Acțiuni desfășurate de polițiștii vasluieni pentru siguranța traficului rutier
#Postat de Carmen Vintu on februarie 5, 2022
În perioada 1-2 februarie 2022, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Biroul Rutier au luat măsuri pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru a depista șoferii care nu acordă prioritate pietonilor care au acest drept și pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au verificat peste 100 de vehicule, legitimat peste 130 de persoane și testat alcoolscopic peste 60 de conducători auto.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.400 lei. Dintre acestea, 49 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice). De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: neprezentarea la unitatea de poliție competentă, în termen de cel mult 24 de ore, de la producerea unui eveniment rutier (5), neacordare de prioritate față de pietoni (4), conducerea sub influența alcoolului (1), depășirea neregulamentară (1) și nerespectarea culorii roșii a semaforului electric (1) iar cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: constatarea expirării Inspecției Tehnice Periodice (1), constatarea de defecțiuni la sistemul de iluminare (1) și lipsă poliță de asigurare RCA (1).

Joi, 3 februarie 2022, în intervalul orar 9:30-12:30, polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, în colaborare reprezentanți ai Registrului Auto Român, au acționat în municipiul Huși pentru pentru verificarea legalității transportului rutier public de persoane și marfă, în regim taxi, și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în mediul urban.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 70 de vehicule, legitimate peste 80 de persoane și testați alcoolscopic 35 de conducători de vehicule.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 17.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: conducerea sub influența alcoolului (1), depășire neregulamentară (1), neprezentarea la unitatea de poliție competentă, în termen de cel mult 24 de ore, de la producerea unui eveniment rutier (1) și circulație pe sensul opus (1) iar cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: constatarea de defecțiuni la sistemul de iluminare (2), constatarea de defecțiuni tehnice (1), aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător (1) și folosirea de pneuri uzate peste limita legală admisă (1).
Polițiștii vasluieni vor continua să ia măsuri pentru a crea o atmosferă de disciplină și siguranță în rândul șoferilor și pentru a întări autoritatea polițiștilor asupra participanților la traficul rutier.
Sursa: I.P.J. Vaslui
Jurnal FM 