Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Astăzi, „măcinăm” povești despre
jocurile de noroc. Despre patimă, dependență și afacere…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on mai 6, 2022
Motto: „E greu să tragi cu ochiul la cărţile lui Dumnezeu. Dar că el ar alege să joace zaruri cu lumea… e ceva ce nu pot crede nici măcar o clipă.” – Albert Einstein
Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești” de fiecare vineri, să ne ducem pentru câteva clipe, cam cât durează lectura rândurilor de față, într-o zonă de discuție mai puțin obișnuită pentru mine, dar care cred că merită „atinsă” preț de câteva minute. Este vorba despre patima jocurilor de noroc și „avântul” uriaș al acestei industrii pe aici pe plaiurile mioritice. Și am s-o-ncerc într-un mai puțin elevat limbaj, atât cât pot eu…Nu de altceva, dar câțiva „scoborâtori” direcți din stirpea lui Aristotel, Sofocle, Socrate, Perpessicius și Liiceanu la un loc, mă „blagoslovesc” p-acilea prin rețeaua lui Mark și a lui ceată că, vezi Doamne, e „limbaj de lemn” stilul în care scriu eu…Poate pentru unii care citesc mai mult de două propoziții poate deveni o mare problemă punerea cap la cap a informațiilor. Așa o fi, stimabili monșeri pseudo-critico-filosofi de ocazie, cu „școala veți” la activ care scrieți mai mult decât ați citit vreodată, da-i din lemn moale și e pentru cei care au citi câte ceva la „veața” lor…
Personal, pot spune că nu m-a atras niciodată în viață mirajul „zarurilor” și norocul aleatoriu al eventualelor posibile câștiguri generate de jocul sorților. Este un „segment” de viață care nu mi-a provocat absolut niciodată vreo tresărire de emoție și așteptare pozitivă, prin care să m-atragă ori să mă motiveze cu ceva! Nu spun că nu știu să joc anumite „jocuri de societate”, ca să le denumesc elegant, dar absolut niciodată nu am riscat măcar o para chioară pe „jocul sorții”…Ca să fiu sincer, în prima tinerețe, mai cumpăram câte-un loz în plic ori, din an în paști, mai luam câte-un bilet la Loteria Națională. Dar cam atât. Nu m-au pasionat nici alte jocuri, fie ele online au ba! Cu excepția celor televizate, din categoria emisiunilor tip „jocuri și concursuri” de cultură generală, unde am participat la emisiuni de acest gen cam la toate televiziunile din „peisajul” media românesc care au găzduit așa ceva. Și unde am și câștigat sume consistente. Dar, nota bene, jocurile acestea s-au bazat majoritar pe cunoștințe de cultură generală acumulate în timp și mult, mult mai puțin pe jocul hazardului. Tot în prima tinerețe, printre alte materii pe care le studiam pentru a deveni ofițer de artilerie, exista și cea numită „matematică aplicată” și care includea intens partea de matematică numită Teoria Probabilităților, folosită de artileriști pentru a calcula, practic, probabilitățile lovirii unui obiectiv (sau ținte, cum spun, greșit, unii oameni din media) de proiectilele trase de artilerie, în general. Dar această teorie e valabilă și aplicabilă peste tot în universul uman cunoscut. Ca întreaga matematică, dealtfel, cum ne spunea dirigu’ de mate’ Ion Stoian din liceul meu militar din urbea Unirii celei mari, Alba Iulia. Nu că mi-ar fi plăcut prea mult! De matematică zic, nu de dirigu’! Doar atât cât era nevoie, firește! Prin urmare, văzând multitudinea de posibilități și probabilități de „întâmplare” a unui lucru în acest univers, nu am simțit vreun „ghes” să-mi încerc vreodată norocul la vreun joc de noroc. De orice fel ar fi fost acesta! Am să-nchei referirile la persoana mea și am să zic de unde mi-a venit imboldul de a vă aduce în atenție acest subiect. Mai zilele trecute, în plimbările mele lungi prin urbea cea numită, mai ales de comentatorii sportivi, „de la poalele Tâmpei”, mi-am propus să număr câte „stabilimente” de jocuri de noroc de diverse forme și denumiri găsesc pe un anumit bulevard. Și m-am îngrozit de numărul acestora. Nu c-ar fi fost pentru prima dată când am sesizat proliferarea la cote nebănuite a acestor tipuri de afaceri și „locuri de pierzanie” prin orașele românești…
Peste tot pe unde am umblat prin țară în ultimii ani, fără excepție, am văzut „înflorind” acest tip de localuri și m-am întrebat, de fiecare dată, de unde vine apetența românului pentru astfel de activități. Și după ce am citit mult, din multiple surse, am văzut că e un curent mondial extrem de puternic în creșterea apetenței lui (cică) Homo Sapiens pentru așa-zisele câștiguri ușoare ori, vorba anglo-saxonului, „easy money”. Ș-apăi cum să rămână românu-n afara trendurilor mondiale, nu-i așa? Specularea viciilor umane a înflorit dintotdeauna pe plaiurile mioritice, chiar dacă au fost generate varii crize de diverse tipuri în societate. Dar noi, acilea-n spațiul carpato-danubiano-pontic suntem obișnuiți cu crizele că, doar, vorba unui bun amic, noi suntem „într-o veșnică criză cam de pe la Burebista-ncoace”! Trebuie să vă mărturisesc că nu am intrat niciodată într-un așa-zis cazino „de modă nouă” ori în vreun alt stabiliment cu titlu pompos, care găzduiește pariuri, jocuri de tipul vestitelor „păcănele” ori altfel de „cioace” verișoare bune cu clasica scamatorie „alba-neagra”…Trecând într-o zi de aprilie pe bulevardul Calea București din Brașov și văzând eu o ușă deschisă la un asemenea „lăcaș”, lângă care o domnișorică fardată strident (stricând frumusețe de chip tânăr, dar asta-i altă poveste…) trăgea cu sete dintr-o țigară. O-ntreb dacă pot intra și se uită la mine ca la un coborât de pe Marte, cel puțin. Și-o fi zis fătuca (s-o numim Rodica, că mi-a zis fata să nu-i dau numele real, din motivele ei personale) precum că nenea ăsta mustăciosu’ și grizonantu’ îi cere ei, „zeiței păcănelelor”, permisiunea de a intra acolo unde oricine are liber să piardă la greu tot ce a agonisit. Pe lângă mine au intrat glonț înăuntru vreo trei bărbați mai tineri, cu privirile sticlindu-le a poftă de joc, dar și unul mai „puriu”, cam peste vârsta mea, ziceam eu, dar mult mai gârbovit și cu „lumina” destul de stinsă în priviri. Am tras-o de limbă atât cât s-a putut pe această Rodica despre clientela obișnuită a localului, în general, despre comportamentul obișnuit al acestora și am aflat câteva povestioare despre care i-am promis, până la urmă, că n-am să scriu. Nu de altceva, dar are de întreținut un copilaș cu job-ul pe care îl face în acel local în care, ce-i drept, zicea ea, nu prea dă pe brânci, ci doar speculează patima jocurilor întipărită în sufletele celor ce intră acolo. Și vorba machiavelică a infernului dantesc:„Lasciate ogni speranza, o voi che siete entrati” … Cu speranța că vei câștiga ceva, vei pierde din ce în ce mai mult, firește! Asta-i singura filosofie care funcționează în astfel de locuri. Și mi-a zis fata, cu certitudinea celei ce a văzut multe, că tinerii (cei trei „crai” pomeniți anterior) tocmai ce pierduseră zilele trecute sume fantastice (pe care un om obișnuit, ce transpiră muncind ca să-și câștige pita cea de toate zilele nici nu visează) și plecaseră din acel „cazino” cu privirile „stinse”. Acum reveneau, probabil cu sume împrumutate, în speranța că vor „bate casa”. Iar cel mai „puriu” și care arăta cam pe la „65 plus” către 70, era, de fapt, după spusele fetei, de-abia „săltat” de cincizeci de toamne, dar era îmbătrânit al naibii de iute din cauza patimii sale neostoite pentru jocuri, tutun și alcool, intrând în sarabanda coborâtoare a curbei lui Gauss către locul pomenit de nenea Dante: adicătelea Infernul!…
Fătuca-mi mai spunea și că, prin preajma localurilor de acest gen, roiesc și cămătarii de profesie, ilegali, firește, și care de-abia așteaptă să vadă astfel de „priviri stinse”, dar degrabă aducătoare de dobânzi multiplicate în progresie geometrică. Și apar, drept urmare, nenumărate patimi de neoprit, dependență extremă de jocuri dusă în patologic, bani aruncați pe apa Sâmbetei, destine frânte, case pierdute, căsnicii ratate, morți suspecte, fie sinucideri fie „pedepse” pentru rău-platnici ai împrumuturilor date de cămătari și așa mai departe…Da, există și așa ceva, iar polițiștii se confruntă cu multe asemenea cazuri, din ce în ce mai mult. I-am mulțumit fetei pentru micile destăinuiri. Mă mir tare că le-a făcut după ce, inițial, mă privea tare suspicios, aruncând priviri piezișe către un tip ce părea „păzitorul” și „atotstivuitorul” acelui local, ca să citez un „clasic” gânditor post-decembrist degrabă crescător al ratei natalității direct din pușcărie.
De ce s-a permis o asemenea „libertate de mișcare” acestui gen de afacere? Dumnezeu știe, că numai educative nu sunt astfel de „locuri de pierzanie”! Nu fac pe lupul moralist, că nu mi-e străin tot ce-i lumesc și am încercat multe în această viață, dar patima asta chiar duce la vieți distruse, destine rupte-n bucăți, dependență cum rar dau alte vicii și, în cele din urmă, la moarte mult prea devreme față de firescul dat de Cel de Sus. Întrebarea mea anterioară este retorică, firește, pentru că răspunsul e mai mult decât evident: este o activitate degrabă aducătoare de arginți, dar nu pentru „guguștiucii” care cad în plasa mult-visatelor câștiguri facile ci pentru „apropitarii” acestor localuri ori pentru administratorii acestora (că proprietarii de drept ai multora dintre acestea sunt de pe alte meleaguri, mai ales din cele numite „paradisuri fiscale”, din insule exotice ori state micuțe și extrem de bogate).Gurile rele zic că-s și mulți ruși din cei bogați, de le zice lumea oligarhi, printre „apropitari”. Așa o fi, nu zic nu… Bine, eu mai cred, în plus, că, având în vedere viteza tip „iute-iute și degrabă” cu care s-au deschis localurile de jocuri de noroc înaintea multor altor genuri de afaceri la „relaxarea” măsurilor anti-pandemice, că multe au conexiuni cu aceiași „păpușari” cu ochi albaștri ca azurul mării care conduc și politichia românească și cam tot ce mișcă prin arealul mioritic…Și cred, sincer, că așa e și n-am să dezvolt mai mult această idee! Fiecare crede ce dorește!
Cam de vreun deceniu și jumătate, mai pregnant, tot mai mulți oameni de prin spațiul mioritic, îndeobște tineri cu diverse probleme familiale, la locul de muncă ori cu o situație materială devenită precară ori dificilă din start și care încearcă să-și ostoiască și să-și „aline” sufletul „prăjit” exact în jocurile de noroc, sunt atrași ca fluturii la lampa acestei lumi ciudate. Și vine fireasca întrebare „de ce?”… Dependenţa de jocurile de noroc reprezintă, fără discuție, o boală, cu nevoi reale de tratament, după cum spun psihologii mai ales, adică oamenii care se pricep la dependențe de acest fel. Din cele ce am citit prin diverse surse, se pare că, până la începutul anului 2020, în România erau undeva în jurul cifrei de 250.000 de oameni care au încercat mirajul îmbogățirii rapide, dar care au dat cu oiștea-n gardul vieții și au devenit dependenţi „cu acte-n regulă”, călcând, din ce în ce mai des, pe drumul pierzaniei totale. O amică de-a mea, psiholog de profesie, îmi povestea mai deunăzi, discutând noi despre acest subiect, care ar putea fi resorturile intime ale acestei dependenței. Am rugat-o s-o facă în limba română de rând, inteligibilă și pentru cei cu „școala veții”, ca să nu fim acuzați – nu-i așa? – de uzitarea unei „limbi de lemn”… Și-mi spunea amica mea cum că, în mediul său profesional, se vorbește, în contextul dependenței despre care aminteam, despre „ipoteza existenţei unui posibil sindrom de deficient, a sistemului de recompense a creierului, apărut în urma unei modificări genetice, care duce la existenţa unui dezechilibru în eliberarea de dopamină (neurotransmiţător ce intervine în sistemul de recompense şi întăriri a creierului), în sensul eliberării unei cantităţi insuficiente”. Mai inteligibil nu s-a putut că…n-am găsit altă rimă, vorba unui cunoscut și mare actor român!
Și-mi mai zicea amica mea pricepută-ntr-ale psihologiei cum că rezultatul firesc al acestui dezechilibru este o nevoie continuă de pseudo-emoţii pozitive, care îi determină pe oamenii în cauză să caute variate surse de plăcere (cum ar fi drogurile, alcoolul ori subiectul de azi, adică jocurile de noroc), comportament care, la nivel biologic, „corespunde nevoii de reglare a cantităţii insuficiente de dopamină, substanţă cunoscută ca şi molecula plăcerii.” Deci plăcerea, bat-o vina, ne duce cu oiștea-n gardul ratării umane! Cert este faptul că, tot conform celor ce-mi povestea doamna psiholog, la nivel strict psihologic, „jucătorul care a atins nivelul patologic este un tip foarte competitiv şi degrabă preocupat de ceea ce cred alții despre el, veșnic neliniştit şi eminamente superstiţios ori un tip care crede despre el că poate controla evoluția lucrurilor atunci când joacă efectiv. Acesta mai este un tip de om care consideră banii ca fiind atât sursa tuturor problemelor sale, dar şi eterna rezolvare a acestora.” Și de aici, urmează spirala intrării în vrie continuă! Totodată, cred că se poate vorbi despre dependența de jocurile de noroc ca fiind un comportament dobândit şi continuat, datorat inițial unei „recompense” măricele mai pe la începutul vieții de „gambler”, adică a unui câștig substanțial care, firește, va reveni ulterior în aceeași apă a Sâmbetei, fix de unde a plecat, dar împreună cu mult mai mulți bani din portofoliul „guguștiucului”. Adică i-a pierdut că „l-a bătut casa”, nu-i așa?!
Din păcate, am cunoscut câțiva oameni care au căzut tare urât pe această cale a pierzaniei. Am avut și un coleg, odată, care a ajuns să piardă imens la pariuri, amanetându-și cam tot ce avea și împrumutându-se pe la „rackeți” veniți de prin estul extrem al Europei și care a scăpat ca prin urechile acului de recuperatorii desemnați a-l „mulge” de orice urmă de para chioară pe care ar putea-o deține. Și încă unul care se făcea de râs împrumutându-se în stânga și-n dreapta, uitând să returneze sumele împrumutate, apelând la tertipuri ridicole! Mă-ntristez numai când mi-aduc aminte de rușinea pe care ar fi trebuit s-o aibă! Nu judec pe nimeni, dar nu pot să nu constat! Și am mai cunoscut, printre alții, tot într-o zi de aprilie mai călduț, și un tip relativ tânăr, să-i spunem George, pe o bancă în parcul din zona Parcul Someș din Brașov, unde acesta îmi spunea, printre altele, după multe încercări de „trageri de limbă”: „Domnule, înainte vreme, am fost un om super-normal, cu loc de muncă fain, câștigam bine la firmă, fiind eu băiat cool, sociabil și cu lipici la fete. Am dat-o de gard și m-am băgat până-n gât în mizeria asta cu jocurile și am devenit total dependent, am pierdut la greu, am intrat în datorii imense, m-am împrumutat mereu, în spirală pe oriunde am putut. Normal că n-am fost în stare să dau banii înapoi, am pierdut toți prietenii, mi-am mințit părinții, iubita…Pe care i-am și pierdut!”. S-a oprit din vorbit și privea în gol! Golul dat de remușcări? Poate, doar el știe! Zice că, dacă ar putea, ar da timpul înapoi ca într-un film pe care-l văzuse pe Netflix despre mașina timpului, atunci când mai avea televizor și bani de plătit abonamentul la Netflix. Și-mi mai spune: „Cred că, poate, aș încerca să renunț să jocuri. Ce să vă zic? Încerc să mă controlez, dar nu reușesc să mă abțin.Nu încă…Știu că-i boală grea asta, dar ce să fac?”. „Să te oprești, să nu mai intri acolo!” îi zic eu…Se uită la mine ca la unul de pe altă planetă…„Domnule, înseamnă că n-ați câștigat niciodată sumele la care am avut eu acces prin jocuri și pariuri! Am avut sume cu multe zerouri în coadă!” Îi zic „și ce-ai făcut cu banii?” …Păi, simplu, i-a băgat din nou în jocuri și pariuri.Răspunsul era evident…L-am sfătuit să caute ajutor de specialitate la un psiholog. Mi-a zâmbit amar, ștergându-și de niște fire de praf imaginare geaca deja jerpelită pe care se vedea că o purta continuu, din lipsă de altă îmbrăcăminte. Poate, pentru că-și jucase și cămașa de pe el, cum se spune!
Dacă nu știați (eu am aflat recent, când am citit pentru documentarea rândurilor de față), vă pot zice că avem și un Oficiu Național pentru Jocuri de Noroc, care, cică, e „tăticul și mămica” jucătorilor și „baza temeliei fundamentului” deținătorilor de „cazinouri” – dughene de pariuri. Scuze că le zic așa, dar așa-mi vine…Prin 2015, prin Legea nr.124, guvernarea noastră mioritică reglementa piața jocurilor de noroc, obligând organizatorii de jocuri de noroc, adicătelea deținătorii ori administratorii acelor „cazinouri” – dughene să înființeze o fundație care să le ofere sprijin dependenților. Adică „cremenalu’” să ajute victima să mai răsufle, nu-i așa? Cred că sunt cam răutăcios acum… Această pravilă despre care ziceam preciza obligativitatea înființării unui fond de stat, la dispoziția acelui oficiu (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc) despre care aminteam anterior, pentru prevenirea dependenței. Fiecare companie de jocuri de noroc trebuia să contribuie la acest fond de stat cu 1.000 de euro pe an, respectiv cu 5.000 de euro pentru operatorii online și Loteria Națională. Dar – ce să vezi?- nu prea s-a făcut nici un fond și nici o fundație! Îi atingea prea tare la „lingurică” pe sărmanii deținători de „alba-neagra” ăștia mari!
Onorabilul Oficiu pomenit anterior zice într-unul din comunicatele sale că „articolul de lege a fost abrogat prin OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Prin același OUG a fost înființată în cadrul ONJN o activitate pentru promovarea respectării principiilor și măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social, astfel cum sunt acestea reglementate de prevederile art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea ONJN și pentru modificarea și completarea OUG a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare”. Adică, mai pe șleau, „dă-i în…originea genetică pe dependenții ăia scârboși”!…În fapt, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este o instituție publică în subordinea Guvernului Româniaie, având atribuții de autorizare, monitorizare și control în domeniul jocurilor de noroc, iar jucătorii sunt protejați de legislația specifică jocurilor de noroc. Asta scrie pe site-ul dumnealor. Conform legii, în activitatea sa, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc trebuie să urmărească respectarea principiilor de prevenire a dependenței și sprijină toate inițiativele asociațiilor de profil în privința jocului responsabil. „Operatorii” de pariuri și jocuri au fost taxați, până la abrogarea acelei legi din 2015, cu acele sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de euro despre care aminteam anterior. Banii ar fi trebuit să înceapă să rezolve problemele de dependență ale „sufletelor rătăcite”.
