Un mopedist fără drept de conducere, care a căzut de pe vehiculul său, a fost scos din trafic de către polițiști
#Postat de Carmen Vintu on mai 8, 2022
Sâmbătă, 7 mai 2022, la ora 21.44, patrula din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană este căzută de pe scuter în satul Forăşti.
Pe DJ. 208 F, în satul Forăşti, pe sensul de mers către Manolea-Forăşti, pe partea carosabilă, a fost identificat motoscuterul, iar lângă acesta a fost găsit căzut un bărbat de 27 ani din Com./sat Forăşti, judeţul Suceava. Acesta a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la Spitalul Mun. Fălticeni pentru investigaţii medicale.

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/626971
Fiind verificat în bazele de date, s-a constatat că bărbatul de 27 de ani figurează ca posesor de permis de conducere pentru categoriile AM, B1, B, având însă dreptul de a conduce suspendat.
Totodată, din verificări s-a constatat că la data de 07.05.2022, în jurul orei 21.40, bărbatul de 27 ani din comuna Forăşti, a condus mopedul pe DJ208E în afara loc. Forăşti, având direcţia de mers Ţoleşti spre Oniceni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, rezultând vătămarea corporală acestuia.
Conducătorul mopedului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest datorită leziunilor suferite, însă i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „vătămare corporală din culpă” prev. de art. 196 alin. 2 si 3 din C.P. şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” prev. de art. 335 al. 2 din C.P.
Sursa: I.P.J. Suceava/ 8 mai 2022
Jurnal FM 