Partizanii din munții Bucovinei. Batalionul Fix Regional „Bucovina”

Voluntarii bucovineni încadraţi în Batalionul Fix Regional Bucovina sau în grupurile de partizani au luptat împotriva trupelor sovietice invadatoare. Lt-col. Gheorghe Bătătorescu – ComandantulComandantul Batalionului Fix Regional Bucovina (în 1944)  A avut punctul de comandă la Sadova, lângă Câmpulung Moldovenesc, unde a existat o școală de instruire a partizanilor.

Batalionul Fix Regional “Bucovina” (29 martie – 24 august 1944)

Constituit numai din voluntari, localnici, acest batalion avea un efectiv de 1378 luptători repartizaţi în trei companii. Plutoanele fixe erau instruite de învăţătorul din sat care era ofiţer de rezervă.

După 23 august 1944, o parte din batalion a fost capturată de nemţi, iar altă parte a fost prinsă de N.K.V.D. care i-a considerat “criminali de război politici”, pentru că au luptat voluntar împotriva Armatei Roşii, deportându-i la muncă forţată în Siberia.

România intrase în război împotriva U.R.S.S. pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, rupte din trupul ţării prin ultimatumul din 26 iunie 1940.

Nerespectând legile războiului, trupele sovietice s-au comportat pe teritoriul ocupat, jefuind, violând şi ucigând. Locuitorii au fost deportaţi în judeţul Dorohoi, rămânând fără animale şi bunurile gospodăreşti, iar satele de la poalele munţilor au fost incendiate.

Bucovinenii au reacţionat spontan, în stilul tipic oamenilor de munte. Sute de familii s-au refugiat în păduri, unde şi-au construit adăposturi bine ascunse şi camuflate, căci era încă iarnă. După 15 mai, localnicii au ţinut sfat, şi-au ales conducătorii, au scos din ascunzători armele pe care în mod obişnuit le foloseau la vânătoare şi au format grupuri de autoapărare, de “partizani”. Toţi erau voluntari şi se cunoşteau bine între ei.

În ordinea cronologică a constituirii, am identificat următoarele grupuri, numite după  conducătorul respectiv: Vladimir Macoveiciuc, Vladimir Tironiac, Ion Vatamaniuc, Constantin Cenuşă, Petre Maruseac, cu efective de 15-120 partizani.

În luna iunie, aceste grupuri au intrat sub protecţia Comandamentului româno-german din Câmpulung Moldovenesc. Încadrarea partizanilor era aprobată de căpitanul Constantin Popovici şi toţi au trecut, ca şi plutoanele fixe, în serii, prin şcoala din comuna Sadova, unde au fost instruiţi suplimentar pentru lupta în pădure şi pe teren muntos.

După 23 august 1944, foştii partizani au fost urmăriţi de N.K.V.D., anchetaţi cu bestialitate şi împuşcaţi. Câţiva au fost condamnaţi de tribunale militare sovietice şi deportaţi la muncă forţată în Siberia, unde au dispărut. Impunerea regimului comunist la 6 martie 1945, de către sovietici, a pus organele de represiune româneşti sub controlul comuniştilor. Ameninţarea  pierderii libertăţii şi chiar a vieţii în condiţii de teroare sălbatică a împins numeroase categorii de cetăţeni în pragul  disperării: ofiţeri care luptaseră pe Frontul de Răsărit, urmăriţi pentru “crime de război”, organele administraţiei antonesciene, considerată “fascistă”, membrii partidelor istorice, nu­mi­te “fasciste”, foştii legionari, etc. O parte din aceşti opozanţi, cei mai curajoşi au pus mâna pe arme şi au luat calea codrului, alăturându-se partizanilor veterani din timpul războiului.

Partizanii bucovineni, au fost mânați atât de simțul proprietății – pământul primit de la voievozi, din luptele moșilor și strămoșilor lor dar și de un patriotism simplu, care s-a concretizat prin fapte. Nu vom uita nicicând jertfa lor!