Un bărbat din Dorneşti a fost reţinut după ce a condus fără a avea permis şi fiind în stare avansată de ebrietate
#Postat de ASM Agency on aprilie 23, 2019
Un bărbat din comuna Dorneşti, care nu avea permis de conducere, a fost reţinut de poliţişti după ce s-a urcat băut la volan şi a intrat cu autoutilitara intr-un şanţ, apoi a incercat să scape de poliţişti.
Duminică 21 aprilie ora 21:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin 112 despre faptul că în șanțul din fața unui imobil din Dorneşti a intrat o autoutilitară, iar șoferul acesteia este băut.
În comuna Dornești, pe strada Luceafărului a fost identificată o autoutilitară care era intrată cu roata stânga față în șanțul din stânga străzii, iar șoferul autoutilitarei a fugit prin grădina unui imobil. S-a procedat la urmărirea pedestră a acestuia pe o distanță de aproximativ 100 metri fiind ajuns și încătușat.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Rădăuți unde s-a stabilit faptul că este un bărbat de 30 ani, din comuna Dornești și nu este posesor de permis de conducere.
Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/L alcool în aerul expirat și i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 30 de ani pentru o perioada de 24 ore. Acesta a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Potrivit IPJ, s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jurnal FM 