Zice-se că, din 2015 și până la abrogarea din 2018, s-ar fi strâns în acel fond destinat prevenției/rezolvării dependenței, undeva între 800.000 și un milion de euro, dar efectele, practic, nu se văd. Sorin Constantinescu, președintele Asociației Operatorilor de Cazinouri din România, confirma într-un interviu acordat acum trei ani: „Statul avea obligația să autorizeze nașterea unei asociații, fundații sau orice altă formă de organizare, cu psihologi plătiți, pentru prevenirea dependenței de jocuri de noroc. Banii sunt la Guvern, dar nu sunt folosiți cum trebuie. Fiecare aruncă pisica în ograda celuilalt”. E posibil, totuși, ca unii dependenți, dintre cei care chiar conștientizează viciul, să mai ceară ajutor, de oriunde ar putea veni acesta. Guvernarea noastră „eternă și fascinantă”, focalizată pe câștigurile grupurilor de interese („azurii” în ochi și interese) are soluții: un întreg hățiș de legi, pravile, sugestii și vorbe-n vânt! Și care ajută dependenții de viciul jocurilor fix cum ajută sonetele lui Shakespeare devierea rachetelor Kalibr rusești trase azi pe teritoriul ucrainean! Bine, e clar că principalii implicați, adică „vicioșii” despre care ziceam, trebuie să aibă voința de a încerca să se desprindă din malaxorul care-i duce către iad, dar și societatea ar cam trebui, cumva, să-i ajute. Personal, nu prea știu cum, dar avem destule minți strălucite-n țărișoara noastră care-ar trebui să ofere astfel de soluții! În viață, de multe ori, întâlnim oameni care își clamează nefericirea și se vaită necontenit că nu reuşesc să se bucure de viaţă și să aibă parte de laptele și mierea pe care le au alții.
Acești semeni de-ai noștri sunt, în fapt, prizonieri în propriile lor gânduri despre eșecuri şi răutatea celor ce-i înconjoară, dar uită un lucru esențial: ei sunt stăpânii propriilor vieţi. A avea puterea şi controlul asupra vieţii tale este un drept cu care te naşti, dar unii semeni pierd acest drept pentru că îl aruncă la gunoiul existenței. În esență, este dreptul fiecăruia de a avea controlul asupra felului său de a trăi, de a alege fiecare ce să facă cu timpul său în fiecare zi, să trăiască fiecare așa cum dorește și să relaționeze cu cine, cât și cum vrea fiecare.Faptic, actualmente, din câte știu eu (e clar că-i posibil să nu știu bine), nici o instituție a statului român nu se ocupă de „salvarea sufletelor rătăcite în lumea pariurilor”. Situația este una cel puțin delicată…Despre alte lucruri „bune de măcinat” voi mai zice câte ceva aici, la „Moara cu povești” într-o întâlnire viitoare. Când? Fix peste o săptămână! Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet ca-n alte dăți: e o urare din Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse:
https://sfaturimedicale.ro/dependenta-de-jocuri-de-noroc/
https://www.libertatea.ro/stiri/confesiune-dependent-jocuri-de-noroc-2607845
https://www.clinica-aliat.ro/jocuri-de-noroc/
https://www.zf.ro/companii/topul-20-de-companii-din-industria-jocurilor-de-noroc-si-a-pariurilor-din-romania-actionarii-sunt-asunsi-in-casute-din-cipru-16721608
https://www.zi-de-zi.ro/2022/04/26/romanii-lasa-peste-un-miliard-de-euro-la-cazinouri/
https://historia.ro/sectiune/timp-liber/p-scurt-istoric-al-jocurilor-de-noroc-de-la-571191.html
https://ziare.com/jocuri-de-noroc-rusia/jocuri-de-noroc-pacanele-afaceri-rusesti-romania-1736553
https://www.uttgm.ro/jocuri-de-noroc.htm
Surse foto:
https://www.natgeo.ro/articole/istorie/30552-evolutia-jocurilor-de-noroc
https://foto.agerpres.ro/?is_search=1&searchtxt=++Oficiul+National+pentru+Jocuri+de+Noroc
