Current track

Title

Artist


De astăzi se măresc alocațiile pentru copii…

#Postat de on aprilie 1, 2019

…dar abia în luna mai, banii vor intra în buzunarele părinților. Volens-nolens, în luna februarie, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru majorarea alocațiilor pentru copii. Conform OUG nr.9/2019, majorarea alocațiilor se aplică cu 1 aprilie. Practic, banii vor intra în luna mai, bucurie pentru părinți având în vedere că, copiii din România au cele mai mici alocații din Uniunea Europeană. Dacă la noi, până acum un copil primea echivalentul a 18 euro,  în majoritatea statelor europene alocațiile pentru copii pleacă de la 100 de euro.
Iată câteva exemple…dacă mai era cazul :
În Italia, alocaţia lunară ajunge la 258 euro pe lună, iar în Suedia alocaţiile variază între 120 euro şi 218 euro pentru un copil, în funcţie de numărul de minori din familie. În Marea Britanie, există o alocaţie standard (Child Benefit), care reprezintă aproximativ 100 euro pentru primul copil şi câte 65 euro pentru ceilalţi copii. În Olanda, alocaţia standard creşte o dată cu vârsta copilului şi se acordă trimestrial. Până la vârsta de 5 ani, fiecare copil primeşte 191 euro la trei luni (63 euro pe lună), dacă are între 6 şi 11 ani, primeşte 232 euro pe trimestru (77 euro), iar după 11 ani, până la 17 ani statul olandez îi alocă 273 euro (91 euro lunar). Germania plăteşte câte 164 euro pentru primul copil şi măreşte susţinerea până la 170 euro pentru al treilea. În Finlanda, alocaţia pentru priimul copil este de 104 euro pe lună, pentru al doilea copil de 115 euro şi ajunge la suma de 189 euro pentru al cincilea copil.
Sau copiii noștri se uită la PIB și…tac

 

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *