Doliu în teatrul românesc. Marea actriță Florina Cercel, a decedat astăzi, 30 iulie
#Postat de ASM Agency on iulie 30, 2019
Doliu în teatrul românesc. Marea actriță Florina Cercel, a decedat astăzi, 30 iulie
Marea actriță Florina Cercel, a decedat în dimineața zilei de marți, 30 iulie, la vârsta de 76 de ani.

Teatrul Național București, din echipa căruia aceasta a făcut parte a confirmat decesul.
”Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriță Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, „Țuca” ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică.
Înmormântarea va avea loc joi, la ora 13:00, la Cimitirul Bellu Ortodox, pe Aleea Artiștilor. Dimineața, la ora 10:00, va fi depusă în foaierul Sălii Mari a TNB.
Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!” anunță Teatrul Național București.
Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamţ, şi a absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiele” București, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan.
Actriţa a avut o bogată activitate în teatru, film, teatru TV şi radio. A jucat peste 100 de roluri în peste 50 de ani de carieră, cele mai multe fiind create pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Printre regizorii spectacolelor în care a a jucat se numără Horea Popescu, Victor Moldovan, Mihai Berechet, Ion Cojar, Andrei Șerban,Victor Ioan Frunză, Felix Alexa, Dan Tudor, conform Mediafax.
A fost cunoscută și pentru rolurile interpretate în filme ca „Frații”, în regia lui Mircea Moldovan și a lui Gică Gheorghe, în 1970, „Filip cel bun”, regizat de Dan Pița, în 1974, „Dincolo de pod”, regia Mircea Veroiu, 1975, dar și „Crucea de piatră”, de Andrei Blaier, 1993, și „Ambasadori, căutăm patrie”, de Mircea Daneliuc, în 2003. Din 2007, a apărut în seriale de televiziune ca „Inimă de țigan”, „Regina” și „Aniela”.
În 2016, Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Jurnal FM 