Current track

Title

Artist


Vestigii de civilizație scoase la lumină de arheologi în Neamț

#Postat de on august 1, 2019

Vestigii de civilizație scoase la lumină de arheologi în Neamț

De câteva săptămâni, pe teritoriul satului Topolița (județul Neamț), se desfășoară cercetări arheologice într-o așezare veche de aproape 7 milenii. Săpăturile au început în respectivul sit după ce o echipă germană a făcut o scanare geo-magnetică a acestuia, ce a pus în evidență existența mai multor locuințe preistorice. În aceste condiții, arheologii de la Complexul Muzeal Județean Neamț au demarat săpături sistematice pentru a scoate la lumină unele dintre aceste vestigii. Lucrările sunt coordonate de arheologul dr. Vasile Diaconu de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț.

 

Secretele civilizației Bronzului aduse în fața prezentului

 

,,Instituția noastră are în obiectul său de activitate și cercetarea arheologică, fie că este preventivă sau sistematică, motiv pentru care investigarea siturilor din județul Neamț reprezintă o prioritate pentru noi. De curând, colegii de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț au început săpăturile sistematice într-o așezare a culturii Precucuteni, care pare să fie promițătoare din punct de vedere științific. Pentru că în cadrul instituției noastre funcționează și Centrul Internațional de Cercetare a Culturii Cucuteni, investigarea siturilor eneolitice reprezintă o prioritate pentru mine și colegii mei, motiv pentru care am făcut demersurile necesare desfășurării cercetărilor de la Topolița”, a declarat dr. Dorin Nicola, managerul Complexului Muzeal Județean Neamț.

 

În timpul săpăturilor a fost investigată o locuință precucuteniană, ale cărei resturi ocupă o suprafață de aproximativ 30 mp.

 

Locuința a fost construită pe o structură lemnoasă, lipită cu lut, iar la un moment dat a fost incendiată, astfel că arheologii au descoperit o masă relativ compactă de lipitură arsă. În perimetrul acesteia au fost identificate numeroase unelte de piatră, o groapă menajeră, ceramică, dar și statuete de lut ars. Acestea din urmă sunt considerate de specialiști ca fiind reprezentări ale divinităților preistorice.

Conform dr. Vasile Diaconu, a fost cercetată o locuință a culturii Precucuteni, cu o vechime de aproape 7 milenii. De asemenea, au fost identificate vestigii din epoca bronzului dar și din antichitatea târzie.

,,Am ales să cercetăm acest sit pentru că include etape de locuire din epoci diferite, dar mai ales pentru că păstrează un număr important de construcții preistorice. Am deschis două suprafețe pentru a verifica unele anomalii geo-magnetice și am cercetat o locuință a culturii Precucuteni, cu o vechime de aproape 7 milenii. Tot de atunci datează o bună parte din materialele arheologice recuperate, și aici mă refer la unelte de piatră, ceramică, dar și frumoase statuete antropomorfe. Pe lângă acestea, am identificat și vestigii din epoca bronzului, getice (sec. III-II a. Chr.), dar și din antichitatea târzie (sec. IV p. Chr.). Din punctul nostru de vedere avem de a face cu descoperiri interesante și care aduc un set nou de informații în ceea ce privește viața comunităților precucuteniene în zona Târgu Neamț” a declarat pentru Jurnal de Neamț,  dr. Vasile Diaconu, responsabilul șantierului arheologic.

 

Mai jos puteți observa câteva imagini din cadrul săpăturilor arheologice.

Felicitări pentru munca depusă și pentru implicare!

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *