea bănuia că o fi vorba de vreun nou personaj ori spectacol la „Cărăbuş”, unde Tănase o făcea pe toreadorul, iar taurii erau din recuzita de carton! Chiar prefectul poliţiei capitalei a refuzat, inițial, să semneze autorizaţia pentru corida spunând: „– Hai că e o glumă. Cum să aducă maestrul Tănase tauri din Spania. Sunt din carton!” Până să-l convingă de realitate, „taurii nu puteau fi domoliţi deloc în grajdurile unde fuseseră adăpostiţi”. În cartea despre care vă ziceam, se spune: „Cât despre toreadori, găzduiţi la fostul hotel «Paris» de pe strada Academiei, cu ei problema era şi mai grea în fiecare seară cereau bani, apoi porneau la chef şi terminau cu încăierări. Ţipetele lor se auzeau până la ore târzii în stradă, iar hotelierul disperat îl scula, aproape în fiecare noapte, pe Tănase, ca şi cum acesta i-ar fi putut împiedica să se omoare între ei…” După un timp de lămuriri şi intervenţii, Tănase obţine toate aprobările legale și necesare. Premiera  faimoasei coride urma să albă loc la „Arenele romane” din Parcul „Libertăţii”. Au sosit mii de oameni să vadă taurii, toreadorii, dar şi pe marele Tănase. În ziua de 14 iulie 1927, lumea stătea cu sufletul la gură să intre taurii furioşi pufnind pe nări, în stare să distrugă orice le-ar sta în cale. S-a tras grilajul şi în arenă apar taurii…Dar, surpriză!…Se mişcau „au relanti”, cum scria Radu Tănase, „parcă anume să-i facă în necaz lui Tănase, care cu puţinele cuvinte spaniole pe care le ştia, încerca să-i convingă pe toreadori să facă ceva…” Taurii însă erau prea bătrâni ca să aibă chef de lupte. Tănase, în bunătatea sa sufletească, fusese păcălit la achiziția taurilor: nu se pricepuse la vârsta lor. Unii tauri căutau iarbă în arenă să mănânce, alţii s-au tolănit direct în arenă şi mai că nu au ațipit. Cu mare greutate, au reuşit spaniolii să-i facă să se ridice şi să încropească o „fugăreală” în arenă. Corida dezamăgise crunt pe spectatorii prezenți și totul a devenit un fiasco. Toreadorii, spre fericirea hotelierului unde erau cazați, s-au întors în Spania, iar Tănase a rămas pe cap cu cei doisprezece tauri. Ce să facă cu ei? A găsit, cu mare dificultate, un văcar dispus să-i găzduiască o vreme. Nu i-a ţinut nici acesta prea mult, zice-se, pentru că unul din tauri era să-l omoare pentru că ar fi  purtat brâu roșu…Tănase avea o dilemă majoră: ce să facă cu taurii în plin Bucureşti? Și a venit ultima soluție: măcelăria. Și-a „activat” relațiile de prin armată și a reușit să convingă pe comandantul unui regiment din București să cumpere taurii pentru a fi sacrificați la popota trupei. Tănase a vândut taurii pe mai nimica, dar a scăpat de ei, iar din „la Corrida” de la Bucureşti s-a ales praful! Sau tocănița… Până la urmă, „trupeții” regimentului din Şoseaua Chitilei s-au lins pe degete săptămâni întregi cu borş de „văcuţă” şi varză cu „văcuţă”…A la Tănase! După eşecul cu taurii, Tănase a fost „lovit” de un val de ploi. Până la demolarea Grădinii „Cărăbuş”, toată trupa cu el în frunte priveau cerul cu îngrijorare în fiecare seară şi se întrebau: „Jucăm sau nu jucăm azi?”.

Cea de-a treia poveste este cea a aducerii lui Josephine Baker la București. Astfel,Tănase reuşeşte să-şi surprindă publicul organizând un spectacol cu cel mai mare star de music-hall de la acea vreme, Josephine Baker. Pentru un onorariu exorbitant, de aproape 100.000 de lei, potrivit unor informaţii din ziarele vremii, Josephine Baker avea să ajungă în Gara de Nord din Capitală în 1928. Josephine Baker era, cu adevărat, o mare apariţie nu doar în România, ci oriunde în lume. Artista a făcut senzaţie pe scenele de music-hall pariziene şi de la Berlin, de la Londra, la începutul anilor ’20  devenind cea mai bogată femeie de culoare din lume. Era născută la St. Louis, statul Missouri, SUA, dar, din cauza segregaţiei rasiale, a părăsit SUA după debutul său în New York. În plus, contractele din Europa erau mult mai generoase, pentru că, aici, ea era o prezenţă exotică. Pe scenă, apărea mai mult goală decât îmbrăcată, cu nişte frunze de palmier pe talie. Cânta, dansa, făcea furori. Era răsfăţata publicului, mereu cap de afiş. Mai târziu, în anii ’40, artista a devenit agent secret în Franţa ocupată de nemţi. A lucrat pentru Rezistenţa franceză, de fapt pentru serviciile de informaţii ale Forțelor Franței Libere ale lui de Gaulle, şi a fost decorată, după război, cu „Legiunea de onoare”. Să revenim, deci, în 1928.. Când a coborât din trenul „Orient Expres” la Gara de Nord, unde era întâmpinată de o mulţime de români, Josephine Baker a fost impresionată mai ales de pitorescul florăreselor întâlnite la tot pasul și de parfumul Bucureștiului acelei vremi, așa cum au scris Ioan Massoff şi Radu Tănase. Tănase a ținut ca Baker să fie plimbată cu o şaretă trasă de struţ prin Bucureşti, șaretă adusă special din Paris.

    „Deodată, prin dreptul Capşei, zăresc (şi mă frec la ochi), o tânără negresă purtând pantaloni. Haida-de! O fi fenomenu-acela, cum îi zice? A, fata morgana… Nu, nu-i fata morgana, e fata tropicala de vreme ce o cheamă Josephine Baker şi coboară dintr-o trăsurică ancorată de un struţ şi aşază în faţa struţului un pumn de alune cojite şi păşeşte în Capşa şi bea un mazagran într-o societate mie-n sută virilă şi fâlfâie, şi se unduie, şi glisează dinaintea privirilor cloroformizate ale clienţilor şi trecătorilor care uită să mai petreacă“, scria Mircea Constantinescu în cartea sa „După Bucureşti potopul…“. Cert este că l-a cam costat pe Tănase aducerea lui Baker în capitală, dar „i s-a dus buhul” că poate face orice în ceea ce privește spectacolele și poate aduce pe oricine în București. Ceea ce, până la urmă, din punctul de vedere al „marketingului cultural”, era mai mult decât în regulă!

Constantin Tănase a murit în Bucureşti pe 29 august 1945. Au existat divere zvonuri despre moartea sa. Circulă și azi diverse teorii care susţin că actorul ar fi fost ucis de Armata Roşie. Unii internauți „știu foarte sigur” asta! În acea vreme, Tănase încă mai juca în Bucureşti, la un an după sosirea ruşilor, şi ar fi fost ucis, cică, din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să „rechiziţioneze“ toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând „Davai ceas“. Tănase a compus și un cuplet celebru ce spunea, printre altele: „Rău a fost cu «was ist das»/Da-i mai rău cu «davai ceas»/De la Nistru pân’ la Don/Davai ceas, davai palton/Davai casă şi moşie/Haraşo, tovărăşie!“. Potrivit datelor găsite în cartea „Tănase“, scrisă de Ioan Massoff şi de nepotul actorului, Radu Tănase, publicată, de altfel în epoca comunistă, Tănase ar fi murit, de fapt, în urma unei banale amigdalite, declanşată de o bere rece. Ar fi făcut febră, iar infecţia s-a răspândit rapid. Cu o noapte înainte de a muri, i-a spus medicului: „Doctore, să ştii că asta-i ultima noapte a lui Mihai Viteazul!“.

Tănase a fost înmormântat la cimitirul „Bellu“ din Capitală. Numele i-a rămas în eternitate. La fel și poveștile despre el și lumea sa de la „Cărăbuș”! Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești”  și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Ioan Massoff, Radu Tănase -„Tănase”, Ed. Meridiane, București,1967

Constantin Tănase

PORTRET: Constantin Tănase – figură legendară a teatrului de revistă românesc

PORTRET: Constantin Tănase – figură legendară a teatrului de revistă românesc

https://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/constantin-tanase-omorat-de-rusi-tanase-fustangiul-juca-cu-actrite-dezbracatele-ar-fi-avut-o-si-pe-maria-tanase-in-trupa-si-nu-numai-686245.html

https://historia.ro/sectiune/portret/constantin-tanase-veselul-artist-sarac-567174.html

https://adevarul.ro/cultura/teatru/portret-constantin-tanase-celebrul-cupletist-n-a-umblat-nasul-sus-1_59fd7add5ab6550cb8cb6501/index.html

https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/corida-tanase-vestitul-actor-adus-spania-tauri-toreadori-organiza-spectacol-nemaivazut-insa-finalul-fost-neasteptat-1_5d3f114a892c0bb0c6fb8ffb/index.html

https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/mozaic/6474-actorul-fara-concurenta-constantin-tanase-nr379-sapt05-11-iul-2012

https://ziaruldebacau.ro/intimplari-adevarate-corida-de-la-arenele-romane/