Evenimente rutiere cercetate de poliţiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 30, 2021
La data de 28.10.2021, în jurul orei 04.00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ. 177C, un bărbat de 35 de ani din comuna Capu Câmpului a pătruns pe D.N.17, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar pe drumul cu prioritate de un bărbat de 39 de ani din judeţul Iaşi.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Joi, 28.10.2021, ora 21.46, în timp ce conducea autoturismul pe strada Daciei din municipiul Rădăuţi, la intersecţia cu strada Aron Pumnul, o localnică de 21 de ani a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar pe drumul cu prioritate de un localnic de 47 de ani.
Autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani s-a răsturnat pe partea carosabilă și în timpul răsturnării a acroșat un localnic de 62 de ani, care se deplasa în calitate de pieton, pe trotuar.
A rezultat rănirea conducătorului auto de 47 de ani şi a pietonului de 62 de ani. Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Sursa:IPJ Suceava / din 29 octombrie 2021
Jurnal FM 