Știrile pozitive ale zilei, 8 mai 2022
#Postat de Carmen Vintu on mai 8, 2022
1. Ciucă: La 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în care spune că, la 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate, beneficiind de încrederea instituţiilor din România, precum şi a celor de la nivelul statelor membre NATO sau UE.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:NicolaeCiuca.jpg
2. UPB: Premiul de Excelenţă ‘Octavian Stănăşilă’, pentru olimpicii la matematică de clasa a XI-a
Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) anunţă că, din acest an, acordă Premiul de Excelenţă ‘Prof. Dr. Octavian Stănăşilă’ primilor 3 clasaţi la Olimpiada Naţională de Matematică pentru nivelul clasei a XI-a.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:UPB_rectorat_20080727.jpg
3. FOTO Cetatea Vaticanului: 36 de noi membri ai Gărzii Elveţiene au depus jurământul pentru a-l proteja pe papă

Cu halebarda în mâini şi cu celebrele coifuri cu pene roşii pe cap, 36 de noi membri ai Gărzii Elveţiene au depus vineri jurământul la Vatican, angajându-se să-l protejeze pe papă, relatează AFP.
Sursa foto: https://www.piqsels.com/ro/public-domain-photo-jmftu
4. Jill Biden, întâlnire cu preşedintele Iohannis şi soţia sa, Carmen
Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, s-a întâlnit, sâmbătă, cu preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Jill_Biden_portrait_2.jpg
5. Emmanuel Macron a fost învestit preşedinte al Franţei pentru al doilea mandat de cinci ani
Emmanuel Macron a fost învestit sâmbătă la Palatul Elysee în funcţia de preşedinte al Franţei pentru un nou mandat de cinci ani, cu câteva zile înainte de începerea oficială acestui al doilea mandat, transmite AFP.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Emmanuel_Macron_(cropped).jpg
6. TAROM operează un nou zbor sustenabil în data de 8 mai 2022
TAROM va opera un nou zbor sustenabil în data de 8 mai 2022, pe ruta Bucureşti-Amsterdam, potrivit unui comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.

Exif_JPEG_PICTURE
Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:TAROM_YR-ASC_3.jpeg
7. Mureş: Bujorii de Stepă şi lacurile piscicole cresc anual atractivitatea turistică a comunei Zau de Câmpie
Bujorii de Stepă, care în această perioadă au atins maximum de înflorire în Rezervaţia Botanică de la Zau de Câmpie, şi numeroasele lacuri piscicole din zonă au început să crească în fiecare an atractivitatea turistică a acestei comune, o localitate preponderent agricolă.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/floare-infloreste-prim%c4%83var%c4%83-flor%c4%83-3481605/
8. Marc Anthony, ”în proces de recuperare” după accidentul suferit în Panama
Cântăreţul portorican Marc Anthony a anunţat că se află în proces de recuperare după accidentul care i-a afectat spatele şi care l-a obligat să-şi anuleze concertul pe care urma să-l susţină miercuri seară în Panama, relatează EFE.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Marc_Anthony_2010.jpg
9. VIDEO UPDATE Jill Biden şi Carmen Iohannis – la Şcoala Gimnazială ‘Uruguay’, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi
Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, au ajuns, sâmbătă, la Şcoala Gimnazială „Uruguay” din Sectorul 1 al Capitalei, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi.

10. VIDEO Sorin Cîmpeanu, despre vizita la Şcoala „Uruguay”: M-a bucurat aprecierea pentru profesorii şi elevii români
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi-a exprimat satisfacţia faţă de aprecierea pentru profesorii şi elevii români din partea primelor doamne ale SUA şi României, Jill Biden şi Carmen Iohannis, cu prilejul vizitei efectuate, sâmbătă, la Şcoala Gimnazială „Uruguay” din Sectorul 1 al Capitalei.

11. Achiziție impresionantă pregătită de Ministerul de Interne! La 2 ani de la mutarea lui Marcel Vela, Poliția Română cumpără din nou autovehicule
Ministerul Afacerilor Interne vrea să-și îmbogățească din nou parcul auto. La 2 ani de la ultima achiziție, făcută în mandatul fostului ministru de Interne, Marcel Vela, Inspectoratul General al Poliției Române are în plan o nouă achiziție de autospeciale.

sursa foto: Poliția Română
12. Colaborare româno-italiană în domeniul muncii
Veste bună pentru cetăţenii români care muncesc în Italia. Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat, după întâlnirea cu omologul său italian, Andrea Orlando, că au stabilit foarte clar o colaborare în ceea ce înseamnă certificarea şi confirmarea stagiilor de cotizare a cetăţenilor români care lucrează în Italia.

Sursa foto: https://www.bursa.ro/_img/articole/mare/464012.jpg?2022-05-05%2011:11:27
Sursa: https://www.bursa.ro/colaborare-romano-italiana-in-domeniul-muncii-42104647
13. Veste bună pentru românii cu mașini vechi. Program „Rabla”, fără obligații

Românii care vor să scape de mașinile vechi au primit o veste bună din partea ministrului Barna Tanczos. Aceștia pot recepționa „cel puţin 3.000 de lei”, fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou.
Sursa: https://click.ro/actualitate/national/veste-buna-pentru-romanii-cu-masini-vechi-pot-590213.html
14. Finala de 7* pe stadion de 3* » GSP a vizitat arena care ar putea gazdui duelul de titlu din Liga 1: „Deja ne sună oamenii că vor câte 1.000 de bilete”
Arena de la Buzau, pe care se va disputa, cel mai probabil, duelul de titlu dintre FCSB si CFR Cluj, este intr-o stare de degradare din cauza infiltratiilor. Singura VESTE BUNA: gazonul se prezinta in conditii acceptabile.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Crang_stadium.jpg
Jurnal FM 