Oameni care au fost. George Moroianu, publicist, economist, diplomat

Stimați cititori, săptămânal, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă invit să aflați câteva informații despre un mare om și mare român, George Moroianu.

La terminarea celui de-al doilea război mondial se stingea din viaţă cărturarul George Moroianu, cunoscut publicist, economist, diplomat, una din figurile proeminente, care a slujit Unirea de la 1918 prin acțiunile sale diplomatice peste hotare. George Moroianu a văzut lumina zilei la 22 iulie 1870, în Satulung – Săcele. Primele studii le-a efectuat în localitatea natală, după care a urmat Școala Comercială din Brasov. Între 1889 si 1892 a urmat Institutul Superior de Comerț din Anvers, iar între 1892 și 1895, Școala Liberă de Științe Politice din Paris.

După doi ani, în 1897, obținea doctoratul în științe economice și financiare în cadrul Universității din Tûbingen, cu teza La loi agraire de 1864 et l’état du paysan en Roumanie. Activitatea profesională și-a desfășurat-o sub diferite ipostaze. Un tablou cronologic al acesteia poate fi zugrăvit astfel: din 1898 a activat la Ministerul de Industrie și Comerț din țară, între 1907 și 1909 a fost atașat cu probleme economice pe lângă Consulatul General din Londra, iar din aprilie 1908 devenea consul al României la Londra.În perioada 1909-1916 a fost atașat comercial al României pentru Germania, Austro-Ungaria și Italia, cu sediul la Viena.De asemenea, în 1913-1914 ocupa aceeași funcție pentru Elveția, iar în 1917 era atașat comercial al României în Rusia, cu reședința la Odessa.

Aflat la Anvers, în 1891, a înființat o secție a Ligii Culturale a tuturor românilor. În calitate de președinte al acestei secții, a publicat articole în ziare precum: „L’Indépendence Belge“, „La Réforme“ și „Le Précurseur“, popularizând cauza dreaptă a românilor transilvăneni. La Paris, unde își continuă studiile începând cu anul 1892, este ales președinte al Ligii Culturale, desfășurând o bogată activitate de popularizare a cauzei poporului roman. Publică mai multe articole în ziarul francez ,,Journal des Debats” încă din 1892 popularizând lupta Memorandiștilor transilvăneni, articole care se regăsesc și în celelalte publicații amintite anterior.

În acest timp, el a intrat în contact cu personalități publicistice de la ziarele belgiene amintite anterior, precum Georges Lorrand sau Louis de Keymeuleau. La 23 decembrie 1891, trimitea o telegramă din partea Ligii la Roma, unde se desfășura Conferința interparlamentară europeană, în cadrul căreia deputații italieni – printre care și Menotti Garibaldi, fiul marelui patriot Giuseppe Garibaldi – au apărat și susținut cauza românilor asupriți din Austro-Ungaria. În 1892, a apărut „Replica“ studenților români de la Universitățile din Cluj, Budapesta, Viena și Graz, acest memoriu avându-l drept principal autor pe Aurel C. Popovici. George Moroianu s-a aflat în mijlocul acțiunii de difuzare a celebrei „Replici“, la sugestia sa fiind tradusă și în limba engleză, pe lângă traducerile în franceză, italiană și germană deja existente.

În octombrie 1892, George Moroianu a fost ales președinte al secției din Paris a Ligii Culturale, în locul lui Stroe Brătianu, decedat. În capitala Franței a colaborat la ziarele franceze „La République Française“ și „La Justice“. În iunie 1893, la Montpellier, Moroianu susținea o conferință despre aspirațiile românilor din Transilvania. Aflat într-o călătorie la Londra, în vederea prezentării mișcării memorandiste, este primit, în ianuarie 1894, de prim-ministrul britanic, lordul Gladstone.[3] Și-a adus o contribuție  deosebită pentru organizarea mitingului din 5 martie 1894 la Oxford, pentru susținerea cauzei românilor memorandiști și la Sorbone, miting organizat a treia zi a procesului memorandiștilor, la care au participat peste 3.000 de studenți. În timpul celebrului proces al memorandiștilor, 7-25 mai 1894, George Moroianu a organizat, la Paris, un miting la care participau trei mii de persoane, miting prezidat de prof. Ernest Lavisse, membru al Academiei Franceze, care își exprima solidaritatea cu memorandiștii.[4] Tot în această perioadă, George Moroianu a fost corespondent de presă al mai multor ziare din Franța, organizând – alături de alți membri ai Ligii de la Paris, precum Ovid Densușianu sau Mihai Ianculescu – un birou de informare cât mai complet, spre a întregi datele furnizate diverselor agenții diplomatice. În luna august a anului 1895, cu prilejul Congresului Naționalităților din Imperiul Austro-Ungar, desfășurat la Buda, trimitea politicienilor din vestul Europei informații cu privire la lucrările congresului, prilej cu care a evocat din nou situația românilor transilvăneni.

Un moment important în activitatea sa a fost reprezentat de acțiunile din august 1897, din timpul Conferinței inter-parlamentare de la Bruxelles, unde Moroianu susținea faptul că liberalismul și constituționalismul unguresc sunt fațete ale demagogiei politice, iar românii nu sunt reprezentați în număr proporțional în parlament, având în vedere că erau majoritari în Transilvania. Între 1907 și 1909, George Moroianu a fost diplomat la Londra, unde a urmărit să atragă de partea cauzei sale importante personalități politice și culturale – cum ar fi istoricul J. Setton-Watson sau ziaristul W. Steed de la „Times“[5], care au publicat articole în sprijinul românilor. În timpul Primului Rãzboi Mondial, aflat la Odessa în calitate de consul comercial al României, alături de Ion Nistor și alți intelectuali ardeleni refugiați în Rusia, a solicitat prim-ministrului I. I. C. Brătianu trimiterea în Occident a unor oameni de cultură, în vederea atragerii mai multor personalități de partea cauzei românești.

Anul Unirii celei mari îl găsește la Londra ca reprezentant al românilor ardeleni, desfășurându-și activitatea la Ministerul de propagandă din Londra și apoi în Comitetul Unității Naționale din Paris, susținând cauza unirii tuturor românilor în calitate de consilier al delegației române pentru Conferința de la Paris. Se bucură de bunele relații pe care le avea cu Seton Watson, care vizitase România în februarie 1915. În scrisorile trimise lui I.I.C. Brătianu, George Moroianu îl asigura pe acesta de sprijinul politicienilor englezi. În ziarul „Times” apar mai multe articole scrise de George Moroianu despre cauza Unirii.  În mai 1918, și-a reluat activitatea în cadrul Departamentului de propagandă, ca atașat al Ministerului de Externe englez pentru problemele românilor și, în special, pentru teritoriile românești din monarhia austro-ungară. La Londra și-a reluat întrevederile cu influentele personalități ale statelor Antantei.Ulterior, Moroianu s-a îndreptat spre Paris, unde a fost ales membru al Consiliului Național al Unității Române.Aici a colaborat la ziarul „La Roumanie“, condus de Take Ionescu, din redacția căruia mai făceau parte Octavian Goga, părintele Vasile Lucaciu și Nicolae Titulescu.Un rol important al acestui Consiliu a fost pregătirea materialelor necesare Conferinței de pace de la Paris, prin care să se pună în evidență și să se argumenteze documentat drepturile și interesele poporului român.

Meritele sale în acțiunea propagandistică din străinătate pentru dreptatea cauzei românești l-au impus în conștiința contemporanilor. După Marea Unire, Marele Sfat Național l-a numit secretar general al Afacerilor Externe în Consiliul Dirigent al Transilvaniei (iunie 1919-aprilie 1920).[6] Din 1921 pânã în 1938 a fost profesor de economie politică la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj, al cărei rector a fost între 1929 și 1936. DIntre lucrările sale științifice, literare și diplomatice pot fi amintite: ,,La loi agrare de 1864 et l”etat du paysan en Roumanie”(teză de doctorat) publicată la Stuttgart în 1898 ,,Legăturile noastre cu Anglia”, Cluj, 1923ș ,,Din ținutul Săcelelor”, București, 1931 șI ,, La lutte des Roumains transylvains pour la liberté et l’opinion européenne”, Paris, 1933 ,,Chipuri din Săcele”, București, 1938.De asemenea, el a fondat revista „Observatorul social-economic“, care a apãrut între 1931 si 1947.⁹

Numele său rămâne însă legat de cel mai important eveniment al biografiei sale, Unirea cea mare, pe care  a slujit-o cu mare credință.

Surse:

*** Cărturari brașoveni (sec. XV-XX). Ghid bibliografic, Brașov, 1972

– Ionuţ Tănase, George Moroianu – Apostolul unirii tuturor românilor, art. publicat în Revista „Braşovul şi eroii neamului rpmânesc, nr.2/2018

– George Moroianu, Luptele de emancipare ale românilor din Ardeal în lumina europeană, în „Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul. 1918-1928“, București, Editura Cartea Națională, 1929, vol. III

Credit foto-prof.Ionuţ Tănase. Director Liceul Teoretic George Moroianu, Săcele

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

[1] *** Cărturari brașoveni (sec. XV-XX). Ghid bibliografic, Brașov, 1972, p. 147

[2] Ibidem

[3] George Moroianu, Luptele de emancipare ale românilor din Ardeal în lumina europeană, în „Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul. 1918-1928“, București, Editura Cartea Națională, 1929, vol. III

[4] *** Cãrturari brașoveni (sec. XV-XX). Ghid bibliografic, Brașov, 1972, p. 147

[5] George Moroianu, Luptele de emancipare ale românilor din Ardeal în lumina europeană, în „Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul. 1918-1928“, București, Editura Cartea Națională, 1929, vol. III, p. 14;

[6] George Moroianu, La lutte des Roumains transylvains pour la liberté et l’opinion européenne”, Paris, 1933, p. 72