Current track

Title

Artist


Înotătorul rădăuțean Șerban Cotos, din nou pe podium

#Postat de on martie 28, 2019

La Campionatul Național de Înot, pentru Juniori, Tineret și Seniori, desfășurat în perioada 20-24 martie, în Bacău, sportivul rădăuțean Șerban Cotos a urcat iar pe podium.
Șerban a obținut locul II în proba de 100 m fluture, categoria Tineret ( al cincilea timp la nivel național ), același loc II în proba de 50 m fluture, categoria Tineret și locul IV în proba de 200 m liber, cu al doilea timp la Tineret și al șaselea timp la Seniori. Șerban Cotos a mai înotat și în probele de 200 m fluture și 200 m mixt, unde a obținut timpi buni care îi vor permite să ajungă în finala B. Iată ce a declarat, promițătorul înotător rădăuțean :
„A fost un concurs foarte bun pentru mine. Timpii din probele pe care am pus accent în ultimul ciclu de pregătire sunt foarte buni, iar dacă totul va merge aşa cum ne-am propus sper ca până la vară să reuşesc să îmi fac baremul de participare la Campionatele Europene de Juniori, în proba de 50 metri fluture. Nu este un obiectiv uşor, mai ales că eu sunt în anul mic la Tineret, dar sunt optimist ţinând cont că la Bacău am fost la doar câteva zecimi de obiectiv. Iniţial îmi propusesem timpi pentru calificarea la Balcaniadă, dar cum federaţia a decis, din motive de calendar, ca sportivii români să nu mai participe în acest an la Balcaniadă, am schimbat obiectivul şi sper să am şansa să înot la Europenele de Juniori. De altfel, la Suceava simt că sunt ajutat de toată lumea să progresez, la bazin îmi sunt asigurate toate condiţiile de pregătire, iar colegii, profesorii şi conducerea Liceului Teoretic Filadelfia, unde sunt elev, sunt alături de mine. De asemenea, vreau să mulţumesc pentru sprijinul acordat în pregătire CSU Suceava, Lincor Trans Rădăuţi şi Asociaţiei pentru Promovarea Nataţiei Rădăuţi”
Îi urăm succes sportivului cu care ne mândrim și mult curaj. Știm bine că în spatele acestor rezultate, se regăsesc ore de muncă, de multă muncă și chiar anumite privațiuni.

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *