Current track

Title

Artist


Bucureștean de 36 de ani sub influența drogurilor, oprit în trafic de către polițiștii brașoveni

#Postat de on iunie 18, 2022

Sâmbătă, 17 iunie 2022, în jurul orei 10.45, în cadrul unei acțiuni pe linie rutieră, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 36 ani, din municipiul București, care conducea un autoturism în Stațiunea Râșnov, județul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv la THC-5 (CANNABIS). Prin urmare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/alancleaver/2320257051

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Sursa: https://bv.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/buletin-de-presa-18-06-2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *