Proiectul ROSE la finalul primului an de implementare la Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi
#Postat de ASM Agency on iunie 21, 2019
Proiectul privind Învățământul Secundar ROSE are drept principal obiectiv reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar, precum și creșterea ratei de promovabilitate la examenul de bacalaureat.
Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, aflat pe lista liceelor eligibile din județul Suceava, a inițiat implementarea proiectului ROSE – ,,CAMPIONI ÎN EDUCAȚIE! EduCAM” începând cu luna noiembrie 2018. Din echipa coordonatoare a proiectului fac parte directorul unității- prof. Florin Drîmbă, directorul adjunct, prof. Maria Juravle și responsabilul Comisiei pentru proiecte europene, prof. Nicoleta Schipor.
Coordonatorul de grant, prof. Nicoleta Schipor, ne-a vorbit despre obiectivele acestui amplu proiect, structurat pe trei mari secțiuni, făcând referire și la activitățile propriu-zise desfășurate: activități remediale, activități extrașcolare și activități de renovare și dotare.
Astfel, s-a urmărit îmbunătățirea rezultatelor școlare pentru cei 400 de elevi din grupul-țintă prin intermediul unor activități remediale și a unor programe de pregătire suplimentară la disciplinele la care elevii vor susține examen de bacalaureat, cât și la cele finalizate prin examen de certificare a calificării profesionale. Nivel 4. Să fim mai buni la învățătură!- program de remediere școlară – le-a oferit elevilor Colegiului „Andronic Motrescu” posibilitatea de a se pregăti pentru viitoarele examene. Au desfășurat această activitate următorii profesori: la literatura română prof. Laurus Adia și Vișinovschi Agnes, la matematică – prof. Fodor Cosmin și Dumitrescu Oana, la istorie- prof. Andrusiac Loredana, la geografie- prof. Grosariu Simona, la biologie- prof. Cojocaru Adrian, la chimie – prof. Scripcă Maria și la disciplinele tehnologice – prof. Schipor Nicoleta.
Un alt obiectiv specific al proiectului a fost și dezvoltarea competențelor de orientare școlară și profesională prin activități de interrelaționare, de cunoaștere și autocunoaștere. Mă pregătesc pentru viitor și Școala e importantă! sunt activitățile de îndrumare și orientare în carieră, cît și de consiliere a elevilor cu risc de abandon crescut, derulate sub îndrumarea profesorilor de psihologie Pîslar Angelica și Hrihorciuc Otilia și a consilierului școlar Sîmbotelecan Mirela.
O importantă componentă a proiectului ROSE o reprezintă activitățile extrașcolare. Atelierele de lucru înființate au avut drept scop dezvoltarea și valorificarea abilităților practice și creative ale elevilor din grupul-țintă, urmărind creșterea stimei de sine a acestora. Cercul de lectură coordonat de prof. Coroamă Viorica, atelierul de creație populară îndrumat de prof. Drîmbă Silvia și trupa de dansuri populare a colegiului coordonată de instructorul Bucătaru Constantin și de prof. Amariei Angela au oferit elevilor posibilitatea de a-și descoperi și cultiva înclinațiile native, contribuind totodată la conturarea unei imagini pozitive a școlii în societate.
Manifestările cultural-artistice și sportive au contribuit la dezvoltarea spiritului de echipă, la conștientizarea propriei valori, oferindu-le elevilor posibilitatea de a se dezvolta intelectual și de a-și pune în valoare abilitățile și aptitudinile. Echipa de baschet a colegiului coordonată de prof. Sîmbotelecan Emanuel a participat la Cupa ROSE- o serie de patru campionate interlicee la care s-au înregistrat rezultate remarcabile pentru reprezentanții Colegiului”Andronic Motrescu”. Trupa de dansuri populare a luat parte la Balul bobocilor, la Ziua Bucovinei, la Aniversarea căsuței-muzeu, la Festivalul primăverii. Reprezentanții atelierului de creație populară, sub îndrumarea prof. Drîmbă Silvia au realizat expoziții de cusături tradiționale florale și cu specific pascal, de ii tradiționale și ouă încondeiate- găzduite în incinta colegiului. Un moment important l-a constituit inaugurarea spațiului destinat atelierului de creație populară, eveniment la care au participat oficialități, reprezentanți ai mass-mediei locale și profesori implicați în proiectul ROSE.
Editarea revistei colegiului, sub coordonarea prof. Husdup Adriana, crearea site-ului colegiului de către inginerul de sistem Cristian Drehuță, coordonarea festivităților prilejuite de Sărbătorirea căsuței-muzeu și de Ziua Bucovinei – de către prof. Drîmbă Silvia, Amariei Angela,Donisan Anca, Andrusiac Loredana și Roșcăneanu Alina – au contribuit la promovarea imaginii și la creșterea prestigiului școlii.
Drept recompensă pentru rezultatele la învățătură, prin intermediul programului ROSE, în luna iulie se va organiza o excursie de trei zile în Ardeal, destinată copiilor din grupul-țintă, excursie organizată de prof. Schipor Nicoleta, Gavra Ariadna și Juravle Maria.
Felicitări!


Jurnal FM 